Delapidare istorică la Cooperativa "Sporul – munca în zadar"

Aţi auzit de Cooperativa Sporul? Eiii, dar cine n-a auzit de Cooperativa Sporul, care avea ca obiect de activitate producţia de marfă, precum şi prestarea de servicii către populaţie?

Prin Decizia 318/1970 a UCECOM-ului (care a fost jefuit cu barbarie după ’90, cea mai tare anchetă de presă scrisă vreodată va fi aceea care va arăta pe mâinile cui a încăput averea UCECOM-ului, colosală la nivelul întregii ţări, dar încă nu s-a născut cel care să scrie ancheta asta) s-a stabilit ca unităţile meşteşugăreşti să vândă mărfuri şi cu plata în rate personalului din întreprinderile socialiste, dar şi pensionarilor.

Asta făcea şi Cooperativa Sporul, care îl angajase, în decembrie ’70, în calitate de remizier-gestionar, pe cel care avea să devină, după aproape 20 de ani, inculpatul Romulus Marin. N-a contat prea mult că el era conta­bil şi la Cooperativa Munca, pe­semne că între Cooperativa Munca şi Cooperativa Sporul nu era vreun conflict de interese, şi dacă omul putea să muncească în două locuri odată şi mai avea şi spor, de ce nu?

Abia în ’82, când a fost promovat contabil-şef la Cooperativa de valorificare a muncii invalizilor Munca, inculpatul Romulus Marin nu prea mai avea dreptul să deţină funcţia cu pricină la Cooperativa Sporul, dar el a reuşit să-şi păstreze jobul cam cum îşi păstrează azi firmele deputaţii şi miniştrii care n-ar mai avea voie să le conducă.

Era un adevărat... nepotist, sau cum să-i spunem, acest Romulus, pentru că-şi plasase în cei 12 ani, la Sporul, cam tot ce avea mai bun în familie: pe mă-sa, pe nevastă-sa, cei doi nepoţi, un cumnat şi trei decedaţi. Mă rog, asta e legătura de rudenie stabilită de rechizitoriu, nu fa­bulez eu. Între 1976 şi 1982, Marin a avut parte de şapte inventare la Sporul, unde i s-au găsit lipsuri ne­semnificative, între doi lei şi opt­zeci şi cinci de bani şi o mie şapte sute optzeci şi opt de lei.

A ieşit aşadar bine de fiecare dată, până i-a pus capac Decretul 205/1981, care zicea că nu se mai vând în rate articolele de îm­bră­că­minte. Măsura a afectat nemijlocit Cooperativa Sporul, care a decis să-i lichideze gestiunea lui Romulus. Gestionarul a tot primit so­maţii de la cooperativă să-şi lichideze gestiunea şi să-şi pună în ordine socotelile. Şi s-a tot făcut că plouă fiul lupoaicei vreme de un an, timp în care, aveau să afle ulterior an­chetatorii, rozându-şi unghiile, el îşi lichida socotelile de tot. Aşa se face că, la 17 decembrie 1983, şmecherul şi-a luat nevasta de aripioară (şi agoniseala în portofel, pesemne) şi a şters-o din ţară, sub pretextul unei vizite turistice. Şi nu s-a mai întors turistul, că ştia ce-l aşteaptă, adică s-o fi întors după ’89 şi acum o fi disident pe undeva, dar cui îi mai pasă...

În lipsa fugarului, Cooperativa Sporul a devenit un stup de albine. Că şi-a băgat Miliţia Economică nasul în gestiune şi a găsit o lipsă astronomică de un milion de lei. Ce făcuse inculpatul: folosindu-se de pretextul vân­zării în rate, de nu se mai ştia exact câţi bani trebuia să fie în casă pe marfa vândută şi câţi bani urmau să intre ulterior, prin aco­perirea ratelor, el crease un talmeş-balmeş de au stat o lună revizorii să descâlcească haosul din paltoane şi galoşi. Mai făcea şi altele: băga pe gât unor cumpărători mărfuri ne­cum­părate de ei şi le lua, să zicem, banii pe un palton şi două perechi de cizme, când ei cumpă­raseră un sacou şi o pereche de cizme. Unii se prindeau şi Romulus le plătea el însuşi ratele, alţii, cei mai mulţi, nu se prindeau.
În timpul procesului au mai intrat în rahat o grămadă de conţopişti de la Sporul care, "prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, au favorizat activitatea inculpatului". Desigur, au apărut şi o grămadă de reclamanţi care realizaseră post-factum că au plătit rate la mărfuri ne­cum­părate. O babilonie care a făcut un dosar pe care-l cărau trei grefiere şi nu încăpea pe masa judecătorului. Mai reţinem din actele depuse la proces că inculpatul avea o viaţă mai mult decât uşoară, dădea chefuri în câr­ciumi, juca jocuri de noroc, făcea cheltuieli mari cu prietenii, în fine, avea un comportament cât se poate de moral. Dar mă întreb eu cum stăteau cu moralitatea miliţienii, activiştii, tot felul de tovarăşi sus-puşi care se adă­pau la sporul lui Romulus şi-i durea în paişpe de unde provine? Au fost bine jumuliţi şi puşi la plată şi vicepre­şedinţii Cooperativei, care nu şi-au pus întrebări văzând că inculpatul n-a mai dat pe la serviciu un an şi mai bine şi a mai tratat şi cu aroganţă somaţiile primite, arun­cându-le la closet, dar şi alţi şefi şi şefuţi, unul mai nepăsător ca altul faţă de avutul obştesc.

În final, inculpatul a fost condamnat la 9 ani închisoare (în contumacie). De plătit au fost puse să plătească părţile civilmente responsabile, adică toţi şefii şi şefuţii de la Sporul, în număr de 13, care au achitat milionul lipsă de le-a ieşit pe nas.