Represiunea din România. Despre exproprierea bunurilor

"El País" din 6 octombrie 1989 aborda situaţia raportorului ONU pentru România şi publica, sub titlul "Eu acuz", pasaje ample din textul redactat de Dumitru Mazilu pentru subcomisia internaţională.

"Cum este posibil" - se întreabă Mazilu în raportul său - "ca o societate civilă să permită de-a lungul decenii­lor ca o mână de oameni să le exproprieze toate bunurile, să le transforme casele în moloz, să le distrugă modul de viaţă şi să le zdrobească voinţa?  într-o societate modernă, în sânul căreia ştiinţa şi tehnologia s-au ridicat la un nivel înalt, este inimaginabil că o singură persoană care a ajuns la vârful ierarhiei sociale (cum se întâmplă în România) să dicteze înfiinţarea de unităţi economice gigant, să îşi fixeze proprii parametri operativi şi să stabilească propriile programe de func­ţionare fără a desfăşura, în prea­labil, un studiu de specialitate sau vreun alt calcul economic.

Prin măsurile economice impuse cu forţa a fost posibil ca în România să se cheltuiască milioane de dolari pentru cumpărarea unor fabrici depăşite moral din străinătate şi instalarea acestora pe teritoriul naţional fără o minimă prospectare a pieţei.  

Preţul este foarte scump. Adevărul a ieşit la iveală. Toată lumea are de suferit de pe urma dezastrului economic. Nici tăinuirea, nici falsificarea sistematică a cifrelor reale nu mai pot ascunde dezastrul din România.

Ierarhia guvernamentală este tero­ri­zată prin metodele represive folosite de clanul dictatorial. Tuturor le este frică să ia atitudine, pentru că asta nu înseamnă numai pierderea slujbei, ci şi a libertăţii şi chiar a vieţii. Lu­mea îşi pune speranţa în cursul na­tural al lucrurilor (dispariţia tiranilor), care ar însemna că ordinea lucrurilor s-ar schimba din acel moment."


LUXUL CLASEI CONDUCĂTOARE
"Există două lumi (în România)", spune Mazilu: "Palate pentru despoţi şi lagăre de concentrare pentru mi­lioane de oameni.

Noii stăpâni se instalează în castelele care au aparţinut cândva altora, după ce investesc mi­lioane în ele pentru a le reconstrui, într-o incredi­bi­lă paradă de lux şi abundenţă. Vile somptuoase şi spaţii de recreere împrăştiate pe tot teritoriul ţării; conturi cu sume fabuloase în cele mai renu­mite bănci inter­naţionale (...)". "Transporturi ae­riene speciale de haine de lux cu preţuri exorbitante de la case de modă faimoase (...). Aceasta este lumea în care se rela­xează camarila dictatorului, în timp ce mii de oameni trăiesc în cutii de chi­bri­t­uri, câştigând salarii care nu le permit nici mă­car să îşi asi­gure minimul necesar traiului zilnic.

Pentru a justifica legitimitatea deciziilor des­po­ţilor, oamenilor li se cere să le întâmpine cu en­tuziasm, să cânte imnuri de laudă şi devotament faţă de «conducătorii luminaţi şi titanii între titani». Aşa li se cere românilor să se comporte. Dacă nu o fac, îşi riscă locul de muncă (...)." "Singura voce care se poate auzi este cea a liderului. Toţi trebuie să fie ascultători şi să se supună, iar cei care nu o fac vor dispărea în câmpurile morţii.

În România, micile sate, conacele şi casele ţărăneşti tradiţionale (amprenta oricărei civi­li­zaţii) au fost condamnate la dispariţie pentru că sunt considerate a fi «spaţiul în care se manifestă liberalismul burghez», care încă mai perpetuează «forme ale proprietăţii private» (...)."


ÎNŞELĂTORIA ŞI IMORALITATEA
"O densă reţea de colaboraţionişti s-a ţesut printre cetăţenii ţării. Suspiciunea faţă de prieteni, colegi sau unii membri ai familiei creşte de la o zi la alta. Cei care nu îl iubesc pe conducător nu îşi iubesc ţara, iar oricine nu îşi demonstrează devotamentul sau aduce vreo critică la adresa lui este pus pe lista neagră, căutat, arestat, torturat şi condamnat. Viaţa îi este pusă în pericol (...)."

"Înşelătoria devine din ce în ce mai păgu­boasă, tiranii îşi pierd echilibrul, iar represiunea posibililor rivali ia forme violente (...). De exemplu, în România, liderii care ating un anumit grad de notorietate sunt compromişi imediat, destituiţi din funcţia pe care o ocupă şi trimişi în funcţii obscure, aşa încât să nu se mai audă vreodată nimic despre ei."

"O tăcere profundă acoperă tot ceea ce este strălucit, cutezător, avansat. Negarea şi distrugerea valorilor reale, discreditarea şi ruinarea personalităţilor proeminente au grave repercusiuni asupra evoluţiei civi­lizaţiei umane (...)."

"Argumentul aplicării principiului neinterferării în afacerile interne ale statelor, pe care îl invocă guvernanţii români în cazurile de violare sistematică şi brutală a Declaraţiei Universale ale Drepturilor Omului, a acordurilor internaţionale cu privire la drepturile omului şi a altor angajamente privind drepturile şi libertăţile omului, inclusiv cons­tituţiile fie­că­rui stat, cons­tituie nu nu­mai un act ilegal, dar şi unul profund imoral."