În săptămânile dinaintea Congresului al XIV-lea, mai multe organizaţii ale opoziţiei din ţările socialiste au organizat proteste în faţa ambasadelor României, în care-l acuzau pe Nicolae Ceauşescu că guverna ca un tiran şi încălca drepturile elementare ale omului. Rapoartele primite de la diplomaţii români l-au înfuriat aşa de tare, încât la 16 noiembrie a convocat o şedinţă-fulger a Comitetului Politic Executiv, pentru a dezbate situaţia.
În mintea lui Ceauşescu, nu regimul său era vinovat de proteste, ci "şovinii" unguri, care doreau destabilizarea situaţiei din România şi reconfigurarea graniţelor. Aceşti închipuiţi "agenţi" îşi făceau de cap până şi la Moscova, făcându-l pe Ceauşescu să se întrebe dacă nu cumva Uniunea Sovietică a devenit o filială a Budapestei. Încă o dovadă că, la apusul carierei, secretarul general al PCR nu prea mai pricepea ce se întâmpla în jurul său. (Ilarion Ţiu)
Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 16 noiembrie 1989
Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România.
Şedinţa a început la ora 18:00 şi s-a terminat la ora 18:15.
● Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, am convocat această scurtă şedinţă pentru a lua cunoştinţă de unele manifestări "în cinstea Congresului", care au avut loc la ambasadele noastre la Moscova, la Budapesta, la Berlin şi la Praga, organizate de diferite grupuri mici, după cum se arată, dar care sunt elemente, cum spun cei de la Moscova, declasate. Fără serviciu, studenţi, speculanţi şi membri ai unor grupări extremiste, sub influenţă occidentală.
Dar ceea ce reiese - că toate de fapt au un numitor comun şi un rol activ îl au peste tot cei din emigranţii unguri. Peste tot manifestă un caracter antiromânesc şi activ, cu lozinci de revizuire a graniţelor; sunt cuprinşi în tot felul de Fundaţii, de Uniuni, de grupuri tot felul de derbedei. Ei se numesc membri ai Partidului Muncitoresc Socialist Polonez, care până acum nu sunt recunoscuţi. În RD Germană "Noul Forum", la Moscova chiar un grup din Ungaria a împărţit nişte manifeste care cereau ca şi în Uniunea Sovietică să se formeze aşa-zisul "Partid Radical Socialist".
Sigur, ceea ce este - cam peste tot - totuşi organele de ordine nu au luat măsuri pentru a împiedica aceste manifestări. La Moscova au intervenit să-i împrăştie, la Praga au venit mai devreme şi după aceea au intervenit din nou, la Budapesta, că de regulă au încurajat şi au sprijinit aceste manifestări. Este evident că toate au un caracter legat de oficiile acestea de spionaj, de agenturile străine şi unii apreciază, probabil, că este o strânsă legătură între serviciile sovietice şi americani. Ziariştii străini spun că la Moscova ar fi o filială a Partidului Radical Transnaţional, cu sediul la Budapesta.
● Tov. Ion Stoian: Aşa-numitul partid a avut ultimul congres la Budapesta şi îşi are sediul acolo.
● Tov. Nicolae Ceauşescu: Cei din Ungaria au distribuit şi un Statut care să stea la baza constituirii unei filiale în Uniunea Sovietică.
Devine şi Uniunea Sovietică o filială a Budapestei!?
Sigur, în general, după felul cum au avut loc manifestările în ţările unde s-au desfăşurat în Uniunea Sovietică, se acţionează, ca şi în trecut, în "numele noului socialism real".
Corespondenţii străini cunoşteau de aceste manifestări, aşa că toţi acţionează acum în numele aşa-zisului "spirit al libertăţii", că oamenii au dreptul să manifeste, să-şi spună părerile, deşi este în contradicţie cu normele elementare ale Dreptului internaţional şi a acordurilor internaţionale.
Cred că este necesar - deşi unii tovarăşi au luat legătura prin ambasadele noastre din ţările respective -, nu aici la Bucureşti, să se protesteze şi să se atragă atenţia asupra normelor Dreptului internaţional şi că poartă întreaga răspundere.
Să vă documentaţi bine prevăd normele internaţionale şi să se arate că sunt în totală contradicţie, nu cu relaţiile dintre ţările socialiste, că nu mai ştii care sunt ţări socialiste sau care nu sunt ţări socialiste, dar cu principiile elementare care trebuie să stea la baza relaţiilor între state!
Să se arate că vor purta întreaga răspundere pentru asemenea activităţi revizioniste, iredentiste, antiromâneşti, că aceste manifestări au un caracter fascist, provocator. Aşa trebuie peste tot caracterizat!
Le-am dat răspunsul în anul 1988, când au avut loc demonstraţii, o să le mai dăm şi acum răspunsul!
Este clar, în Uniunea Sovietică sunt cercuri care regizează şi desfăşoară toată această activitate. Şi un ziar japonez a spus că toate aceste acţiuni sunt dirijate de Gorbaciov.
Aţi văzut astăzi şi interviul lui Ligaciov din care reiese ideia că socialismul are suficiente forţe şi nu trebuie mers pe calea capitalismului. Este o problemă pe care trebuie să o rezolve ei, dar orice amestec şi orice manifestări în faţa ambasadei noastre trebuie respinse cu toată fermitatea şi nu trebuie admise în niciun fel! Nu este prima dată când au făcut asemenea lucru!
În trecut, sub alt pretext, că nu urmăm socialismul real şi să nu ne abatem de la calea socialistă şi acum că nu acceptăm întoarcerea la capitalism. Aceleaşi forţe, aceiaşi oameni - care de fapt vor să reîmpartă cu americanii sferele de influenţă!
În felul acesta să procedăm, cum am propus aici, şi vom vedea după congres! Acum să ne vedem de congres!
Probabil că unii vor să şi provoace, să sustragă atenţia!
Este clar că agenţi au avut şi mai au şi acum în România!
La timpul respectiv am condamnat pe generalul Serb care pe urmă a venit şi a recunoscut faptele. Dar trebuie să luăm o atitudine foarte fermă şi orice trădare trebuie lovită fără nici un fel de clemenţă. Tot mai multă lume îşi dă seama de aceasta.
Aţi văzut, partidul Comunist Portughez a luat o poziţie foarte bună. Nu mai spun de China, dar chiar într-un ziar din Pekin acum analizează şi ei aşa-zisa încercare de "revoluţie paşnică", despre care spun că a acţionat şi la Pekin şi acţionează peste tot.
Scopul este acelaşi - de a încerca, pe calea aşa-zis paşnică - reinstaurarea societăţii capitaliste, adormind vigilenţa popoarelor, corupând, făcând promisiuni şi recurgând la toate mijloacele şi la toate căile.
Să adoptăm o poziţie foarte fermă şi pe plan internaţional, şi în ţară!
Acum vedem că ce bine este că am plătit datoria!? Ce ne-ar fi frecat ăştia!
Trebuie să fim foarte fermi!
Bun. Cu aceasta ridicăm şedinţa!
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR - Secţia Cancelarie, dos. nr. 64/1989