"Procesul Maniu"

In manualele de istorie din vremea trecutului regim, Maniu era un nume. Numele unui politician care slujise "interesele burghezo-mosierimii", trasese in "eroii clasei muncitoare" de la Lupeni si incercase, dupa razboi, sa se opuna fortelor invincibile ale poporului condus de comunisti.

In manualele de istorie din vremea trecutului regim, Maniu era un nume. Numele unui politician care slujise "interesele burghezo-mosierimii", trasese in "eroii clasei muncitoare" de la Lupeni si incercase, dupa razboi, sa se opuna fortelor invincibile ale poporului condus de comunisti. In reprezentarea vaga a fostului lider taranist, prin deschiderile ferite si repezi ale povestilor mai varstnicilor parinti si bunici, se intrezarea insa un misterios barbat cu figura si vesmant auster, ciudat prin refuzul de a se aseza "la casa lui" cu copii si nevasta. Un politician oarecum anacronic in militantismul sau pentru "statul taranesc" intr-o Europa care deja galopa in era tehnologiei si modernizarilor citadine.

Nu pe asemenea date s-a construit insa actuala legenda a lui Iuliu Maniu. Simbolul opozitiei comuniste poarta aura de corifeu al Marii Uniri si martir al sovietizarii Romaniei. Crucile "Cimitirului saracilor" din Sighet, unde fusese inhumat anonim si fara ceremonie, calauzesc gandul asocierii cu rastignitul Hristos.

In toamna lui 1947, la procesul care a ajuns sa-i poarte numele in memoria colectiva, actul de condamnare poarta inca antetul regal - "Mihai I-iu, prin gratia lui Dumnezeu si vointa nationala, Rege al Romaniei". Pedepsele lui Iuliu Maniu inscrise in el depasesc limitele mai multor vieti. La cei 75 de ani ai sai,a fost condamnat o data la 12 ani detentie simpla; si inca alti 12 - inchisoare corectionala; un deceniu temnita grea; de doua ori cate zece ani detentie riguroasa; de doua ori cate un sfert de secol munca silnica; si inca doua pedepse de munca silnica pe viata; confiscarea averii si 50.000 de lei cheltuieli de judecata. "Merita" acestea, fiind declarat de tribunal ("in unanimitate"!) culpabil pentru "crima de complot, inalta tradare, tentativa la surparea ordinii constitutionale, razvratire, insurectie armata, instigare la inalta tradare prin necredinta si participare la tentativa de trecere frauduloasa a frontierei". Alti 18 membri marcanti ai Partidului National-Taranesc si apropiati ai lor au primit grave condamnari pentru partea lor din "crimele" insirate anterior. Curand dupa pronuntarea sentintei, fara judecata si chiar fara mandat de arestare, au fost aruncati in inchisori alti fruntasi taranisti, nevestele si rudele lor. Bunaoara, fostul secretar general al partidului, Ioan Hudita, a petrecut zece ani de temnita fara vreun act de condamnare, sotia, una dintre fiice si fratii sai au fost, de asemenea, inchisi pentru vinovatia apropierii de partidul si de oamenii lui Maniu.

Manipularile practicate in epoca au deturnat perfid si sensurile procesului. In stenograma aparuta sub titlul "Procesul conducatorilor fostului Partid National-Taranesc", publicata (nedatat si fara semnatura vreunui redactor) la Editura de Stat Bucuresti, anonimul prefatator mentioneaza: "Procesul fostilor conducatori national-taranisti - asa cum se poate vedea din desbateri - n-a fost un proces politic. Acuzatii incetasera de a mai fi oameni politici. Nici unul nu s-a ridicat la consideratiuni politice. A fost un proces de spionaj, tradare si complot. In boxa se gaseau niste indivizi care au aparut ca niste spioni si complotisti de profesie, conlucrand in taina cu spionii si complotistii de profesie ai puterilor imperialiste, SUA si Anglia".

Curand dupa pronuntarea sentintei, condamnatii au incetat sa mai fie considerati oameni. Unii au fost transformati in marionetele altor procese politice. Ioan Mocsony-Styrcea, Radu Niculescu-Buzesti, Camil Demetrescu, Victor Radulescu-Pogoneanu au fost nevoiti sa-si repete "crimele" si in "procesul Patrascanu", unde au primit noi pedepse. Detinutii, ca si Maniu, in "inchisoarea ministrilor" de la Sighet dobandisera statut de obiecte in chiar comunicarile administrative. Directorul inchisorii din acea vreme isi amintea intr-un interviu acordat in ultimii ani ca identitatea detinutilor era "strict secreta" pentru insisi temnicerii lor. Raportau la Bucuresti despre imbolnavirea sau decesul celor inchisi sub forma "in celula cutare palpaie becul" (semn ca omul cazuse bolnav) ori "becul s-a stins" (adica murise).

Peste cativa ani s-au trezit iarasi ca au nevoie de Maniu pentru un alt proces politic. Venise randul primului ministru comunist al Justitiei, Lucretiu Patrascanu, sa cunoasca "dialecticele" raporturi dintre cetateanul unui regim comunist, adevar si dreptate. Pentru "a dovedi" apropierea lui Patrascanu de "reactiune" la 23 august 1944, o echipa de anchetatori s-a deplasat la Sighet, interogandu-i pe toti detinutii implicati in evenimente. La inceputul lui 1953, Iuliu Maniu era insa prea grav bolnav ca sa mai poata vorbi. Ultimul intemnitat in aceeasi celula cu el fusese, la Galati, Nicolae Carandino. Ce spunea Maniu despre 23 august? - este interogat gazetarul. Nimic, nu povestea despre asta, raspunde Carandino. Si totusi despre ce vorbea Maniu? - insista anchetatorii. Il injura pe Rege, pentru ca nu facuse nimic in apararea taranistilor, desi multe fusesera serviciile pe care ei le adusesera monarhiei - a declarat ultimul vorbitor cu Maniu.