x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Din Baltica până la Prut

0
31 Mar 2009 - 00:00

"Perestroika" şi "glasnosticul", în­tr-un cuvânt Gorbaciov, nu au in­ventat revendicările naţionale în Uniunea Sovietică. Pur şi simplu, le-a permis să iasă la lumina zilei. În cele mai diverse ţări ale statului de dimensiunile unui continent, până şi în punc­tele care păreau calme şi resemnate.



O jumătate de secol de supunere docilă - se dovedeşte acum: aparentă - la edictele Kremlinului, o jumătate de secol de rusificare intensivă prin toate metodele ce pot fi concepute, nu au izbutit să sufoce identităţile naţionale, cu toate formele lor specifice de exprimare, cu toate diferenţele de caracter etnic.

Sinucidere politică?
Mai timidă decât vecinele sale bal­tice, Lituania a îndrăznit ceea ce în urmă cu câteva luni era de neconce­put: să opună un candidat catolic candidaturii primului secretar al partidului comunist local într-una dintre "circumstanţele teritoriale" din Vilnius.

32 de ani, Awzdas Juozaitis, doctor în filozofie şi asistent la Facultatea de sociologie a Universităţii Republicane, se prezintă împotriva lui Algirdas Brazanskas, pe care Kremlinul l-a desemnat în fruntea partidului lituanian la 19 octombrie 1988. Două zile mai târziu după această numire, Frontul Naţional s-a întrunit în congres constitutiv. Trebuia să se opună un om de aceeaşi talie cu Brazanskas, foarte popular, economist ferm convins de necesitatea reformelor şi ales tocmai pentru a preveni opoziţia intelectuală pe cale de a se naşte.

"Luna de miere" a noului leader cu lituanienii a durat puţin. La jumătatea lui noiembrie, uzând de influenţa sa asupra aparatului, a convins Sovietul Suprem să respingă un amendament constituţional care ar fi oferit Lituaniei, după modelul Estoniei, un drept de veto asupra tuturor textelor legislative redactate de Moscova. Brazanskas şi-a pierdut astfel aureola, păstrând totuşi respectul pe care îl are printre moderaţii Frontului Naţional (Sajudis). În circumscripţia în care se prezintă, Frontul i-a opus iniţial pe secretarul de partid al Academiei de Ştiinţe, însă necunoscut, acesta nu avea nici o şansă.

Foarte curând, Sajudis a decis să-şi schimbe candidatul. Aflat la aripa stângă a frontului, trecând drept ideologul mişcării, tânărul Jouzaitis are şanse să câştige alegerile. Dacă până în cele din urmă aşa se vor întâmpla lucrurile, Brazankas va trebui să se supună regulii de fier a jocului, impusă de însuşi Gorbaciov, şi să se autodemită de la conducerea partidului comunist local. Ori Frontul Popular nu are, în nomenclatură, un aliat mai bun decât acest secretar general. Nu corespunde aceasta unei sinucideri politice?

Juozaitis răspunde cu un surâs: "Nu se ştie niciodată, poate că mă voi retage în ultima clipă". Problema este - continuă candidatul catolic - "să fie împins primul secretar să facă promisiuni care să fie obligat să le respecte". Care ar fi acestea? În primul rând, să instaureze un "Stat al dreptului", făcând să fie votat amendamentul care dă preeminenţă legilor republicii asupra celor adoptate la Moscova.

Frontul Naţional este sigur de aproximativ 80% din cele 40 de locuri de deputaţi rezervate Lituaniei în Congresul Unional al deputaţilor. Desigur, nu aceasta este ceea ce interesează în primul rând pe opozanţi, iar candidatul lor s-a prezentat împotriva primului secretar numai din motive tactice. Ei doresc să intre în primul rând în Sovietul republican, unde s-ar putea învesti cu un drept de veto faţă de orice caz venit de la Moscova.

