x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Raport cu propunerea de luare în supraveghere informativă a numitului Boeriu Petru Marius

Raport cu propunerea de luare în supraveghere informativă a numitului Boeriu Petru Marius

16 Ian 2009   •   00:00

Ministerul de Interne ● Strict secret



Inspectoratul Judeţean (Neamţ)
Nr. 2/NM/0075/16.01.1989
16.01.1989
Se aprobă
Şeful Serviciului
Ss/maior Bejan Dumitru


La Întreprinderea Mecanică "Cea­hlău" lucrează în calitate de lăcătuş numitul Boeriu Petru-Marius, născut în Braşov la 1 iulie 1967, fiul lui Petru şi Ana, posedă ca studii liceul industrial, căsătorit, nu are copii, domici­liat în Piatra Neamţ.

Sus-numitul a fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru acte grave de huliganism săvârşite la data de 15 nov. 1987 în municipiul Braşov.

Instanţa de judecată a hotărât ca cel de mai sus să părăsească localitatea în care a lucrat, stabilindu-i-se obligativitatea de a se încadra în municipiul P. Neamţ, la Întreprinderea Mecanică "Ceahlău".

Pe parcursul supravegherii informative a rezultat că Boeriu Petru-Marius întreţine legături – în afara locului de muncă – cu unele elemente, în special tineri, caracterul acestor legături nefiindu-ne cunoscut.

Importanţa cunoaşterii permanente, aprofundate şi în timp util a activităţii pe care o desfăşoară cel de mai sus este dată şi de ordinele Direcţiei a II-a, în contextul atenţiei ce se acordă de către oficiile de spionaj străine şi alte organizaţii reacţionare elementelor implicate în evenimentele de la Braşov din nov. 1987.

În acest scop, propun a se aproba luarea în supraveghere informativă a lui Boeriu Petru-Marius, formă de evidenţă în cadrul căreia se vor întreprinde măsuri de încadrare informativă la locul de muncă prin sursele "Daniel" şi "Ovidiu"; la domiciliu cu sprijinul compartimentului investigaţii şi al Serviciului I; se vor efectua verificări la domiciliul din Braşov asupra sa şi a părinţilor; legăturile apropiate rezultate din folosirea diverselor mijloace ale muncii vor fi verificate, iar la domiciliul său vor fi instalate mijloace T.O. complexe.
Ofiţer specialist I
Ss/Indescifrabil


Document din volumul: Eroi pentru România: Braşov 1987 – 15 Noiembrie (mărturii, studii, documente), Bucureşti, Editura Semne, 2007.

×
Subiecte în articol: din dosarele securităţii