Calea spre putere

In 1945, Matyas Rakosi si Boleslav Bierut erau liderii comunistilor unguri si respectiv polonezi, Clement Gotwald conducea partidul comunist din Cehoslovacia, Walter Ulbricht pe cel din Germania de Est, iar Dimitrov era presedintele Consiliului de Ministri din Bulgaria (1946). La Bucuresti, liderii comunistilor sunt Ana Pauker si Vasile Luca reveniti, de asemenea, din Uniunea Sovietica. Romania va prezenta insa, mai apoi, particularitatea de a fi condusa de singurul lider "nepregatit" de Moscova, Gheorghiu-Dej.

Cand se discuta instalarea la putere a partidelor comuniste dupa cel de-al doilea razboi mondial, explicatiile sunt, in general, reduse la puterea diabolica a mintii lui Stalin care a anihilat judecata si a paralizat reactiile celorlalti.

Notele de convorbiri ale reprezentantului sovietic in Comisia Aliata de Control de la Bucuresti, A. I. Vasinski, ori memoriile reprezentantului american, generalul C.V.R. Schuyler, dezvaluie, insa, cititorului de azi o realitate complicata de insasi absenta unor proiecte coerente asupra viitorului. In aceasta incertitudine a schimbarilor aduse de sfarsitul razboiului, strategia lui Stalin se decupeaza ca articulata din tatonari succesive ale efectelor unor tehnici de manipulare vechi de pe vremea anticului Sun-Tzu si totodata de mare actualitate in marketingul comercial, managementul afacerilor si diplomatia zilelor noastre.

In 1944-1947, in cadrul procesului de pre-comunizare, numit "regimul democratiilor populare" s-a savarsit distrugerea societatilor traditionale. Totodata, s-au pus pilonii de constructie ai modelului societal patentat in Rusia sovietica. Aceasta etapa in sovietizarea tarilor Europei de Est si Centrale poate conta ca marea manipulare a secolului al XX-lea. In fapt, au fost folosite mai multe tehnici ale supunerii fara constrangere, prima dintre acestea fiind amorsarea. Principiul amorsarii rezida in "ademenirea" cuiva de a lua o decizie, prezentandu-i o propunere initiala interesanta. La inceput, fie i se ascund unele inconveniente, fie se evidentiaza unele avantaje fictive. "Inselatului" i se dezvaluie adevarul abia dupa asumarea deciziei ori consumarea faptelor.

In felul acesta s-a realizat si includerea comunistilor la guvernare prin "fronturile populare". In Romania, in numele Blocului National Democrat (BND), fondat in iunie 1944 au fost constituite guvernele de "coalitie" conduse de generalii Constantin Sanatescu si respectiv Nicolae Radescu. Situatia este similara si in celelalte state vecine. In noiembrie 1944, la Szeged s-a format Frontul national de independenta. In Bulgaria, partidul comunist, taranist si socialist constituisera Frontul patriei. In Cehoslovacia, la 5 aprilie 1945, prin Frontul national s-a instaurat un guvern de uniune. In viitoarea Germanie Democrata va fiinta, de asemenea, un Front unit.

Sub pretextul neindeplinirii obligatiilor de invinsi impuse de Conventia de Armistitiu imixtiunile sovieticilor in politica Romaniei puteau fi oricand admise. Nici elita romaneasca nu pare insa a se situa la inaltimea situatiei. Excedat de solicitarile multora dintre membrii sai marcanti care tatonau in beneficiul personal terenul, generalul Schuyler nu-si poate stapani mirarea: nu i-a fost dat sa intalneasca o elita mai dezinteresata de popor decat cea romaneasca, noteaza el in jurnalul sau.

In acest timp, prin toate mijloacele, comunistii isi sporesc popularitatea, iar minusculul partid inregistreaza cresteri de membri fara precedent. In guvernele de uniune din tarile in curs de sovietizare preiau controlul sectoarelor cheie - armata, justitia si internele. "Curelele de transmisie" ale directivelor secrete, ce urmau a fi duse la indeplinire "in numele poporului" sunt "emisarii Moscovei" - cominternistii veniti in acelasi timp cu Armata Rosie de ocupatie si ambasadele sovietice din aceste tari. Si, in mod evident, ceilalti comunisti bransati la mecanismele Moscovei prin intermediul functiilor insemnate ce le aveau, institutiile coordonate de ei, aflandu-se, in realitate, in subordinea celor sovietice a caror organizare si functionare o imita intocmai.

Cominternistii aflati in Uniunea Sovietica in timpul razboiului, revenisera, la finele lui, in tarile de origine pentru a ocupa functii de conducere. In 1945, Matyas Rakosi si Boleslav Bierut erau liderii comunistilor unguri si respectiv polonezi, Clement Gotwald conducea partidul comunist din Cehoslovacia, Walter Ulbricht pe cel din Germania de Est, iar Dimitrov era presedintele Consiliului de Ministri din Bulgaria (1946). La Bucuresti, conform documentelor de arhiva, pana in octombrie 1945, liderii comunistilor sunt Ana Pauker si Vasile Luca reveniti, de asemenea, din Uniunea Sovietica. Romania va prezenta insa mai apoi particularitatea de a fi condusa de singurul lider "nepregatit" de Moscova, Gheorghiu-Dej.

Dupa numai un an de ocupatie sovietica, impotrivirea la instaurarea practicilor si institutiilor comuniste devine lipsita de sorti de izbanda. Infiintarea tribunalelor poporului dupa model sovietic, a comitetelor populare si sindicatelor din institutiile administrative si economice au avut ca efect controlul si organizarea politica a multimii. Politizarea armatei de catre comisarii proveniti din fostii prizonieri de razboi in Uniunea Sovietica are, de asemenea, urmari importante. Dintre soldatii lasati la vatra, aceia care excelasera in insusirea noii ideologii, vor fi, de altfel, recrutati ca activisti locali ai partidului.

La finele anului 1945, din Germania si pana in Coreea, parea sa se fi tesut o imensa panza de paianjen, invizibila inca pentru cei care traiesc inauntrul ei. Lucrul ei incepuse insa la Kremlin, inca din 1943.