Departamentul Securităţii Statului UM 0672/Bucureşti
Nr. D/00484223 din 6.XI.1989
Către Direcţia a III-a (indicativ 311 NS)
Notă privind obiectivul "Sergiu", efectuat în ziua de vineri, 3 noiembrie 1989, între orele 0:00 şi 24:00
Activitatea obiectivului
A plecat la ora 7:35 şi a mers la magazinul ILF din Bd. Gloriei, a făcut unele cumpărături, apoi s-a întors acasă (ora 7:45).
La ora 9:00 a plecat din nou. A mers la centrul din apropiere, a cumpărat produse de panificaţie, apoi s-a oprit la magazinul alimentar, a întrebat cetăţenii care stăteau la rând pentru ce stăteau şi apoi s-a întors, ora fiind 9:15.
A plecat la ora 9:20, având cu el o sacoşă cu sticle goale. A mers la magazinul alimentar din apropiere, a cumpărat zahăr şi ulei şi la ora 10:55 s-a întors la domiciliul său.
La ora 11:00 a plecat pe Strada Izbiceni, bd. Gloriei, Bucureştii Noi. A intrat la agenţia CEC, a scos o anumită sumă de bani, apoi s-a dus la ICRAL Pajura, Centrul Nr. 1. A stat aici până la ora 11:25 (a fost anunţat organul informativ). După cinci minute a plecat de aici, în drum a privit vitrinele magazinelor din zonă şi s-a întors acasă (ora 12:00).
Între orele 12:05 şi 12:15 a plimbat câinele pe Strada Izbiceni şi Stadionul Biruinţa.
Menţiune
La ora 7:35 şi la ora 8:30 au venit la domiciliul său doi muncitori de la ICRAL, cunoscuţi din filajul anterior. Între orele 8:45 şi 8:50 a fost şi Vasile Nicolae Lucian, diriginte şi inspector cu protecţia muncii la ICRAL Pajura, care a vorbit cu cei doi lucrători.
Comandantul unităţii (ilizibil)
Şeful serviciului (ilizibil)
Document din volumul: Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989), Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 707-708
Citește pe Antena3.ro