Haiducii Riciu şi Meclă, lăncierul din Bragadiru şi răpirea mirelui de la propria-i nuntă

Am auzit vorbe, de când scriu "cro­ni­ca neagră" pentru Scînteia, că ro­mâ­nii furau de foame sub Ceau­şescu şi că ar fi frumos din partea mea să-i mai las în pace, că nu ştiu eu că Securitatea le înscena tot felul de chestii ca să le pu­nă botniţă, că e greu să faci dife­ren­ţa între delapidare şi "sa­botarea eco­no­miei socialiste", că unii hoţi sabotau de fapt planul cincinal şi contribuiau la răsturnarea dictaturii, dând cu zvastu’.

Ca să ne fie tuturor clar cum se sa­bo­ta cincinalul, vom istorisi aici po­ves­tea haiducilor Riciu şi Meclă, ca să ştie toţi cârcotaşii cum ariciu’ şi cu sfeclă sabotau avuţia sărmanilor gospodari din Măgurele şi le dijmuiau cămările şi hambarele. O piesă în trei acte cu epilog.

Actul întâi
La data de 5 octombrie 1988, inculpaţii Vasile Turcanu, Costel Turcanu şi Viorel Meclă s-au înarmat cu o furcă, o rangă şi un ciocan. Veţi întreba: astea sunt arme? Da, răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a consfinţit calitatea de arme a acestor ustensile gospodă­reşti, dacă ele sunt folosite în scopul vătămării oamenilor. Cei trei au folosit instrumentele de mai sus pentru a-l ame­ninţa pe Nicolae Popa (parte vă­tămată, îi zic procurorii, deşi nu a apucat să fie vătămat în sensul propriu) să stea cuminte în casă, altminteri îi dau foc. Popa a stat cuminte, iar inculpaţii i-au furat cerealele şi strugurii. Procu­ro­rii povestesc în rechizitoriu că intru­şii au atacat câinii de pază, în număr de cinci. Cei atacaţi au dat alarma, tre­zind-o pe partea vătămată, care dor­mea în baracă, iar partea vătămată a început să strige: "Ajutor, nu mă vătă­maţi!", iar hoţii au blocat uşa barăcii cu un fier şi au lăsat partea să ţipe cât pofteşte. Şi s-au apucat hoţii să culeagă struguri, în toiul nopţii, Dumnezeule mare, harnici ca "vulpile în vie" de Feuchtwanger şi au tot cules la stru­guri până la ivirea zorilor, când partea vătămată a răzbit afară din baraca unde fusese sechestrată şi a găsit via cheală şi tristă, iar hambarul gol.

Actul doi
În seara de 14 noiembrie, inculpaţii Viorel Meclă şi Marin Riciu, înarmaţi fiecare cu un cuţit, au pătruns în gospodăria anexă a CAP Măgurele şi au ucis cu sânge rece toţi cei patru câini de pază. Au dibuit în padocul porcilor un râmător de 150 kg, pe care l-au sa­crificat la faţa locului şi l-au dus acasă. Totodată s-a mai stabilit că în acea noapte, din aceeaşi gospodărie, cei doi au sustras 225 kg de cereale, pe care le-au transportat la domiciliile lor mize­rabile de oameni neîncadraţi în câm­pul muncii. Porcuciderea s-a des­fă­şurat în tăcere, ca şi canicidul. Îngrijitorul Stoian Lambru era beat ca porcul pesemne de n-a auzit nimic, ori într-adevăr câinii şi godacul şi-au dat duhul în deplină linişte, ei lătrând iar dumnealui guiţând, fiecare, în sinea lui şi nicidecum cu voce tare, asta nu a lămurit-o rechizitoriul.

Actul trei
La 15 decembrie 1988, făptuitorul Meclă a fost în vizită la inculpatul Riciu cu un motiv denumit astfel de procu­rori: "cei doi au stabilit să se deplaseze la anexa cooperativei pentru a procura alte produse suplimentare".

