x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Brucan, contactat de ziariştii americani

Brucan, contactat de ziariştii americani

13 Mai 2009   •   00:00

1. Din ancheta efectuată asupra lui Brucan Silviu în ziua de 29 aprilie a.c., au rezultat următoarele:
A dat o declaraţie în care recunoaşte că în cursul lunii martie a.c. a predat ziaristului american William Pfaff, aflat în vizită în ţara noastră, o copie a unui articol intitulat "Pluralism în ţările socialiste" pe care îl expediase pentru publicare şi ziarului World Paper. Cu acest prilej ar fi afirmat faţă de William Pfaff că el consideră că cea mai adecvată soluţie politică pentru ţara noastră ar constitui-o  realizarea unui sistem pluralist în cadrul Partidului Comunist Român.

I s-a făcut precizarea că William Pfaff, într-un articol recent apărut în ziarul The York Review of Books, referindu-se la întâlnirea avută cu Brucan Silviu, pretinde că acesta i-ar fi arătat un "document semnat de el", în care pleda pentru necesitatea pluralismului în cadrul partidului nostru şi nicidecum un material destinat publicităţii.

Brucan Silviu a negat că i-ar fi pre­zen­tat lui William Pfaff un alt material în afara celui menţionat şi a afirmat că, dacă i s-ar da posibilitatea să constate, singur ziaristul american a fo­losit cuvântul document, în loc de ar­ticol de ziar, îi va scrie acestuia o scri­soare de protest în care să-i re­pro­şe­ze deformarea intenţionată a rea­li­tă­ţii.


2. În cursul zilei, la domiciliu, soţii Brucan au comentat tendenţios faptul că zilele de 30 aprilie şi 2 mai a.c. au fost declarate zile lucrătoare.

După întoarcerea de la anchetă, Brucan Silviu a fost întrebat de ceilalţi membri ai familiei sale dacă i s-a comunicat data mutării şi suprafaţa locuibilă a apartamentului ce le va fi repartizat. Acesta a menţionat că, deşi a încercat să afle amănunte în acest sens, nu a reuşit.


3. Pentru prima dată de la începerea anchetei, Brucan Silviu a părăsit domiciliul în dimineaţa zilei de 29 aprilie a.c., între orele 8,00-8,25, deplasându-se la Centrul ICRAL, unde a plătit chiria, folosind în acest scop un traseu cu străzi lăturalnice, mai puţin aglomerate.
Document din volumul: Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului  Securităţii Statului (1987-1989), Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 625-626

×
Subiecte în articol: brucan din dosarele securităţii