Departe de Glasnost: Dunărea de pe un vas sovietic

Nat Lehrman scria pentru Chicago Sun-Times din 10 septembrie 1989 despre croaziera pe Dunăre care i-a dat prilejul să străbată majoritatea ţărilor din estul comunist şi să ia pulsul unei lumi în schimbare.

Viena. Un turist nota de zor în caiet în timp ce ghidul îşi recita povestirea. La un moment dat, ghidul îl întreabă dacă poate să citească notiţele. Pe pagină era scris numai "ABC, ABC, ABC...". "Ce înseamnă asta?" "Încă o bi­serică plictisitoare", răspunde turistul. Tocmai asta încercam noi, eu şi soţia mea, să evităm în timpul va­canţei de vară - voiam mai puţine bi­serici, doream să facem turism ca la carte. Ne-am hotărât într-un final la un turneu al ţărilor balcanice pe apă.

Avantajele erau evidente. Europa de Est este atât de diferită de Occident, încât poate fi considerată chiar exoti­că. În plus, este o regiune unde vântul schimbării bate cu putere şi este acce­le­rat de influenţa glasnostului. Aceste elemente promi­teau să aducă o anu­mită savoare obişnuitelor activi­tăţi de vacanţă. Pachetul pe care l-am cum­părat de la Centrul Internaţional de Croaziere oferea şapte zile în Uniunea Sovietică, urmate de zece zile cu şase opriri pe Dunăre.

Ne-a plăcut ideea unei excursii pe apă: pe lângă prilejul de a ne odihni între porturi, însemna că nu eram nevoiţi să ne despachetăm bagajele de-a lungul celor 1,250 de mile dintre plecarea din Marea Neagră până la sosirea din Viena. Dar dacă vântul schimbării bătea într-adevăr şi la Bucureşti, acesta nu producea nici un efect, pânzele navei fiind coborâte. Ni s-a spus că sărăcia din România este cauzată de obsesia liderului lor stalinist de a plăti datoria naţională şi de a industrializa ţara. O parte din visul său constă în în­lo­cuirea aşezărilor rurale cu cartiere de blocuri şi demolarea unor porţiuni din Capitală pentru a face loc viitoarei sale reşedinţe (Palatul Poporului) şi unui imens târg expo­ziţional. Totuşi, după ce am traversat zonele prăfuite de şantierele în lucru ale Bucureştiului, am descoperit un oraş cu adevărat frumos, cu parcuri încântătoare, bulevarde largi şi clădiri atractive, în sti­luri clasice şi moderne.

Măcar autorităţile au conservat tradiţia în Muzeul Satului, unde se poate observa fascinanta varietate a arhitecturii rurale. Nu am mers mult până la următorul popas, Plevna, un mic orăşel din Bulgaria, cel mai im­pre­sionant obiectiv fiind Panorama, o pictură de 360 de grade pe locul luptei dintre ruşi şi ocupanţii turci din 1877. Rezultatul a constat în eliberarea Bul­gariei şi eterna recunoştinţă a bulgarilor faţă de ruşi, un sentiment ra­ri­sim în această zonă. Înainte de ple­ca­rea din Plevna am luat masa la un restaurant tradiţional şi am fost în­tre­ţinuţi cu muzică şi cu dansuri folclo­rice. Aşa am fost primiţi la fiecare po­pas. În după-amiaza celei de-a treia zile, ne-am întors la vasul nostru, M/S Vol­ga, pentru o zi şi o noapte de navigare. În acest timp ne-am delectat cu produse de patiserie, am primit lecţii de rusă, personalul navei ne-a învăţat dansuri populare, noi i-am învăţat dansuri de societate, asezonând totul cu votcă. Operatorul turului ne-a adus un profesor universitar care ne-a ţi­nut zilnic prelegeri şi ne-a ajutat să înţelegem economia şi politica din regiune.

Natura ne-a oferit şi ea un spectacol. În a patra zi, în Iugoslavia, ne-am oprit la ecluză, care, deşi nu este Canalul Panama, rămâne impresionantă. Am trecut prin legendarele Porţi de Fier, prin defileul care străjuieşte maiestuos malurile fluviului. În dimineaţa ur­mătoare, în Belgrad am văzut un oraş care se evidenţiază prin modernitate, într-o regiune care poartă am­prenta vechiului.
Capitala iugoslavă a fost distrusă şi refăcută de mai mult de 20 de ori, păstrând urme răzleţe ale trecutului, cum ar fi Castelul Kalemegdan, un complex medieval care astăzi este muzeu militar şi parc. În Iugos­la­via, după cel de-al doilea răz­boi mondial, schimbările s-au produs când Tito a declarat independenţa faţă de Moscova, oamenii de aici fiind foarte mândri de acest fapt. Dar în aceeaşi măsură sunt îngrijoraţi de economia şubredă, blocată de o inflaţie estimată la 640% pe an. Ghidul a repetat concluzia pe care am auzit-o peste tot: "Ţara asta ar trebui să se axeze pe ce ştie mai bine: pe agricultură".

Cumpărăturile pe Kneza Mihailova, o frumoasă arteră pietonală din Belgrad, au fost o excursie în sine, pre­ţu­rile modificându-se în timp ce schimbam valuta. După încă o zi de mers pe Dunăre, am ajuns în Buda­pesta, cea mai mare capitală din itinerariul nostru şi una dintre cele mai frumoase.

Fiind duminică, în ziua vizitei, am vi­zitat Piaţa Eroilor, cu grupurile statuare care povesteau istoria agitată a Ungariei, şi Piaţa Matthias, unde, în minunata catedrală, corul cânta o mesă de Schubert. Piaţa era foarte animată în acea zi, pentru că acolo se desfăşura şi un festival de muzică folk.

Vântul schimbării este foarte proas­păt în Ungaria. Un bărbat pe care l-am cunoscut la o cafenea din centru mi-a spus: "Nu vrem să refor­măm comunismul. Vrem să scapăm de el". În Ce­hoslovacia, ur­mă­toa­rea ţară, ne-am bu­curat de un tur pe jos al Bratislavei istorice, după care am mers cu maşina la un castel. De acolo am avut o vedere panoramică a ora­şului, Dunării şi a modernului pod "Insurecţia Naţio­nală Slovacă".

Imediat după, am ajuns la punctul final al excursiei, Viena, unde am petrecut două zile pe cont propriu. Sunt multe de făcut în aglo­merata capitală austria­că. Autocarul ne-a dus la Pala­tul Schönbrunn, unde am vizitat 39 de încăperi cu picturi minunate, candelabre şi tapiserii; apoi am văzut gră­dinile Palatului Bel­vedere şi gran­dioasa Catedrală Sfân­tul Ştefan. Am mai vizitat Palatul Operei, Muzeul de Artă şi tezaurul din Palatul Impe­rial. Pentru soţia mea, piesa de rezistenţă a fost valsul de după cina din Stadtpark, unde o mică orchestră cântă Stra­uss în fiecare după-amiază şi seară.
Pachetele de croazieră pe Dunăre oferite de  International Cruise Center, prin Turcia sau Uniunea Sovietică, cu perioade de la 10 la 19 zile, au preţuri cuprinse între 1.995 şi 3.235 de dolari de persoană.