Din ancheta efectuată asupra lui Brucan Silviu în ziua de 20 martie a.c., au rezultat următoarele:
Recunoaşte că, în prima parte a anului 1989, a avut discuţii cu Apostol Gheorghe şi Bârlădeanu Alexandru, ocazii în care au stabilit să redacteze o scrisoare deschisă pentru a atrage atenţia asupra faptului că conducerea statului nostru ar încălca principiile stablite de Congresul al IX-lea al PCR. Ideea nu s-a materializat însă, deoarece Brucan Silviu a primit între timp aprobarea de a pleca în SUA, iar timpul rămas la dispoziţie nemaipermiţându-i să intre în contact cu cele două persoane pentru finalizarea textului.După reîntoarcerea în ţară s-a întâlnit în Parcul Herăstrău, în luna ianuarie a.c., cu Apostol Gheorghe, ocazie în care acesta l-a informat că s-a constituit un grup, format din cinci vechi membri de partid, care a pregătit o scrisoare cu o structură şi problematică mai largă, de interes general, care să fie transmisă la CC. Cu acest prilej, Apostol Gheorghe i-a cerut să adere la această acţiune, fapt cu care Brucan Silviu s-a declarat de acord.
Brucan Silviu susţine că în discuţiile avute cu Apostol Gheorghe au stabilit ca, pentru reuşita acţiunii lor, să respecte anumite reguli de conspirativitate, care aveau în vedere următoarele:
- separarea operaţiunilor de redactare a textului de cele cu caracter tehnic, respectiv de dactilografiere şi expediere;
- păstrarea secretului acţiunii faţă de alte persoane, inclusiv membrii lor de familie;
- operaţiunile tehnice urmau să fie realizate de o a şaptea persoană, cunoscută de Apostol Gheorghe, apolitică şi cu relaţii în exterior;
- redactarea textului în cinci exemplare, dintre care patru să fie trimise unor corespondenţi de presă occidentali, iar ultimul, la CC al PCR.
Brucan Silviu declară că, la sfârşitul lunii februarie a.c. l-a vizitat la domiciliu pe Apostol Gheorghe - fapt nereal, ei întâlnindu-se în zilele de 19 şi, respectiv, 26 februarie a.c. în Parcul Herăstrău - prilej în care ar fi citit textul scrisorii şi contribuit la redactarea lui în forma finală.
Intervenţiile pe text ale lui Brucan ar fi constat în stilizarea unor paragrafe şi adăugarea altora, între care a menţionat pe cele referitoare la: violarea corespondenţei şi interceptarea convorbirilor telefonice, izolarea României în Europa şi consecinţele negative ce decurg din aceasta asupra economiei, precum şi a paragrafului final prin care se face precizarea că semnatarii scrisorii sunt gata să participe la un dialog cu guvernul pentru a găsi căi şi mijloace de depăşire a impasului în care s-ar afla ţara.
Recunoaşte că, în primăvara anului trecut, l-a informat pe consilierul politic american Michael Parmly despre discuţiile avute cu Apostol Gheorghe şi Bârlădeanu Alexandru, diplomatul fiind interesat să afle dacă grupul respectiv face parte şi IGM, la care Brucan i-ar fi răspuns că nu.
La 3 martie a.c., Brucan Silviu susţine că i-a comunicat lui Michael Parmly despre intenţia sa şi a grupului constituit de a trimite scrisoarea fără a-i da şi alte amănunte.
Minte!
Cu privire la difuzarea textului scrisorii, Brucan Silviu a prezentat o declaraţie prin care încearcă să deruteze ancheta, formulând o variantă potrivit căreia persoana însărcinată cu probleme tehnice ar fi expediat, prin poştă, câte un exemplar al scrisorii la CC al PCR, lui Urmă Viorel, de la Agenţia Associated Press, pe adresa de la domiciliu a unui cetăţean englez, angajat al postului de radio BBC, al cărui nume nu-l cunoaşte, ultimele două exemplare fiind depuse la căsuţa postală a unor corespondenţi de presă străină din Bucureşti.
În cursul anchetei s-a evidenţiat faptul că Brucan Silviu este deosebit de frământat că ar putea fi demascat ca singur autor al redactării scrisorii şi predării ei unor diplomaţi occidentali acreditaţi la Bucureşti, spre a fi difuzată în exterior.
De asemenea, este dominat de teama că ceilalţi cinci semnatari s-ar putea dezice de acţiunea lor.
Tehnicianul despre care declară este o invenţie a sa, spre a ne deruta, el fiind de fapt cel care a difuzat textul scrisorii. Ca o dovadă în acest sens, este faptul că la 1 martie a.c. a depus personal la cutia poştală de la Hotelul Dorobanţi scrisoarea adresată lui Urmă Viorel.
Ancheta asupra lui Brucan Silviu continuă şi pe timpul nopţii, spre a-l determina să recunoască adevărul.
2. În ziua de 20 martie a.c. până în momentul plecării de la domiciliu, Brucan Silviu a ascultat buletinele de ştiri de la orele 6:00 şi 7;00 ale postului de radio Europa Liberă.
Ulterior, discuţiile purtate între membrii familiei nu au evidenţiat aspecte de interes în caz. Nicolae Mircea a făcut unele comentarii negative cu privire la investiţiile care se fac pentru construirea Casei Republcii, a Casei Ştiinţei şi Tehnicii, a muzeului şi a operei, investiţii a căror valoare toală ar depăşi cu mult valoarea tuturor construcţiilor realizate în Capitală după război.
3. Între orele 11:20-11:40 Nicolae Mircea s-a deplasat la vechiul loc de muncă, unde a predat un proiect, prilej cu care conducerea secţiei i-a atras în mod ferm atenţia ca a doua zi să revină pentru a lichida definitiv gestiunea pe care o mai are.
Document din volumul: Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului
Securităţii Statului (1987-1989), Iaşi, Editura Polirom, 2008