Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După război, legionarii au fost toleraţi o perioadă de PCR, în urma acordului din 1945, semnat de Nicolae Petraşcu cu Ana Pauker şi Teohari Georgescu. Însă “victoria” în alegerile trucate din 1946 le-a oferit guvernanţilor comunişti puterea totală, decizând să-şi neutralizeze opozanţii, începând cu “fasciştii” din Mişcarea legionară. • “Fenomenul Piteşti”
După război, legionarii au fost toleraţi o perioadă de PCR, în urma acordului din 1945, semnat de Nicolae Petraşcu cu Ana Pauker şi Teohari Georgescu. Însă “victoria” în alegerile trucate din 1946 le-a oferit guvernanţilor comunişti puterea totală, decizând să-şi neutralizeze opozanţii, începând cu “fasciştii” din Mişcarea legionară.
Celebrul acord dintre legionari şi comunişti din decembrie 1945 nu a fost luat în serios nici o clipă de nici una dintre părţi. Comuniştii au strâns informaţii pentru arestarea “în bloc” a legionarilor la momentul oportun. De cealalaltă parte s-au continuat relaţiile cu emigraţia din Occident, în vederea organizarii unei “revoluţii anticomuniste”.
DEZBINARE. Siguranţa, prin direcţia centrală şi organismele regionale a întocmit rapoarte lunare despre puterea Mişcării legionare, paraşutările din Occident, dispariţiile de la domiciliu ale militanţilor cunoscuţi etc. În 1947, serviciile secrete aveau o imagine foarte clară a Mişcării legionare, surprinzând dezbinarea, dar şi teribilismul radicalilor. Cea mai importantă grupare se afla sub coordonarea lui Nicolae Petraşcu, mâna dreaptă a lui Horia Sima. Legionarii din jurul lui Petraşcu respectau aşa-zisa neutralitate, refuzând să ia public atitudine contra regimului. Însă în realitate ei aşteptau “ordinul de luptă” de la Horia Sima, care se afla în Occident şi îşi făcuse relaţii cu serviciile secrete anglo-franco-americane. Siguranţa aprecia că această grupare era cea mai periculoasă, fiind capabilă să reziste în cadrul unei “prigoane” şi având resurse pentru organizarea unor sabotaje ori comploturi.
Despre restul legionarilor Siguranţa nu-şi făcea probleme, întrucât “codreniştii” din jurul lui Radu Mironovici adoptau mai degrabă o poziţie mistică decât “de luptă”. Gruparea era “infiltrată” de tot felul de oportunişti, precum Vasile Noveanu sau Augustin Bidianu, legionari care în vreme de “prigoană” trataseră atât cu regele Carol al II-lea, cât şi cu Ion Antonescu. Acum testau şi disponibilitatea comuniştilor de a-i băga în seamă. În ceea ce-i privea pe “macedoneeni”, prognozele erau “optimiste”, deoarece încercau să-şi scape piele prin “înrolarea” în PCR sau în Frontul Plugarilor. Printre altele, încercau să obţină sprijinul Floricăi Bagdasar, ministru a Sănătăţii de origine macedoneană.
IZOLARE. Însă resursele legionarilor erau destul de modeste în acei ani. Abia dacă se puteau întruni, folosind tot felul de tertipuri pentru a organiza şedinţe. Unele cuiburi din Bucureşti apelau la metoda excursiilor în jurul Capitalei de la sfârşiturile de săptămână, camuflându-se ca turişti pentru a schimba informaţii. Ca şi în timpul represiunii carliste şI antonesciene, elevii din Frăţiile de Cruce au fost folosiţi cât s-a putut de mult în activitatea de curierat. Având vârste fragede nu erau bănuiţi că susţineau acţiuni “fasciste”. Însă din octombrie 1947, după începerea anului şcolar, direcţia centrală a Siguranţei a recomandat agenţilor din teritoriu să fie mult mai “vigilenţi” cu activitatea elevilor, deoarece puteau fi “infestaţi” cu “microbul” legionar. În aceiaşi perioadă au început şi recrutări masive de informatori în comunităţile rurale unde trăiau legionari. Guvernanţii doreau să păstreze încă aparenţele, fără a interveni brutal în destrămarea cuiburilor sau în “demascarea” legionarilor din PCR sau Frontul Plugarilor. Siguranţa se afla în etapa strângerii de informaţii.
INTIMIDARE. Însă această toleranţă se aplica doar legionarilor care nu-şi manifestau public apartenenţa la extrema dreaptă. Foştii membri ai Gărzii de Fier care se arătau “nostalgici”, prin discursuri sau alte forme de “propagandă contra regimului democrat”, au fost intimidaţi prin diferite metode, sau chiar arestaţi. La începutul anului 1947, Ministerul de Interne a emis ordinul cu nr. 50.000, prin care structurile adiacente – Jandarmerie, Poliţie, Siguranţă – trebuiau să declanşeze o operaţiune de “ridicare a instigatorilor”. Astfel, cetăţenii care se arătau nemulţumiţi de guvernul Groza sau de ocupaţia sovietică puteau fi reţinuţi, pe motiv că “agitau spiritele”. La acea dată România semnase deja Tratatul de Pace de la Paris, iar regimul de la Bucureşti era recunoscut internaţional. Jandarmii şi poliţiştii au început să cutreiere satele şi cartierele oraşelor, arestând demostrativ câte un “agitator” şi anunţându-i pe eventualii opozanţi că ar fi bine să se autocenzureze dacă au de gând să critice public Partidul Comunist. În unele comunităţi panica a fost atât de mare, încât la vederea jandarmilor oamenii plecau de acasă, de frică să nu fie arestaţi.
Un caz de “reacţionar” legionar a fost un anume Ionescu Ştefan din comuna Burdujeni (jud. Suceava), care în mai multe rânduri afirmase public că “guvernul Groza este format din hoţi, care vor duce ţara de râpă”, iar “Stalin este un bandit, care fură tot din ţară pentru a hrăni armata lui flămândă”. Respectivul a fosr arestat de jandarmii din localitate, i s-a întocmit un dosar de “instigator” şi a fost internat în penitenciarul Gherla, în baza ordinului 50.000/1947. Această dispoziţie a justificat hărţuirea legionarilor până în noaptea de 14/15 mai 1948, când a fost emis celebrul plan de arestare a adepţilor extremei drepte din toată ţara.
Citește pe Antena3.ro