Suplimentare, pe lângă porc, ştiu­leţi şi struguri? Parcă ar fi fost vorba de doi generali care stabileau tactica unei bătălii şi puneau la punct detalii de intendenţă, cum să procure produse în vederea unui asalt decisiv, la Dardanele sau la porţile Moscovei. Sub adăpostul nopţii, Meclă şi cu Riciu au scos porţile din balamale, fioroşi şi puşi pe rele, ca nişte piraţi cu hange­rele în dinţi. Câini nu mai erau de ucis. Dar rămăseseră de pază trei găini, cărora intruşii le-au rupt gâtul, cu gesturi precise, aşa cum văzuseră că face John Rambo cu vietnamezii, la video ("First Blood" a avut premiera în 1982). Dându-şi sufletul, una dintre găini a cârâit neinteligibil, aidoma unui vietnamez sugrumat, iar vajnicul paznic Lambru, care la atacul precedent dor­mea cu nădragii în vine, a manifestat de astă dată vigilenţa corespunză­toa­re. "Stai că trag!", ţipa Lambru, care-şi trăgea într-adevăr precipitat izme­nele pe el. "Zi, bă, unde-ai ascuns por­cii, că te tai!", ţipau hoţii din întune­ric, nervoşi că se deplasaseră doar pentru trei păsări costelive. Lambru a sărit cu vitejie între vrăjmaşi, care l-au răpus, înjunghiindu-l în spate, amân­doi, cu gesturi concertate şi simetrice. Aşa şi-a dat duhul acest bărbat, paz­nicul Lambru, sângele i s-a scurs în grajd, între doi cai impasibili, aşa s-a comis infamul omor, la adăpostul nopţii de catifea netulburată de lătrat, guiţat sau cotcodăcit...

Epilog
Nevasta Riciului, ca orice muiere care se respectă, avea limba lungă. Limba a trădat ceea ce urechile sale auziseră în patul conjugal, într-un moment de tandreţe nebănuită a Riciului, anume că el cu Meclă l-au ucis la picioarele cailor pe grăjdarul Lambru, ca să-i fure porcii şi găinile date în grija lui de obştea cooperatorilor din Măgurele, şi cu asta basta.

De la limba nevestei la urechea şe­fu­lui de post au fost câteva etape ne­specificate de organele de anchetă, dar consemnate de folclorul local. În ur­ma procesului, prin Sentinţa 81/1989 a Secţiei a ll-a Penală a TMB s-a decis: Riciu – 21 ani; Turcan senior – 5 ani; Tur­can jr – 4 ani reeducare; Meclă – 5 ani reeducare.

---

Nunta tragică pe Strada Tranda­firi­lor din Bragadiru s-a întâmplat pe când Fane Spoitorul era la mititi­ca, pare-mi-se la Jilava, fraţii Cămă­taru se jucau cu puţa prin mirişte, peştind doar peştii din lacul Ciurel, fraţii Ge­meni cărau ghiozdanul vecinilor lor care mergeau la şcoală, ca să le mă­nânce pachetul... În 1988, vara, înainte de postul Sfintei Marii. Marian Ştefan se însura cu nevasta lui, iar petrecerea se petrecea la do­miciliul fratelui Ion. Pentru că era vară şi pentru că obiceiurile casei o impuneau, petrecania se desfăşura în cort, pe stradă. Vă e cunoscută practica, pentru că şi azi e la fel, doar că muzica diferă, e dată mai tare şi în loc de fraţii Peşte se ascultă Bursuc şi Minune, în rest friptura e tot friptură, potroacele sunt tot potroa­ce, iar mireasa e musai să fie la fel de virgină.

