„Nebunia distrugătoare a lui Ceauşescu”

Figaro Magazine din 8 iulie, publică un articol al ziaristului Victor Lupan despre nebunia distrugătoare a lui Ceauşescu, plin de fotografii inedite. Ele au fost făcute într-un periplu de câteva săptămâni, a doi ziarişti, jucând în România pe tinerii drumeţi, la limita resurselor: Pierre Celerier şi Jean-Philippe Mesguen.

Primul contact cu România este la Budapesta, când se schimbă trenul - care e gol şi de o murdărie respingătoare; bursa neagră şi bişniţa vameşilor, starea fizică lamentabilă a românilor, tineri care par bătrâni, copii cu dinţii cariaţi, absenţa medicamentelor etc. La Bucureşti, ambianţa e sinistră. Cei doi drumeţi, prost îmbrăcaţi, rătăcesc într-un oraş devastat, printre clădiri paranoiace şi goale.

Drumeţii încep să fie urmăriţi abia la Iaşi, după o conversaţie cu doi «studenţi» din Zair traficanţi şi în relaţii privilegiate cu Securitatea. După ce un bizar preot ortodox, dintr-un sat, îi găzduieşte pentru o noapte, cei doi tineri sunt acuzaţi că ar fi venit să facă o anchetă religioasă şi, din această clipă, urmărirea devine ostentativă: „Călătoria noastră s-a terminat grabnic, în teama nebună de maşina care te striveşte (un alt sindrom românesc)..."
   Lupta (Paris), nr. 126/1989

lll

Întâlnirea Pactului de la Varşovia din 7 şi 8 iulie a.c., s-a ţinut la Bucureşti, în fostul Palat Regal. În jurul mohorâtei gazde, au luat loc Mihail Gorbaciov (URSS), Todor Jivkov (Bulgaria), Rezso Nyers - noul şef al partidului din Ungaria, Erich Honecker (RDA), Wojciech Jaruzelski, însoţit şi de ministrul de Interne, potenţialul candidat la alegerile prezidenţiale Czeslaw Kiszczak şi Milos Jakes (Cehoslovacia). Au mai participat comandantul suprem al Pactului, generalul P. Lucev şi şeful statului său major, generalul Vladimir Lubov.

Diferenţele - în ciuda „climatului de caldă prietenie", care caracte­rizează întâlnirea în presa frăţească - au fost stabilite de la început: la primire, toţi oaspeţii au avut dreptul la cele trei săruturi comuniste din partea gazdei, cu excepţia reprezentantului Ungariei... De altfel, International Herald Tribune din 10 iulie consemna opinia ministrului ungar de Externe, Gyula Horn, dată publicităţii la întoarcerea la Budapesta, precizând că relaţiile dintre cele două state au atins nivelul lor cel mai scăzut.

După aceeaşi publicaţie, românii ar fi declarat că sunt în măsură să producă arme nucleare şi că vor fabrica în curând misile intermediare, lucru considerat de ministrul ungur G. Horn, ca o ameninţare asupra securităţii Ungariei.

Pe de altă parte, şeful de Stat Major al armatei RSR, a declarat că Tratatul de la Trianon, din 1920, era de fapt nejust nu pentru motivele invocate de unguri, ci pentru că mai sunt încă teritorii care aparţin Ungariei şi unde se vorbeşte româneşte! Generalul a cerut ca această situaţie să fie schimbată. Agresivitate complet opusă tămâielilor pacifiste ale „comunicatului comun", un text de compromis pe singura idee care mai poate fi speculată în comun, cea a denuclearizării şi dezarmării.

Atacul împotriva Ungariei reformiste a fost început de RDA, re­luat de RSR şi Cehoslovacia. Întâlnirea de aproximativ o oră care a avut loc înaintea închiderii conferinţei, între Ceauşescu şi Nyers, a fost ca­racterizată de acesta din urmă drept „un dialog de surzi".

Interesant este că, în ajunul deschiderii conferinţei, Pravde s-a arătat mai critică decât oricând de Bucureşti:
„Cozile, lipsurile, economia de energie şi de combustibil în detrimentul populaţiei, iată care este realitatea actuală a României. (...) Cele mai bune mobile, automobile, cei mai buni pantofi iau drumul străinătăţii.
  Lupta (Paris), nr. 125/1989

  Arhiva Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Fond Dan Culcer