Despre imprejurarile in care s-a produs crima au existat mai multe variante. Cea oficiala - Foris a fost omorat cu o ranga de Dumitru Neciu, soferul generalului de Securitate Gheorghe Pintilie. Cadavrul, ingropat sub dusumeaua camerei in care se produsese asasinatul, a disparut dupa un timp.

"O crima monstruoasa"

Asasinarea lui Stefan Foris s-a petrecut candva, in vara anului 1946. Autorii efectivi ai crimei au fost generalul de Securitate Gheorghe Pintilie, fostul spion sovietic Pantelimon Bodnarenko, caruia apropiatii ii spuneau Pantiusa, ajutat de soferul sau, Dumitru Neciu. Soferul era la randul sau cetatean sovietic, fusese prizonier in Romania si a plecat in tara de obarsie la o saptamana dupa asasinat. A parasit Romania in glorie, decorat cu o medalie, din cate le-a povestit, in 1968, fostul sau sef membrilor comisiei de partid care anchetau imprejurarile in care decedasera Patrascanu si Foris. Cu privire la acesta din urma, comisia a concluzionat ca fusese vorba despre "o crima monstruoasa".

ARMA CRIMEI. In fata anchetatorilor din 1968, Teohari Georgescu, ministru de Intrene in vremea evenimentelor, a spus ca, dupa stiinta sa, asasinatul il comisese un oarecare Bulgaru, temnicerul lui Foris: "Retin ca a fost omorat cu o ranga, a povestit Georgescu. Nu putea fi omorat cu o lovitura si a trebuit sa-i dea mai multe lovituri. In orice caz, a fost lovit cu un corp tare si nu a fost impuscat, pe motivul ca sa nu se faca galagie. (...). Mi-a ramas intiparit ca suprimarea s-a facut de Bulgaru in casa aceea. Pintilie a primit sarcina din partea lui Gheorghiu-Dej sa faca acest lucru."

ASASINUL, ASCUNS DUPA USA. Gheorghe Pintilie a prezentat propria versiune asupra crimei. Nu paznicul il lovise pe Foris, ci soferul sau, Dumitru Neciu. Persoana numita, probabil, dupa un vechi nume conspirativ, "Bulgaru" ii condusese pana la usa camerei in care a avut loc asasinatul, dar ramase afara. Si Pantiusa a spus in fata comisiei ca, pentru a duce lucrurile la bun sfarsit, se folosisera de o ranga, dar ca o singura lovitura a fost suficienta. Soferul si-a asteptat victima urcat pe un scaun, ascuns dupa usa pe care urma sa intre Foris. Aceste "precautii" au fost luate pentru ca Foris era inalt si altfel nu putea ajunge sa-i aplice lovitura fatala. "Soferul meu i-a dat in cap o singura data", a precizat Pintilie. In istoria nescrisa a partidului, Pintile va ramane insa autorul asasinatului.

SUB DUSUMEA. Groapa care va adaposti pentru o vreme cadavrul ultimului secretar general al partidului din anii de ilegalitate fusese sapata cu o saptamana inainte chiar intr-una dintre camerele casei din Strada Aleea Alexandru. Cladirea respectiva fusese in anii razboiului sediu al Gestapo-ului, iar la acea ora se afla in folosinta partidului. "Eu am sapat groapa - eu personal am facut totul - nu am vrut sa amestec pe nimeni, si-a continuat Pintilie macabrele relatari. Mi-a fost frica sa nu se afle numele lui Foris. (...) Groapa am facut-o mai adanca, am sapat mai adanc, ca daca cineva va schimba podeaua, sa nu dea peste el; cam doi-trei metri adancime." Casa care-i fusese temnita lui Foris in ultimele luni de viata i-a devenit astfel si mormant. Asupra celorlalti morti declarati de Pintilie nu s-a facut insa nici o ancheta.

GROAPA COMUNA. Din declaratiile lui Gheorghe Pintilie reiese ca in saptamana urmatoare mortii lui Foris, in acelasi fel, fusesera asasinate inca doua persoane: Ion Pargaru, comunist ilegalist informator al Sigurantei, si o alta persoana, identificata doar dupa numele conspirativ, "Neamtu". "Primul a fost Foris, pe urma Pargaru si pe urma Neamtu (?), a spus Pantiusa in fata comisiei de ancheta. Pe toti trei noi i-am omorat. Au fost bagati unul peste altul." Peste ei s-a turnat pamant si moloz. "Am pus pamant, apa, am lasat doua-trei zile pana s-a batut si iar am pus apa. Singura grija a fost ca sa se aseze pamantul. Podeaua era de scandura alba, nevopsita, si m-am preocupat s-o vopsesc, dar n-am gasit vopsea si am lasat-o la fel. Apa cu care udam locul era luata de la chiuveta", si-a incheiat Pantiusa povestirile.

