EUROPA LIBERĂ
Anunţam, acum vreo două numere, că departamentul românesc al Europei
Libere are un nou director, în persoana lui Nestor Rateş (Ratesh mai pe
americană). E-adevărat, numai că Rateş a acceptat să ocupe această
funcţie, destul de complicată, numai pe o perioadă de 6 (şase) luni. Pe
încercate.
CONTACTE
Scriitorul român Aurel Dragoş-Munteanu a trimis preşedintelui Uniunii Scriitorilor, prozatorul D.R. Popescu, o scrisoare pe marginea legii care stipulează condiţiile în care cetăţenii români pot avea contacte cu cetăţeni străini:
"Este imposibil, scrie Munteanu, ca un om cu un minimum de conştiinţă civică să se supună unei norme care nu a fost niciodată publicată şi pe care nu o cunoaşte direct. O lege care nu a fost tipărită nicăieri, despre care nu ştim cine a emis-o sau dacă organismele legiuitoare au dezbătut-o şi confirmat-o, ale cărei prevederi nu le putem studia şi înţelege, aflându-le numai din «comunicări» mai mult sau mai puţin vagi, îşi pierde caracterul ei de normă obligatorie". În continuare, Aurel Dragoş Munteanu spune: "Mă întreb însă cum participă Uniunea Scriitorilor la realizarea acestor obscure tendinţe de coerciţie socială? Răul ne-a buimăcit atât de tare încât am uitat oare ceea ce e normal?... Ce fel de scriitori suntem dacă acceptăm să fim transformaţi în nişte iloţi fără nici o responsabilitate civică individuală? V-aţi gândit la ce analogii dă naştere împrejurarea că nu avem dreptul să ne întâlnim cu colegii străini decât în sediul Uniunii, ca la un fel de... vorbitor? Declar deschis că nu mă simt în nici un fel prizonier şi că voi continua să-mi exercit în mod liber prerogativele de cetăţean al ţării mele, iar atenuarea lor poate să aibă loc doar ca o stare de fapt, sub imperiul forţei, fără nici o bază legală. Ca scriitor sunt, prin excelenţă, o persoană publică, nu deţin nici un secret şi opiniile mele, oricât de critice ar fi, au un caracter constructiv prin însăşi natura lor".
AZIL POLITIC
D. Ioniţă Olteanu, redactor-şef al publicaţiei Revista Economică, a cerut azil politic la München, Germania.
DECESE
Marietta Anca, actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti (a fost măritată, înainte de cel de-al doilea război mondial, cu romancierul şi cronicarul dramatic, Ion Marin Sadoveanu); Ion Ulmeni, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti; Prof. Dr Nicolae Sălăjeanu, membru al Academiei Române; Arnold Hausser (n. 1929), scriitor de limbă germană, redactor-şef adjunct al revistei Neue Literatur: D.D. Botez, dirijor şi compozitor; Prof. Dr Al. Fortunescu; N.Al. Toscani, regizor de teatru.
Minimum (Israel), martie 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim
Citește pe Antena3.ro