Filozoful declară: "Când sari, este greu să faci drumul înapoi". Dar până unde se poate merge? Până la sosirea tancurilor, ajunse în Armenia sub pretextul cutremurului, când toţi membrii "comitetului Karabah", inclusiv deputaţii şi activiştii de partid, au fost arestaţi, aflându-se acum la Închisoarea Butirki din Moscova, fără nici un cap de acuzare"

"Verii" sovietizaţi ai românilor
Discreţi, fiind cenzuraţi de propria presă, moldovenii au pornit şi ei pe urmele vecinilor lor îndepărtaţi din jurul Mării Baltice. Victime şi ei ai Pactului Molotov-Ribentrop din august 1939, "încorporaţi" şi ei cu forţa în Uniunea Sovietică, ocupaţi apoi de al treilea Reich, ei au făcut obiectul unei rusificări şi mai violente. Limba lor, scrisă de la cucerirea lui Traian, cu litere latine, a fost "ciclizată" şi patrimoniul lor cultural anihilat.

Fosta Basarabie, amputată Româ­niei la "eliberarea" acesteia, este una dintre republicile cele mai înapoiate şi mai brejnevizate. Primul ei secretar, Semion Grosu, fost ajutor al lui Brejnev, este împreună cu Vladimir Scerbiski şi Ucraina unul dintre ultimii "dinozauri" în post.

La sfârşitul lui februarie, într-o duminică, mai multe mii de moldoveni s-au adunat în faţa clădirii Comitetului central din Chişinău. Printre revendicările lor, eliberarea unei "disidente arestate pe nedrept", Ecaterina Tukarova, şi obţinerea dreptului la o "limbă naţională" scrisă în caractere latine. Semion Grosu a apărut după trei ore de lozinci scandate de mulţime. A promis manifestanţilor satisfacţie în ceea ce priveşte dreptul de a folosi limba română în instituţii în locul rusei.

Mişcarea Democratică şi Asociaţia de muzică şi literatură "Alexei Mateevici" (după numele preotului poet care a scris la începutul acestui secol faimoasa "Mult e dulce şi frumoasă/ Limba ce-o vorbim"Ö), aflate la originea manifestaţiei, s-au simţit jignite, văzând în aceasta continuarea rupturii artificiale dintre "moldovenească", limbă pe care o vorbesc 63% din populaţie, şi limba pe care o scriu şi o vorbesc "verii" lor de peste Prut.

Curios conflict pentru care Nicolae Ceauşescu nu este o salvare, cu cât Kreminul vede în el negarea violentă a eforturilor de reformare a blocului socialist. Victor Gorbikov, fost patron all KGB-ului şi actualmente însărcinat în CC cu problemele de justiţie (ironic amară!), s-a deplasat la Chişinău pentru a pune lucrurile în ordine. El i-a avertizat cu severitate pe "naţionalişti" şi pe "duşmanii perestroikăi", dar se pare în zadar.

De la începutul lui martie, disidenţii au instalat o masă pe treptele Academiei de Ştiinţe, unde poate fi semnat manifestul pe care l-au afişat. Care cere "respingerea naţionalităţii sovietice, incomparabilă cu aspiraţiile culturale şi naţionale". Documentul, conform lui Ioan Tunaru, directorul Teatrului Moldovenesc, va fi expediat Sovietului Suprem şi comitetului central.

Imperiul construit de Stalin la sfârşitul celui de-al doilea război mondial a trecut la explozie. Mihail Gorbaciov se vede confruntat cu un iredentism pe care nimeni nu l-ar fi bănuit. S-ar părea că la periferiile Imperiului, cuvântul "transparenţă" a fost luat prea în serios. Ca şi toate celelalte lozinci care l-au precedat, şi el va putea dispărea în ziua în care Kreminul va simţi nevoia să-şi trimită tancurile. Aşa cum a făcut-o cel mai recent în Armenia. Chiar şi fără vreun cutremur real.

Adevărul (Israel), 31 martie 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim

Citeşte mai multe despre:   din presa internaţională

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de