Faptele s-au derulat în ritm ame­ţ­i­tor, ca hora bătrânească, cine-o joacă să trăiască. În cortul cu meseni s-a is­cat o gâlceavă între numitul Tudor Tu­dor şi un individ numit "vărul inculpatului", care s-au lovit spontan şi re­ci­proc cu pumnii, im­punându-se in­ter­venţia altor persoane, printre care ginerele părţii vătămate. Ginerele a primit o sticlă în cap care nu s-a spart, pentru că gi­ne­rele avea capul mare şi tare, dar conflictul a fost aplanat după intervenţia tatălui inculpatului. Când zavistia tocmai se stinsese, iată că, spun martorii, în curtea inculpatului au început să poposească pietre şi că­ră­mizi, nu mă întrebaţi cine e inculpa­tul că încă nu ştiu, încă nu am citit re­chi­zitoriul până la capăt, dar iată că un per­sonaj a apărut în mijlocul nun­ta­şi­lor înarmat cu o coasă, nu, nu era Moar­tea în vacanţa de vară, ci Ma­rafet ginerele care a fost imobili­zat, dezar­mat şi apoi îndelung ad­mo­nestat de nuntaşi în casa lui Ştefan Ion.

Mai departe, spune rechizitoriul, Marafet a început să ţipe şi să pro­testeze, protestele fiind adresate lui Dum­nezeu însuşi, dar şi Paştelui, Ana­furei, mai multor sfinţi din ca­len­darul ortodox, fiind introduse în cauză anume organe genitale şi procese fiziologice absolut normale ce se petrec îndeobşte între bărbat şi fe­meie şi care nu se cade a fi amin­ti­te într-o relatare serioasă. Marin Du­mi­tru, socrul lui Marafet, care-i era prin ur­mare ginere, a auzit toate cele de mai sus şi, disperat că se apro­pie mo­mentul solemn numit în po­por "tortul miresei" a poposit în casa lui Ilie să-şi recupereze mirele. În fond, la acea nuntă se răpise mi­rele, şi nu mireasa! Absolut scandalos!

Unii martori relatau la proces că nea Marin ar fi venit în casa lui Şte­fan însoţit de topor, dar alţii contrazic această versiune, spunând că toporul refuzase să participe la confruntare. Martorul Tremurici Ion a susţinut că Marin avea un topor, dar n-a fost cre­zut şi nici el n-a mai insis­tat, în cele din urmă. Martora Mar­ghio­ala M. nu a mai depus mărturie şi nici n-a mai fost invitată să de­pună. Dracu ştie, la urma urmei, care erau treji şi care nu la acea oră. Toată lumea a văzut, însă, cu groază, că Ştefan Ion, acum ştim cine e in­culpatul, el însuşi, a venit în întâm­pinarea socrului ginerelui răpit cu lancea în mână. Lance, adică suliţă, pe româneşte, o chestie care înţea­pă, cu vârf de fier de 20 de centime­tri şi coadă de lemn de un metru.

I-a înfipt lancea în cap, stimaţi cititori şi comeseni care vi s-a oprit sar­ma­ua-n gât când l-aţi văzut pe so­crul mic um­blând cu suliţa-n cap prin curte până s-a prăbuşit lat. Ei bi­ne, medicii de la spitalul "Gheor­ghe Marinescu", nu­mit şi "numă­rul 9" au făcut minuni şi i-au redat viaţa socrului. Nunta avea să se spargă, desigur, soarta tatălui său făcând-o pe mireasă nesimţitoare la dorin­ţele fireşti ale mirelui proas­păt în­tors din prizonierat, drept pentru care faza aceea cu cearşaful miresei a fost amânată pentru o perioadă nedeterminată, dacă nu cumva chiar pentru totdeauna. Lăncierul din Bragadiru, Ion Ştefan, fără ocu­paţie, a scăpat cu numai 6 ani închi­soare, în favoarea lui fiind reţinut aspectul că era cât pe-aci să aibă el însuşi soarta victimei sale, dacă mirele Marafet ar fi mânuit cu mai multă dibăcie coasa. Cazul a fost judecat de cel ce-avea să devină re­gre­tatul preşedinte al Curţii Su­pre­me, Sorin Moisescu.