"Curaj, dragii mei, nu sunteţi singuri!"

Creşte – nu-ţi fie de deochi, lista de străzi, de piaţete în Israel cu denumiri legate de evreii din România! La Ierusalim – David Marcus; la Tel Aviv –Aronsohn, Mayer Ebner, Malbim, Rubin, Struma, Tzirelsohn, A.L. Zissu; la Haifa – David Marcus, A.L. Zissu; la Aşkeeton – Strada Iacob Goper; la Holon, Parcul Struma; la Bat Yam, Strada Struma şi Parcul  Mefkure… Există şi altele, în alte localităţi.

Şi iată, de curând, la stăruinţele consilierului municipal Zwi Rosen, preşedintele H.O.R. din Capitală, Primăria Ierusalim, condusă de Teddy Kolek a decis ca o stradă să nemurească numele lui Gala Galaction.
Gala Galaction rămâne în istoria sionismului din România ca un strălucit propagandist pentru Ţara Sfântă, deşi nu era evreu, ba chiar era preot! Dar el – unul din fruntaşii literaturii române – a fost în primul rând prieten al sioniştilor, un prieten al evreilor.

A colaborat, nu întâmplător şi nu sporadic, ci intens şi pasionat la presa evreiască din România: la "Lumea evree" a lui I. Brucăr, "Mântuirea" lui A.L. Zissu (în 1919-1922), la "Adam" a lui I. Ludo, (din 1929 până în 1932), a colaborat în 1945 la "Răspântia" lui I. Ludo...
S-a manifestat în favoarea evreilor – nu numai cu vorba – în împreju­rări deosebit de grele.

Şi eu... am fost în Arcadia!
Şi eu l-am cunoscut îndeaproape pe Gala Galaction, am avut... de-a face cu el.
În anul 1937 a apărut la Bucureşti o carte în limba idiş, "Evanghelişe Motivn", de Arn Ocnitzer (Rotman). Autorul, născut pe meleaguri româneşti în anul 1899 (deci acum nouăzeci de ani, prilej de a-l aminti oricum), cutreierase lumea în tinereţea lui, se stablise, rând pe rând, ca orice jidov rătăcitor, în Italia, în Rusia, în Brazilia... La Rio de Janiero a dus o activitate publicistică, remarcându-se printr-o serie de articole de critică literară. În 1932 se înapoiase în ţara natală. A cutreie­rat şi România, a colaborat la diferite publicaţii.

Cam la un an de la publicarea cărţii sale de poeme în proză, pe care am amintit-o, Arn Ocnitzer a fost denunţat că în "Evangelişe Motivn" aduce "grave insulte religiei, socie­tăţii". A fost închis la Jilava, i s-a intentat proces.

Proces la Curtea Marţială
Pe vremea aceea, în anii grei din ajunul celui de-al doilea război mondial, un proces la Curtea Marţială nu era o glumă. Apărarea lui Ocnitzer la proces a fost organizată de avocatul Lascăr Şaraga (scriitorul Lazăr), sub egida Asociaţiei tinerilor scriitori publicişti şi artişti evrei din România.

Această asociaţie tinerească cu ramificaţii în întreaga ţară avea ca mentori pe mai vârstnicii Iacog Groperşi Samson Lazar; eu eram preşedinte. Am convocat o adunare a membrilor în cadrul cenaclului nostru, dedicată scriitorului arestat (membru al societăţii). Câţiva dintre noi am dat citire câte unui fragment din cartea lui, s-au făcut comentarii. Ne-am putut convinge că... în afară de un frumos talent şi de un suflet larg, nu se putea reproşa altceva autorului. Poate, doar, dedicaţia atât de semificativă (dar şi... subversivă) de la începutul cărţii: "Mamei şi tatii, în dar, pentru palmele şi umilinţele ce le-au îndurat!" Dar convingerea noastră nu avea nici o valoare în faţa tribunalului. A fost stabilit un plan de acţiune.

Volumul a fost tradus în româneşte şi dactilografiat în mai multe exemplare autentificate la notariat. Apoi l-am vizitat acasă, din însărcinarea asociaţiei noastre, pe criticul Eugen Lovinescu, i-am predat un exemplar din traducere, cu rugămintea de a-şi expune în scris părerea despre carte, în legătură cu acuzaţia ce i se aducea arestatului. N-a trebuit să stărui.

Acelaşi lucru l-am solicitat avoca­tului şi scriitorului Eugen Herovanu ca şi scriitorului G.M. Vlădescu; amândoi m-au primit cu aceeaşi bunăvoinţă.

Ultimul pe care l-am vizitat a fost preotul şi scriitorul Gala Galaction. Nu numai că a accepat să refere despre carte; s-a oferit să meargă la judecată, să depună ca martor!

Am aplaudat sentinţa
În dimineaţa respectivă am sosit cu o maşină la locuinţa scriitorului, aproape de Piaţa Filantropia, pe o latură a cimitirului evreiesc "Filan­tropia". Mă aştepta la uşă, gata de drum.

La proces, după o caldă mărturie a poetului Iacob Groper, după lectura şi depunera mărturiilor lui Lovinescu, Herovanu şi G.M. Vlădescu, după o impresionantă pledoarie a lui Lascăr Şaraga, a vorbit părintele Gala Galaction, în sutană. Nu exagerez dacă afirm că cei trei ofiţeri supe­riori care formau completul Tribunalului Militar, l-au ascultat cu sfinţenie.

Drept urmare – caz atât de rar în analele justiţiei în general şi ale justiţiei militare în special – sentinţa a fost dată pe loc: acuzatul a fost achitat! (Despre aceasta a scris ziarul "Timpul" din 19 iunie 1939, la pagina 11).

Ne-am permis noi, prietenii lui A. Ocnitzer aflaţi în sală, să aplaudăm îndelung sentinţa, ceea ce ne-a atras o plină de înţeles "mustrare" din partea colonelului care prezida.
Repet, toate acestea se petreceau în anii de escaladare fascistă.

Mândria de om revenea în sufletele umilite
N-a fost acest episod un caz izolat în viaţa lui Gala Galaction.
Scriitorul Isaiia Răcăciuni (Nacht), povesteşte în cartea sa "Amintiri", (1967, Bucureşti) că în iarna lui 1941, în timpul prigoanei, într-o duminică, Gala Galaction, fiind reţinut în altă parte, l-a rugat pe  prietenul său, preotul Gheorghe Cunescu să ducă un plic cu o sută de lei şi o scrisoare la o anumită adresă. Era vorba de o evreică, lehuză, al cărei soţ, tâmplar fusese închis în lagăr. Evreica, urmând să nască primul copil, se adresase lui Gala Galaction, care o internase într-o maternitate de oameni săraci şi îi purta în continuare de grijă.

Scritorul A. Munte (Bergman) a relatat că prin anul 1942 sau 1943, când evreii din Bucureşti erau scoşi la înlăturarea nămeţilor de zăpadă de pe străzi, Gala Galaction a trecut într-o zi pe lângă o astfel de echipă. A luat lopata din mâna unui bătrân şi a lucrat o vreme în locul lui, adresându-se celorlalţi: "Curaj, dragii mei, nu sunteţi singuri!". Preotul Gh. Cunescu, comentând acest fapt la care a asistat, adaugă: "Un fior cald străbătu atunci trupurile îngheţate ale robilor, nădejdea începu să lucească în ochii până atunci disperaţi, mândria de om revenea în sufletele umilite".
MARIUS MIRCU - Viaţa noastră (Israel), februarie 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim