Imagini de pe tărâmul mohorât

Este într-adevăr preşedintele României, Ceauşescu, atât de res­pin­gător pe cât toată lumea, inclusiv prinţul Charles al Marii Britanii spu­ne că este? Într-o ţară în care a vorbi cu cetăţenii străini este o infrac­ţiune, nu se găsesc cu uşurinţă prea mulţi români dis­puşi să dea un răspuns.

Ziarul american The Economist scria, la 17 iunie, că vizitatorii din această ţară învaţă repede două lucruri: primul, că realitatea sumbră din România nu este doar o metaforă, şi al doilea, că totuşi aici găseşti mici surprize la tot pasul.

Despre alimentare ştiam înainte de venirea aici că sunt goale. Şi chiar aşa sunt, dacă nu punem la soco­teală borcanele de murături şi pâinea veche. Cauzele sunt exporturile masive şi faptul că piaţa neagră - poate cea mai prolifică din Europa de Est - controlează tot ce ră­mâne neexportat. Chiar dacă de­ţinerea de valută este o in­frac­ţiune, ţara este invadată de persoane care schimbă valută, care par să nu întâmpine piedici în a obţine dolari (pe care îi cumpără la un curs de 10 ori mai mare decât cel oficial). Dar cele mai multe tranzacţii ilegale nu se fac cu valută, ci cu ţigări Kent. Nici o altă marcă, numai Kent.

Celor mai mulţi jurnalişti străini le este interzis să intre în ţară, fiindu-le respinse în mod repetat cererile de vize. Totuşi "turiştii" pot primi vizele la aeroport, pot să închirieze maşini şi să se bucure de o libertate totală de a călători. Şoselele dintre oraşe sunt pre­sărate cu puncte de control ale po­liţiei la care nimeni nu se oboseşte să oprească. Dar Securitatea, faimoasa poliţie secretă ro­mâ­nească, este omni­pre­zentă, de multe ori luând forma unei auto­parodii.

Când gorilele poliţiei sunt în mi­siune de supraveghere, indiferent de vreme, adoptă o costumaţie à la Humphrey Bogart, cu trenciuri şi ochelari de soare.

Securitatea supraveghează domiciliile a circa 30 de scriitori români şi foşti membrii de partid care au protestat public împotriva regimului. În faţa casei lui Gheorghe Apostol, fost viceprim-ministru, care a semnat recent o scrisoare de protest din dorinţa de "a muri ca un om decent", un poliţist vorbitor de en­gleză, îmbrăcat în civil, îi îm­pie­dică pe vizitatori să intre pe poartă. Între timp un al doilea poliţist face fotografii şi un al treilea transmite un mesaj radio, probabil pentru a raporta vizita la sediu. La începutul anului, de altfel, o echipă similară de Miliţie l-a bruscat pe am­ba­sadorul britanic care încerca să facă o vizită unui disident român.   
Cele mai notorii obsesii ale lui Ceauşescu, sistematizarea satelor şi achitarea datoriei străine, confirmă şi în acelaşti timp infirmă zvonurile care circulă. "Legea sistematizării", care urmăreşte mutarea a circa
2 milioane de locuitori de la sate în blocuri de apartamente (distrugând în jur de 6.000 de sate), este în vi­goare din 1974.

Când propaganda sistematizării a devenit din nou foarte agresivă, anul trecut, ungurii au protestat vehement cu privire la ameninţarea la adresa et­nicilor maghiari din Transilvania. În realitate, se pare însă că numai unul sau două de astfel de sate au fost cu ade­vărat demolate. Între timp, aproa­pe toate satele din jurul Bu­cu­r­eş­tiului au fost distruse şi însăşi Capitala suferă în urma demolărilor, clă­di­rile în stil Art Deco fiind înlocuite de blocuri din beton. Unii observatori atri­buie concentrarea asupra Bucu­reş­tiului faptului că Ceauşescu pără­seşte rareori Capitala.

Laudele lui Ceauşescu privitoare la achitarea întregii datorii externe nu sunt totuşi bazate pe realitate: câteva mici datorii încă mai există. Aşa-zisa achitare a datoriei a fost făcută, în timp ce România era supusă presiunii externe cu privire la respectarea drepturilor omului. Interzicerea unor noi împumuturi externe sunt modul în care Ceauşescu şi-a proclamat independenţa faţă de Vest. Însă în acelaşi timp, în cadrul unei conferinţe româ­no-americane pe teme economice, Ceauşescu a solicitat restaurarea clau­zei naţiunii celei mai favorizate cu SUA, în ciuda faptului că anul trecut, tot el a abrogat unilate­ral clauza.

Un român care trăieşte în exil nu­meşte cultul personalităţii lui Ceau­şescu "cel mai artificial cult din istoria comunismului". Chiar dacă portre­tele sale se găsesc în toate clădirile publice, acestea nici măcar nu induc admiraţia forţată provocată de Stalin în Rusia, ca să nu mai vorbim de Georgia. Pronunţarea numelui său produce numai grimase sau ochi daţi peste cap, chiar şi membrii Comitetului Central sunt surprinşi citind ziare în timpul discursurilor sale. Observatorii vestici sunt de părere că Ceauş­es­cu şi fami­lia sa se află la conducere numai datorită Securităţii; când acesta va fi debarcat, succesorul său va fi stabilit de Securitate.  

Acum când paralizanta povară a datoriei externe a fost ridicată, există speranţa pentru vremuri mai bune? Cu un surplus bugetar de două mi­liarde de dolari, Ceauşescu ar putea să înceapă reabilitarea infrastructurii şi să încerce ridicarea standardului de viaţă. Însă el anunţă intenţia de a spori exporturile către lumea a treia. Un fapt ce reflectă în mod bizar situaţia de până acum: se spune că Ceauşescu şi-a exportat întreaga ţară spre lumea a treia, şi dincolo de ea.