Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Românii sunt fraţii noştri, din punctul de vedere al limbii pe care o vorbesc, şi verii noştri, europeni fiind. Nu putem rămâne indiferenţi când viaţa lor e transformată de Ceauşescu într-un coşmar.
Problema cu Ceauşescu e că acţiunile sale de stăpân absolut, absurd şi utopic vor sfârşi prin a-l exonera de oroarea pe care o implică. Faptul că presa îl numeşte, în mod obişnuit, "Danubiu al gândirii" sau "geniul din Carpaţi" stârneşte mai degrabă râsul decât indignarea. Ne aminteşte, mai degrabă, de Călăul din Bethune decât de Stalin. La fel, faptul că mută satul la oraş aminteşte mai degrabă de Alphonse Allais şi mai puţin de Pol Pot.
Apoi, pentru a-i irita pe ruşi, de care el s-a delimitat, occidentalii l-au tratat cu o anume complezenţă, asta când nu au preferat să închidă ochii, ceea ce ne conferă o anume responsabilitate în privinţa acestei interminabile tiranii. Nu sunt departe acele vremuri, când, din cauza unui aşa-zis spirit de independenţă care îi caracteriza şi pe unul, şi pe celălalt, Ceauşescu era privit ca un fel de De Gaulle al taberei sovietice. Mai mult, în 1980, Domnul Valery Giscard d'Estaing îl primea, cu solemnitate, la Paris.
"Finie la comedie". Opereta de Carpaţi a luat sfârşit. Ceauşescu şi soţia sa, Elena, care e o copie proastă după Madame Marcos, curtea sa, banda sa de profitori şi de privilegiaţi, Gestapo-ul său local (Securitatea), toate acestea sfârşesc prin a compune una dintre cele mai îngrozitoare dictaturi din lumea comunistă, unul dintre regimurile cele mai exasperante de pe planetă.
Sunt mulţi ani deja de când Conducătorul român îşi rumegă grandiosul proiect; "sistematizarea satelor" urmăreşte să şteargă de pe hartă între 5.000 şi 7.000 de sate din cele 13.000, câte sunt în ţară. Motivul oficial: să se câştige teren pentru agricultură. Cum ne putem imagina, suprafaţa câştigată e neglijabilă. Ca să nu mai punem la socoteală muncile faraonice care vor fi necesare pentru a transforma o structură rurală în teren arabil.
Adevăratele obiective sunt altele. Este vorba, mai întâi, despre eradicarea completă a minorităţii maghiare - în jur de 3 milioane de persoane - care rezistă, de bine, de rău, în Transilvania. Minoritatea germană din aceeaşi regiune a fost deja redusă, de la 1 milion la 250.000 de persoane, şi asta printr-un proces de românizare forţată. E rândul maghiarilor acum. Toate regimurile totalitare cunosc bine avantajele deportării şi ale mutării populaţiei; scopul lor e de a le submina voinţa şi de a le distruge identitatea. Astăzi, mărturiile sunt oficiale: "sistematizarea satelor" a început. Conform planului, ea se va finaliza înainte de începutul secolului următor.
Ea trebuie să fie aplicată, progresiv, în întreaga ţară. Să ne imaginăm o clipă ce poate reprezenta, pentru populaţia satelor, desprinderea brutală de locul natal, de casele tradiţionale, de grădini, de biserici şi de cimitire pentru a trăi în "oraşele agricole" care seamănă cu nişte oraşe de tranzit, adesea fără canalizare, cu grupuri igienice colective, cu spaţii publice neamenajate. Este o moarte lentă, în acelaşi timp materială şi spirituală.
Pentru că România a devenit un gulag imens, extins la scara unei naţiuni, Pierre Blanchet, care, de-a lungul timpului, a străbătut lumea, declara: România a devenit puşcăria şi coşmarul planetei. Astăzi, românii trăiesc în frig: temperatura în apartamente este, adesea, sub 10 grade Celsius. Despre cei care răcesc se spune că s-ar fi nimerit să se afle pe stradă în timp ce ferestrele apartamentului lor ar fi fost deschise. România trăieşte fără curent electric o mare parte din zi şi din noapte. Magazinele sunt goale, produsele de bază sunt raţionalizate, iar aspirina e un produs greu de procurat.
Pentru a pune capac, Ceauşescu şi gaşca sa sunt pe cale să eviscereze Bucureştiul, care a fost unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei: mai mult de zece biserici vechi au fost distruse, iar centrul istoric a fost parţial demolat pentru a construi pentru dictator un palat musolinian alături de care Opera de la Bastille pare Castelul Chambord.
La 15 noiembrie 1987, muncitorii din Braşov s-au revoltat şi au distrus sediul Partidului pentru a protesta în legătură cu sistemul de salarizare care uneori le reduce lefurile la un sfert.
Nu putem rămâne indiferenţi. Românii sunt fraţii noştri prin limbă şi ne sunt veri ca locuitori ai Europei. Să nu contăm prea mult pe iniţiativa guvernelor. Lui Michel Rocard ,care a avut curajul să denunţe în faţa Comisiei pentru Drepturile Omului a ONU (la 6 februarie 1989) "situaţia în care trăieşte acest nefericit popor român", câte formule ipocrite, câte tăceri diplomatice nu i s-au servit! Trebuie să i se facă viaţa imposibilă, pe plan internaţional, tiranului din Carpaţi; trebuie ca blamul public să se facă auzit, fără a se mai pierde timpul cu acuze oficiale.
Jacques Julliard - Le Nouvel Observateur
Traducere din limba franceză de Eliza Dumitrescu
Citește pe Antena3.ro
