Nota Ministrului Afacerilor Externe
19 decembrie 1989
Tovarăşe şef de misiune,
În cazul în care, în cadrul contactelor de lucru, veţi fi întrebat (repetăm: numai în cazul în care veţi fi întrebat) în legătură cu aşa-zisele evenimente de la Timişoara, răspundeţi cu toată claritatea că nu aveţi cunoştinţă despre aşa ceva. După un astfel de răspuns scurt şi fără a vă lăsa antrenat în prelungirea discuţiei pe această temă, veţi prezenta în mod ferm următoarele:
Respingem cu hotărâre orice încercări de amestec în treburile interne ale României, stat liber şi independent, orice încercare de nesocotire a atributelor fundamentale ale independenţei şi suveranităţii noastre naţionale, de atentare la interesele securităţii ţării, de încălcare a ordinii şi legilor ei. În România se vor întreprinde măsuri ferme împotriva unor astfel de încercări, împotriva oricăror acţiuni provocatoare şi diversioniste, iniţiate de cercuri reacţionare, antiromâneşti, de serviciile speciale şi oficinele de spionaj din străinătate. Statul socialist, societatea noastră nu vor tolera, în nici o împrejurare, lezarea intereselor lor vitale, a prevederilor Constituţiei ţării şi vor lua măsurile necesare pentru respectarea cu stricteţe a legalităţii, a ordinii de drept, fără de care nu ar fi posibilă desfăşurarea normală a activităţilor în toate sferele societăţii sale. Nimănui, indiferent cine ar fi, nu-i este îngăduit să încalce legile ţării, fără a suporta consecinţele actelor sale. Instruiţi toţi colaboratorii pentru a acţiona în strictă conformitate cu indicaţia de mai sus. Informaţi imediat despre orice discuţie pe care o aveţi în legătură cu cele de mai sus.
Aurel Duma
Nota Ambasadei României la Paris către Ministerul Afacerilor Externe
19 decembrie 1989, ora 14:00
Tovarăşului ministru secretar de stat Aurel Duma,
1. Vă informăm că principalele ziare franceze din 19.12.1989
(Le Figaro, Le Quotidien de Paris, Liberation, La croix, L'Humanite, Presse-Ocean etc.) publică pe prima pagină, cu majuscule, titluri şi articole ostile cu privire la aşa-zisele mişcări ce ar avea loc în ţara noastră.
2. Posturile de radio şi televiziune franceze transmit frecvent ştiri despre aceste "mişcări" şi iau interviuri la persoane ostile ţării noastre.
3. În cursul dimineţii de 19.12.89, forţele de ordine franceze au luat unele măsuri în vederea asigurării securităţii necesare pe timpul desfăşurării manifestaţiei din 19.12.89, ora 18:30 (ora Franţei), despre care am informat.
Vă informăm că, potrivit indicaţiilor dvs. primite cu Tg. Nr. 2/09489/18.12.189, întregul personal a fost instruit şi s-au luat măsuri ca activitatea să se desfăşoare normal.
Vom informa de urmare.
Petre Gigea
Comunicarea Ambasadei României la Varşovia către Ministerul Afacerilor Externe
19 decembrie 1989, ora 13:40
Tovarăşului Constantin Oancea, adjunct al ministrului,
Tovarăşului Lucian Petrescu,
Vă informăm că presa, radioul şi televiziunea din Polonia, începând cu seara zilei de 16 decembrie, prezintă o serie de ştiri referitoare la "evenimentele de la Timişoara" şi la închiderea graniţelor.
Se fac tot felul de afirmaţii privind intervenţia miliţiei şi armatei, menţionându-se şi existenţa unor victime (morţi şi răniţi).
La reluarea lucrărilor Seimului Poloniei, în ziua de 19.12.1989, ora 09:25, şedinţa a început prin adoptarea - în unanimitate de voturi - a unei hotărâri propuse de conventul seniorilor (compus din mareşalul Seimului, preşedinţii tuturor cluburilor şi cercurilor aparţinând partidelor reprezentate în Seim), în care se spune, printre altele: "Ieri în România s-a ajuns la o tragedie. La Timişoara şi în alte câteva oraşe din România au fost folosite armata şi poliţia împotriva demonstranţilor. Nu se ştie încă numărul victimelor. Ne exprimăm protestul hotărât faţă de încălcarea drepturilor omului în România.
Chemăm autorităţile române să înceteze represiunile. Ne declarăm solidaritatea cu participanţii la manifestări şi chemăm opinia publică internaţională să condamne acţiunile autorităţilor române."
De asemenea, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria "victimelor". Vă informăm că primim numeroase telefoane de la conduceri de redacţii poloneze, care ne solicită informaţii oficiale legate de evenimentele de la Timişoara. Rugăm instrucţiunile dvs. urgente. Din informaţiile pe care le deţinem nu este exclus să aibă loc o demonstraţie în faţa ambasadei. Vă informăm că am luat toate măsurile de securitate indicate.
Ion Teşu
Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de: Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p. 456-460