Din arestul comunistilor romani, "lotul Antonescu" a ajuns, din ordinul lui Stalin, in arestul sovieticilor. "Sejurul" moscovit al arestatilor a durat un an si sapte luni, timp in care ei au fost anchetati, pentru a fi judecati. La 9 aprilie 1946, Guvernul sovietic a decis predarea grupului autoritatilor romane.

In necunoscut

Dupa arestarea survenita la 23 august 1944, "lotul Antonescu", format din Ion Antonescu si Mihai Antonescu, Constantin Pantazi, Mircea Elefterescu, Constantin Z. Vasiliu, Radu Lecca (fostul presedinte al Centralei Evreilor), Eugen Cristescu (fost sef al Serviciului Sigurantei), a ramas intr-o casa conspirativa a comunistilor din cartierul Vatra Luminoasa timp de opt zile. Pe timpul detentiei, arestatii au fost vizitati de doua ori de noul ministru de Interne - general Aurel Aldea - care le-a transmis: "Va vom preda rusilor sa va pazeasca, dar noi va vom judeca."

GENERALISSIM SI MARESAL. La 2 septembrie 1944, generalii Rodion I. Malinovski (comandantul Frontului 2 Ucrainean) si I.Z Susaikov (membru in Consiliul Militar al Frontului 2 Ucrainean si viitor loctiitor al presedintelui Comisiei Aliate de Control de la Bucuresti) au intocmit un raport catre Stalin. Documentul este relevant pentru reconstituirea episodului preluarii arestatilor de catre soldatii "rosii".

Totul a inceput odata cu sosirea in Bucuresti a Armatei Rosii (30-31 august 1944). General-locotenent I.Z. Susaikov si Tevcenkov (seful Directiei Politice a amintitului Front) au primit, din partea Consiliului Militar al Frontului 2 Ucrainean, misiunea sa identifice locul unde se afla Ion Antonescu si sa-l ia sub paza sovietica. Cei doi ofiteri sovietici s-au prezentat la Comandamentul garnizoanei Bucuresti si au cerut, pe ton de comanda, generalului de corp de armata Iosif Teodorescu, primarului Victor Dombrovschi si ministrului de Interne Aurel Aldea sa li se spuna unde era Antonescu. Raspunsul l-au primit de la Emil Bodnaras, care le-a comunicat ca maresalul se gaseste in custodia comunistilor. La cererea expresa a ofiterilor sovie- tici - Tevcenkov si Burenin (comandantul sovietic al garnizoanei Capitalei) - , insotiti de 40 de soldati rusi, Bodnaras i-a condus la casa din Vatra Luminoasa. Invocand paza proasta a arestatilor - asigurata doar de un grup de zece civili inarmati cu pistoale - , Tevcenkov l-a informat pe Bodnaras ca va prelua lotul arestatilor si-l va transporta in dispozitivele proprii. Exprimand pozitia Guvernului, conform careia autoritatile romane ar prefera ca Antonescu si ceilalti arestati sa ramana in tara, Bodnaras a sugerat sovieticilor sa-i lase pe loc, dar sa intareasca paza cu soldati sovietici.

DESTINATIA: LUBIANKA. La 31 august 1944, la ora 17:30, grupul, in frunte cu Ion Antonescu, a fost transportat la punctul de comanda al Armatei 53 Sovietica. La 1 septembrie au luat drumul Moscovei. Conform relatarilor fostului sef al Biroului III Operatiuni din Cabinetul Militar al lui Antonescu - colonelul Gheorghe Magherescu - , convoiul s-a oprit pentru prima data in satul Dobroiesti (jud. Ialomita). Acolo li s-a luat primul interogatoriu, in care maresalul si-a asumat integral responsabilitatile guvernarii sale, exonerandu-i pe ceilalti arestati de raspundere. La urmatoarea oprire, in satul Tepu, comuna Tutova, in casa unde a dormit, se spune ca Antonescu a lasat in spatele unei icoane un bilet semnat si datat, cu continutul: "Plec in necunoscut." La capatul unui drum de trei zile, arestatii au ajuns la Galitin - o suburbie a Moscovei - unde au fost cazati intr-o luxoasa casa de vanatoare si tratati decent. Traiul bun a luat sfarsit in iunie 1945, cand lotul a fost transferat la Moscova si incarcerat in celebra inchisoare a NKVD-ului - Lubianka. Aici au fost anchetati Maresalul si generalul Constantin Pantazi.

"ACUZATORII PUBLICI", IN ACTIUNE. La 5 aprilie 1945, Lucretiu Patrascanu cerea lamuriri de la Moscova asupra "considerentelor guvernului sovietic privitoare la judecarea lui Antonescu si a clicei sale, care se afla sub paza armata in URSS". In februarie 1946, pe masa Guvernului roman, a aparut o cerere formulata de Gheorghe Tatarescu referitoare la decizia asupra lotului Antonescu. Cererea a fost imediat trimisa spre solutionare la cel mai inalt nivel al conducerii sovietice. Consultandu-si aliatii, URSS a primit din partea SUA si a Marii Britanii acordul lor pentru aplicarea pedepsei capitale lui Ion Antonescu.

DECIZIE SOVIETICA. Interesanta este si pozitia adoptata de Statele Unite fata de arestatii din "lotul Antonescu". Intr-o nota din 5 aprilie 1946, Ambasada sovietica din Washington comunica Departamentului american de Stat ca guvernul sovietic a propus sa incredinteze Guvernului roman pe Cristescu, Lecca, Alexianu si Elefterescu, alaturi de Antonesti, Pantazi si Vasiliu. Raspunsul Statelor Unite a venit sub forma unei sugestii ca Antonescu si ceilalti, considerati "criminali de razboi", ar trebui judecati de Tribunalul International de la Nürnberg.

Riposta sovieticilor a fost dura si directa, ei declarand ca unicul organ competent sa decida in cazul Maresalului Antonescu si a fostilor sai colaboratori este guvernul URSS, care nu considera necesara prezenta lor la Nürnberg. Fara a astepta decizia procurorilor Tribunalului International, care de altfel au negat necesitatea prezentei inculpatilor romani in boxa acuzatilor tribunalului cu acelasi nume, sovieticii i-au predat pe arestati, la 9 aprilie 1946, autoritatilor romane.

IDENTIFICAREA RICAI

Arestata la 30 august, Maria Antonescu a fost si ea dusa la Moscova. Numai ca sotii nu au stiut nimic unul de celalalt pe tot parcursul existentei lor in acelasi spatiu sovietic. Prima data cand maresalul a realizat ca se afla in apropierea sotiei lui a fost cand, calatorind cu trenul in drum spre Bucuresti (aprilie 1946), a auzit o femeie tusind. Si dupa felul de a tusi, si-a dat seama ca in acelasi tren cu el era si "Rica", dupa cum isi alinta el consoarta.