IMPUSCATI FARA ANCHETA. Obsesia informatorilor infiltrati de Siguranta in randurile partidului existase dintotdeauna. Intr-adevar, din documentele produse de respectiva institutie, ca si din declaratiile date Comisiei de ancheta de Ion Taflaru, fost ofiter de politie responsabil cu grupa "comunisti", reiese ca oamenii legii infiltrasera bine minusculul Partid Comunist. Multi dintre cei "cu functii de raspundere" treceau regulat pe la casierie sa-si incaseze leafa de informator al Sigurantei. Suspiciunile aveau deci un oarecare temei. "Anchetele interne" ale partidului, pe baza carora se stabilea cine toarna, mai dadeau si gres. Uneori - cum s-a intamplat cu Foris - erau banuiti oameni nevinovati - sau in orice caz nu mai culpabili decat membrii comisiilor de control ale partidului.

"Lipsa de vigilenta", neglijentele soldate cu arestari, turnatorii la Siguranta - puteau fi imputate dupa razboi multora dintre liderii partidului. Vasile Luca se va dovedi ulterior informator. Constantin Parvulescu, preocupat de idila cu Ana Toma - devenita sotia generalului Gheorghe Pintilie, pierduse intr-un taxi o parte din arhiva partidului, fapt ce condusese la "caderea celulei de la Universitate", soldata cu arestarea, printre altii, a lui Miron Constantinescu.

Imediat dupa 23 august 1944 sosise vremea rafuielilor. Grupul din inchisori avea de incheiat socoteli mai vechi cu cei ramasi in libertate. Frustrari vechi, nascute in anii lungi de inchisoare, ieseau acum la iveala. Cineva trebuia sa plateasca. In acele vremuri tulburi "au fost impuscati fara cercetare o serie de informatori", a declarat peste ani Teohari Georgescu. "Au fost dovediti ca informatori?", a sunat intrebarea unui membru al comisiei de ancheta. "Ce se stia dinainte", a raspuns Teohari.

In atmosfera revansarda creata dupa 23 august nu era nevoie de probe. Si anchetatorii tardivi au trecut repede peste "seria de informatori" impuscati fara judecata in primii ani de legalitate. Nu s-au cerut amanunte despre identitatea lor, nici despre posibilele motive ale drasticei pedepse. Ion Pargaru si enigmaticul "Neamtu" au reprezentat pentru anchetatori doar cadavrele care au impartit aceeasi groapa cu Foris. Nu l-au intrebat pe Pintilie, cel care-l asasinase, nici macar cine era cu adevarat omul ascuns in spatele numelui conspirativ.

SCHELETE "AMBULANTE". Candva, in intervalul cuprins intre asasinatul din 1946 si cercetarile din 1967-1968, cele trei schelete ingropate sub podeaua unei camere din Aleea Alexandru disparusera. Cand, unde si in ce imprejurari s-au straduit sa afle si membrii comisiei. In 1947, cladirea intrase in folosinta Ambasadei Poloniei. In cei peste 22 de ani scursi de la evenimente, cladirea suferise mai multe reparatii si modificari - unele facute cu lucratori adusi din Polonia. Locul nu mai arata la fel, si nici scheletele nu se mai aflau in tainita stiuta de Pintilie.

MORTII DE LA AMBASADA POLONIEI

Despre imprejurarile mortii lui Foris se discutase si inainte de 1968. Conducerea partidului voia sa afle unde se gaseste cadavrul. Fostul ministru de Externe Corneliu Manescu a povestit dupa 1989 ca a aflat despre demersuri prin 1962. "Venind de undeva, am intrebat ce se mai intamplase in lipsa mea. Mi-au spus ca este un demers la Ambasada Poloniei. Demersul urmarea obtinerea aprobarii pentru o a doua incercare de a descoperi cadavrul lui Foris. Cineva daduse in vileag faptul ca in curtea cladirii Ambasadei Poloniei din Aleea Alexandru se afla ingropat Foris. Ambasada Poloniei a acceptat pentru a doua oara cercetarile noastre." Fostul ministru si-a amintit ca osemintele au fost gasite mai devreme de anul 1968.

CITITI MAINE EPISODUL 147

Membrii de familie si putinii colaboratori. Ca intr-un joc de domino, lovirea "piesei" Foris a antrenat caderea unor membri de familie si a putinilor colaboratori. Mama "tradatorului" si Remus Kofler au platit cu viata. Victoria Sarbu, colaboratoarea, "tovarasa de viata" si mama copilului sau a ispasit cinci ani de inchisoare, la capatul carora aproape isi pierduse mintile. Dificultatile studiului arhivistic. Datorita specificului practicilor comuniste, adevarul este insa imposibil de stabilit.