Emoţie la Budapesta

Cotidianul Le Monde scria, la 25 oc­tombrie 1989, despre trăirile con­tra­dictorii ale maghiarilor la sfârşitul lui octombrie, care pe de o parte săr­bă­toreau ieşirea oficială din socia­lism, pe de altă parte, se confruntau cu perspectiva unor transformări economice şi sociale care nu ex­cludeau criza.

Înţelegem şi împărtăşim emoţia resimţită luni, 23 octombrie, de populaţia Budapestei, şi fără îndoială a întregii Ungarii: proclamarea unei re­pu­blici Ungare care, în sfârşit, nu se mai pretinde "populară" coincide cu a 33-a aniversare de la insurecţia din 1956, reprimată în sânge de Armata Roşie.

Pentru cei cere îşi amintesc de ma­sa­crul de la Budapesta, imaginile de bu­curie şi de reculegere de luni din ca­pitala Ungariei ar putea părea su­pra­realiste. Acolo unde altădată erau rui­ne în flăcări, blindate, cadavre mi­tra­liate, civili fugând are loc acum un fel de chermeză, gravă sau veselă, în func­ţie de momentele zilei. Nici furci, nici topoare, nici drapele roşii la orizont, doar un popor, încă puţin şo­vă­ielnic, care îşi regăseşte identitatea călcată în picioare timp de 40 de ani.

Nu este oare un pic prea fru­moa­să această sărbătoare? Se poate vorbi într-adevăr de o a IV-a Republică Un­ga­ră, atunci când Constituţia este încă în vigoare, chiar dacă a fost serios mo­di­ficată şi se pregăteşte una nouă pentru anul viitor? Se poate vorbi într-ade­văr de un nou regim, atât timp cât alegerile libere programate pentru prima parte a anului 1990 nu au avut încă loc? Cu atât mai mult cu cât re­centa transformare, cu un simplu gest de hocus-pocus, a Partidului Comunist în partidul socialist te pune puţin pe gânduri.

Ungaria nu este decât la începutul unui lung drum spre independenţă. Această independenţă trebuie să în­ceapă în primul rând prin redresarea unei economii în derivă (...).

Sunt încă mulţi pe malurile Du­nării care nu aşteaptă decât o agra­vare a crizei economice pentru a încerca să capitalizeze toate ne­mul­ţumirile. Sunt destui aliaţi care abia aşteaptă asta în celelalte ţări din Europa Centrală, în RDG (chiar dacă acolo începe să bată o briză nouă), în Bulgaria, în România, unde despotul Ceauşescu asistă cu dez­gust şi spaimă la democratizarea unui inamic tradiţional, nu în ulti­mul rând Cehoslovacia. "Pravda din Bra­tis­la­va" stigmatiza luni "lovitura politică de stat, realizată pe cale parlamentară, fără consultarea largilor pături de populaţie." Păturile largi de populaţie au ieşit totuşi în stradă la Budapesta şi nimeni nu pare să dezaprobe această lovitură. Sunt oare toţi atât de timizi?