x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Operaţiunea "Satele româneşti"

0
16 Oct 2009 - 00:00
Thierry Sinte scria în Le soir din 16 octombrie 1989 despre derularea acţiunii de solidarizare a opiniei publice din Vest cu satele româneşti aflate sub ameninţarea planului de sistematizare rurală al lui Ceauşescu.

 "Continuaţi, vă rugăm să continuaţi!" Iată care este părerea unanimă a celor care îndrăznesc sau care pot - fiind în exil - să vorbească despre ceea ce se întâmplă în România. "Aveţi dovada că mesajele voastre sunt primite. Nu toate, fără îndoială. Dar cel mai important este să nu tăcem; să nu abandonăm România".

De nouă luni, de când a fost lansată operaţiunea "Satele româneşti", 13.000 de comune din Europa de Vest au acceptat să adopte câte un sat românesc ameninţat. Au fost trimise zeci de mii de cărţi poştale. Nu toate au ajuns la destinaţie, dar de acum se ştie, la nivelul puterii, că limbile au început să se dezlege. Nu s-a renunţat la sistematizarea dorită de Ceauşescu şi de Partidul Comunist. Cu toate astea au lăsat-o mai moale. Ziua dedicată susţinerii satelor româneşti care a avut loc la Floreffe a fost o ocazie de a face un bilanţ şi de a analiza situaţia actuală.  Bătrâna biserică a abaţiei de la Floreffe şi-a deschis porţile spre "zidul aberaţiilor" lui Ceauşescu, a megalomaniei marilor palate. Zidul de linişte în spatele căruia tac sute de mii de români. Şi, în spatele acestui zid, la picioarele Sfântului Augustin mii de căsuţe grupate într-un imens covor de sate.


CE S-A ÎNTÂMPLAT CU SATUL NOSTRU?
Căsuţe de hârtie simbolizând acţiunea şcolarilor; sute de şcoli au participat la operaţiune. Pe multe din căsuţe sunt scrise cuvinte emo­ţio­nante: "Este groaznic că li se dărâmă locuinţele" sau "Ce s-a întâmplat cu satul nostru?". Unele sunt mici opere de artă cum este căsuţa din pământ realizată de şcoala din Franière.

Ce se întâmplă azi în România? Cei care au putut să meargă acolo de curând şi cei din exil spun clar: "Satele sunt lăsate să moară, fiind decuplate de la mijloacele de transport, prin închiderea de şcoli şi prin interzicerea lucrărilor de restaurare". Apar mişcări de opoziţie. Românii ştiu că nu mai sunt singuri.   


MASĂ ROTUNDĂ, PENTRU CE?
Exilaţi, scriitori, reprezentanţi ai drepturilor omului în frunte cu Ariad­na Combes-Cornea, fiica disi­dentei române, au venit să depună mărturie despre situaţia actuală a României. Ei spun că se face tot posibilul pentru ca populaţia să fie privată de informaţii din exterior. De la organizarea de călătorii turistice sub control strict la distrugerea pliantelor, trimiterea de scrisori mincinoase către media occidentală, până la ameninţări telefonice.
"Mama mea, spune Ariad­na Cornea, este în continuare închisă. Poate să iasă din când în când, dar este întotdeauna însoţită şi strict escortată de poliţie. Trebuie să continuăm."


CONTRAINFORMAŢII DE LA PTB
La masa rotundă organizată la Floreffe, între participanţii direcţi nu au fost contradicţii. Totuşi, la intrarea în biserică vizitatorii erau întâmpinaţi de militanţi ai Partidului Muncii din Belgia (PTB) care propuneau altfel de informaţii: "România nu-şi distruge satele. Modernizează zonele rurale. Aceste pliante şi ziare afirmă că nici un turist nu a văzut sate distruse sau ţărani mutaţi cu forţa. România nu este o ţară de infern. Să lăsăm satele româneşti în pace. Să-i ajutăm pe cei din Mozambic care sunt striviţi de imperialismul lumii a treia".

Ariad­na Combes nu este surprinsă. "Parcă am citi ziare din anii '50 care folosesc încă limbajul de lemn." Limbajul de lemn este singurul limbaj acceptat oficial în România, ne spune un istoric care este prezent la Floreffe ca simplu vizitator. "Am fost de multe ori în România, Ungaria şi Polonia. Românii nu au dreptul la cuvânt. Domneşte doar cultul personalităţii lui Ceauşescu care este numit «savant universal». Românii sunt obligaţi să tacă. Noi nu!"

Aşa că acţiunile de sensibilizare vor continua. Ca şi trimiterea de cărţi poştale. Ne gândim şi la alte operaţiuni umanitare. La 18 noiembrie este programată o manifestaţie în faţa Ambasadei României la Bruxelles: adunarea la ora 10:30 la rondul Churchill. Până la urmă va veni şi ziua în care zidul de tăcere va fi străpuns.
Citeşte mai multe despre:   din presa internaţională

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de