x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Familia lui Dumitru Iuga, sub "lupa" Miliţiei

Familia lui Dumitru Iuga, sub "lupa" Miliţiei

03 Apr 2009   •   00:00
Ministerul de Interne
Directoratul Judeţean Vâlcea
Nr. 113/001243 din 11 martie 1989
Strict secret
Departamentul Securităţii Statului. Direcţia I


La ordinul dv. nr. 112/BA/B/0055280 din 14.II.1989, privind pe numitul Iuga Dumitru, născut la 21.04.1942 în co­muna Mateeşti, judeţul Vâlcea, ra­portăm următoarele: Din investi­ga­ţiile efectuate a rezultat că, în comuna Mateeşti, unde posedă o casă proprietate personală, nu a mai fost văzut din anul 1973. Numitul este de profesie tehnician şi a lucrat la Radio-televiziunea română în Bucureşti, este căsătorit, are 2 copii. Are domiciliul stabil în Bucureşti, Bdul Bucureştii Noi nr. 58. În perioada cât a locuit în comuna natală, a avut o comportare necores­punzătoare în familie şi societate, fiind o fire recalcitrantă, fapt ce a făcut să nu aibă relaţii apropiate. Are 4 fraţi, şi anume:

- Iuga Gheorghe, născut în anul 1922 în comuna Ber­beşti, jud. Vâlcea, căsătorit, nu are copii, muncitor la Ocolul Silvic Baia de Criş, cu domici­liul în comuna Vaţa de Jos, satul Văţişoru, judeţul Hunedoara;

- Iuga Tudor - născut la 17.03.1932 în comuna Berbeşti, fost ofiţer în cadrul MApN, în prezent membru CAP, neîn­ca­drat politic, căsătorit, are un copil, necunoscut cu antecedente politice sau penale, cu domiciliul în comuna Mateeşti, jud. Vâlcea. Este cunoscut cu o bună comportare în familie şi socie­tate, nu are vicii sau pasiuni care să-l compromită, nu face parte din culte sau secte religioase. Nu se află în bune relaţii cu fratele său Dumitru, care este considerat un renegat al familiei din cauza comportării neco­res­punză­toa­re. Iuga Tudor a fost (indescifrabil) şi încadrat corespun­ză­tor cu reţeaua informativă existentă în legă­tura subofiţerilor de la postul de Mili­ţie Mate­eşti şi a ofiţerului coordonator.

- Iuga Gavrilă, născut în anul 1937 în comuna Berbeşti, de profesie conducător auto la ICP-Lizeanu, căsătorit, are un copil domiciliat în Bucureşti, Str. Mr Băcilă Vasile nr. 3, Sector 1.

- Iuga Ion - decedat în anul 1984.

Nu au rezultat alte date de interes operativ
Şeful Securităţii: Lt. col. Cioană Gheor­ghe
Şeful serviciului: Cpt. Ceauşu Ion

Extras din dosarul de urmărire informativă a lui Dumitru Iuga, provenit din arhiva CNSAS

×
Subiecte în articol: comună din dosarele securităţii iuga