Miliţienii şi-au riscat viaţa să salveze o lustră de la răpire

În cele ce urmează ne vom rea­minti rolul lustrei în creşterea gradului de fericire şi confort al oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Ilustra lustră... din porţelan, cu ciucuri mulţi de cristal pre-swarovskian, cu fierărie grea (bronz şi oţel) sau mai uşoară (de tablă vopsită în culoarea aurului), cu 5-7-9 braţe în care lumina invariabil un singur bec de 40W, din raţiuni de economisire a energiei...

Lustra era mai mult un instrument al penumbrei decât un corp de iluminat în accepţiunea clasică a vorbei. Şi era periculoasăăă... Şi azi îndoi instinctiv cocoaşa când intru prin case de modă mai veche, ca să încap în mijlocul camerei fără să fac cucui. Aveau şi 8 kilograme unele, dacă ne-aveai cârlig solid în tavan o rupeai în fericire, erau îngrozitor de casante şi nefiresc de scumpe.

Dacă aveai o pilă la Electrolux, erai pe fază când se aduceau lustre "şic" şi aveai norocul să cum­peri cu 1.000 sau chiar 2.000 de lei lustre destinate categoriilor privilegiate: lustre de doctor sau de gestionar, lustră de activist de partid sau de aprozarist. Mă gândesc acum că românii aveau un talent rar să-şi gâtuie spaţiul vital: cu cât apartamentul era mai pipernicit, musai lustra trebuia să fie cât mai impunătoare.

O asemenea lustră avea în port­bagajul Daciei Bogdan Ale­xandrina din Strada Doinei, o uitase omul acolo tocmai în noaptea în care familia Manea – tatăl şi fiul – purcese în control. Liberaţi din puşcărie pe 1 ianua­rie 1988, bărbaţii din Clejani – Giurgiu patrulau în fiecare noap­te prin Bucureşti, scanând autoturismele parcate regulamentar. Aşadar, pe 22 aprilie, folosin­du-se de şurubelniţă, cei doi Manea "descăpăceau" maşinile şi le controlau pe dinăuntru. Tocmai pescuiseră lustra lui Bogdan, o ade­vărată pradă, nebănuită chiar, când au dat nas în nas cu Miliţia. Pe bună dreptate, subofiţerii Enache şi Rogojină s-au sesizat din oficiu văzând doi bărbaţi cu lanterne (pe atunci era întune­ric noaptea în Bucureşti, îmi permit să vă reamintesc) şi cu lustra-n spate.

A început marea fugăreală, în timpul căreia lustra s-a dus de-a dura la toţi dracii, de s-a ales praful. Cei patru au tropăit îndelung prin Ferentari, pe "Sergent Turturică" şi de-acolo pe "Mucenic Becheru", unde pe infractorul Manea Nicolae l-au lăsat gla­diolele. Pe când mili­ţienii îl încă­tuşau, i-a venit în ajutor Lucian, care i-a lovit pe miliţieni în cap cu lanterna şi i-a împuns cu şurubelniţa. Infractorii s-au topit în noapte. Mili­ţienii au ajuns la spital cu grave vătămări între care "politraumatism, traumatism cranio-facial, plăgi contuze şi tăiate ale scalpului, secţionarea nervului radial stâng, contuzii toracice". Depista­rea agresorilor n-a fost complicată pentru că unul dintre cei doi Manea şi-a pierdut pe stradă legitimaţia de serviciu de pe când era încadrat în timpul muncii. Aşa încât cei doi Manea au fost condamnaţi unul la 10 şi celălalt la 2 ani de închisoare. Lanterna şi şurubelniţa folosite la comiterea infracţiunilor au fost supuse confiscării.

---

Pe 20 ianuarie 1989 au fost trimişi în judecată doi copii care l-au ucis cu bestialitate pe cole­gul lor de şcoală din pizmă şi lăcomie. Cazul s-ar fi pretat unei dezbateri aprinse la Realitatea sau Antena 3, cu invitat mi­nistrul Învăţământului sau in­spectorul general şcolar al Capitalei, eventual ministrul de In­terne sau măcar şeful Poliţiei, poate că Dan Diaconescu ar fi făcut şi un serial, în lipsă de altă materie primă mai zemoasă. Eu pot să vă asigur că nu a fost nici măcar o ştire de coloană în Scîn­teia, necum la TVR, drept pentru care facem cuvenita repa­raţie.

Crima a fost descoperită de pompieri, cărora le fusese semnalat un incendiu într-un bloc de pe Strada Izbânda, Sector 6. Au spart uşa, au intrat, au stropit cu furtunul şi au stins incendiul. Pe jos era un cadavru. Adrian, mezinul familiei, în vârstă de 17 ani, fusese ucis cu bestialitate. Din casă dispăruse mica avere a elevului: casetofonul şi şase casete, un pistol de jucărie, cu capse, difuzorul, un walkman, două pixuri şi baterii nou-nouţe. Pentru criminalişti era clar: omor în scop de jaf, urmat de incendierea locului crimei, pentru ştergerea urmelor. Cazul a fost rezolvat foarte repede, iată de ce. În dimineaţa aceea, de 19 octombrie 1988, Adrian, fiul unor ingineri din Capitală, copil apreciat de toată lumea, cu bune rezultate la şcoală, a primit vi­zita celor doi colegi de clasă, Io­nel şi Laurenţiu. În timp ce mu­sa­firii beau un sirop de zmeură, pe Adrian l-a sunat Silviu, un alt coleg, căruia a apucat să-i spună cine i-a venit în vizită. Normal că, a doua zi, auzind ce se întâm­plase, Silviu avea să povestească părinţilor şi profesorilor ce a vorbit cu Adrian în ziua morţii acestuia.

Aşa încât Ionel şi Laurenţiu au fost săltaţi de Miliţie foarte re­pede. Au recunoscut totul şi au arătat unde au ascuns prada, în Pădurea Băneasa, lângă poli­gonul "Tunari". Cum şi-au ucis colegul, au povestit cu seninătate. Veni­seră pregătiţi cu o bară de fier şi o şurubelniţă. Puseseră ochii de mult pe Adrian, pentru că îşi lua cu el la şcoală jucării şi scule mu­zicale pe care ei le vedeau doar în reviste şi pentru că toate fetele se dădeau în vânt după el, că era băiat deştept şi cu stare şi, în fine, şi pentru că victima nu accepta pe oricine în cercul său de prieteni. Adrian făcea sport şi avea în ca­mera lui haltere. Laurenţiu nu s-a mai ostenit cu ranga. I-a dat pe la spate una-n cap, cu o halteră. Ionel a scos şurubelniţa şi i-a înfipt-o în spate. Adrian căzuse şi gemea. Lau­renţiu i-a zdrobit capul cu haltera, până n-a mai mişcat. Împreună cu Ionel a îndesat în sacoşe lucruşoarele după care veniseră, au dat foc caietelor victimei şi altor lucruri din casă, ca să-şi şteargă urmele şi duşi au fost. N-au apucat să se bucure însă de pradă.

Pedeapsa primită de cei doi ucigaşi a fost peste măsură de blândă: doar câte cinci ani de internare într-o "şcoală specială de muncă şi reintegrare". Mi-e groază să mă gândesc la cariera lui Laurenţiu şi Ionuţ, după ce vor fi ispăşit, la vârsta de 22 de ani, pedeapsa. Citez din descrierea făcută celui dintâi de psihiatru: "Tendinţă la structurare dizar­mo­nică cu trăsături schizoide şi antisociale marcate".