Muzică pentru dramaturg

Joseph McLellan a publicat în "The Washington Post", cronica spectacolului organizat de Ambasada Fran­ceză din Washington DC, la 6 noiembrie 1989, în onoarea ani­versării vârstei de 80 de ani a scrii­torului de origine română Eugen Ionescu.

"Din cauza stării de sănătate precare, Eugen Ionescu nu a putut fi prezent luni seara la "spectacolul teatral şi muzical" organizat de Ambasada Franceză în onoarea împlinirii vârstei de 80 de ani a scriitorului, eveniment ce s-a dovedit unul dintre cele mai speciale ale acestui an.

După mesajul video de întâm­pinarea lui Ionescu, în care a definit rolul literaturii contemporane ca fiind cel "de a rosti ceea ce este de nerostit", au fost jucate scene din piesele sale cele mai cunoscute, împreună cu recitarea unor poezii scrise de autor în tinereţe, cunoscute doar de o mână de specialişti în lite­ratură română. O parte din versuri au fost recitate de Aurelia Roman, traducătoarea lor, profesoară de origine română care predă franceza la universitatea Geor­getown (Washington, DC, SUA). Una dintre poezii, "Balul" ("Le Bal") a fost interpretată printr-o serie de dansuri de Jill Anderson şi Kim Curtis.

Şapte dintre poezii au fost puse pe muzică, într-un ciclu muzical compus de Alan Mandel, sub titlul "Elegii pentru fiinţe mici" ("Élégies pour petits êtres"), având premiera mondială luni seara. Pianul lui Mandel a fost însoţit de baritonul Jerome Barry care a avut o interpretare intensă şi dramatică. Mandel, cunoscut în calitatea sa de director artistic al Washington Mu­sic Ensemble, se dovedeşte a fi un com­pozitor talentat, sensibil la nu­naţele textului şi versat în stilurile melodice cultivate de Ravel sau Poulenc.

Poeziile timpurii, scrise în limba română şi de mult date uitării, nu mai sunt astăzi de interes pentru Ionescu, care în urmă cu mult timp a repudiat stilul romantic în care le-a compus. Cu toate acestea, sunt scrise cu măiestrie, atingând unele dintre temele favorite ale scriitorului, creând ambiguităţi, absurdităţi şi imagini frapante, şi în traducerea în limba franceză a Aureliei Roman, acestea se pot ridica cu uşurinţă la nivelul oricărei poezii contemporane.

Echipa de actori amatori, dar extrem de convingători, formată din Brigitte Pierre şi Roger-Daniel Bensky, a explorat dimensiunile absurdităţii maritale în scene din "Cântăreaţa cheală", "Amadeu" şi "Victimele datoriei", cu Steve DeRosa alăturându-li-se în "Victimele datoriei" pentru a ilustra problema tensiunilor dintre generaţii.

În chinuitoarea scenă finală din "Regele moare", regina Marguerite (Ge­nevieve Brunet Smith) îl depo­sedează metodic pe regele Bérenger (John Fleishman) de toate comorile, pasiunile şi activităţile sale, până la ultima replică înfiorătoare: "Inima ta nu mai are nevoie să bată, nici să respire. Era, de altfel, o agitaţie inutilă, nu-i aşa?"

Dialogul dintre o femeie şi un bărbat (din "Exerciţii de conversaţie şi pronunţie franceză pentru studenţii americani") a fost extraordinar interpretat de Vernon Goins, acesta folo­sindu-se de două pălării şi vorbind pe două voci pentru cele două personaje. A fost tuşa finală din studiul multifaţetat şi din omagiul adus unuia dintre cei mai distinşi autori ai acestui secol.