Procesul “Marii Finanţe”

La sfârşitul lunii octombrie 1948, la Bucureşti a fost “pus în scenă” un mare proces al “complotiştilor, spionilor şi sabotorior”. Comuniştii au inventat un “lot” doisprezece persoane, dintre care unii nici nu se cunoşteau între ei, pe care i-au acuzat că aveau un plan de “subminare a regimului democrat-popular”. Cu ajutor american!

La sfârşitul lunii octombrie 1948, la Bucureşti a fost “pus în scenă” un mare proces al “complotiştilor, spionilor şi sabotorior”. Comuniştii au inventat un “lot” doisprezece persoane, dintre care unii nici nu se cunoşteau între ei, pe care i-au acuzat că aveau un plan de “subminare a regimului democrat-popular”. Cu ajutor american!

În anii instaurării comunismului în URSS, printre practicile de intimidare a populaţiei au fost procesele “sabotorilor economiei”. Rusia sovietică se afla într-o mare criză economică după conflagraţia mondială şi războiul civil, iar “binele” promis de noul “regim al poporului” întârzia să se arate. Astfel că, au fost puse în scenă mari procese ale “sabotorilor”, prezentaţi de propagandă “rămăşiţe ale capitalismului” şi sursa dificultăţilor economiei. După 1948, regimul comunist de la Bucureşti a imitat medodele lui Lenin. Alexandru Bârlădeaunu îşi amintea despre acea perioadă că “se căutau «sabotori» şi «duşmani de clasă» pentru economia care nu mergea din cauză că se baza pe lucruri incerte. De pildă, producţia se planifica pe materii de import, dar nu se prevedea în plan cu ce exporturi compensăm sau pe ce bază plătim. Şi urmau explicaţiile. Atunci se afirma că oamenii trăiesc rău din cauza «duşmanilor poporului», care sabotează economia”.

“COMPLOTIŞTII”. Ulterior valului de arestări început în 1947, comuniştii aveau destui “duşmani ai regimului” cărora le puteau organiza procese. După ce primeau pedepse pentru diverse delicte penale fabricate, aceştia erau implicaţi şi în alte procese, inventate de regim pentru a demonstra ca “duşmanul de clasă” încă “lucrează”. Aşa s-a întâmplat în octombrie 1948, când propaganda de partid anunţa începerea procesului “grupului de complotişti, spioni şi sabotori”, cunoscut ca şi al “Marii Finanţe”. Douăsprezece persoane, fără mari legături între ele, au fost aduse în faţa justiţiei, pentru că ar fi avut un plan de sabotare a economiei, în “strânsă legătură” cu “imperialiştii americani”. Industriaşi, ingineri, militari şi legionari erau incluşi într-un adevărat scenariu de film, cu întruniri conspirative, colectari de armament şi finanţare din “occidentul decadent”. Conform stenogramelor procesului publicate de propagandă, învinuiţii şi-au recunoscut “faptele”. Însă din mărturiile ulterioare ale unor “participanţi” rezultă că declaraţiile lor au fosr falsificate, sau au semnat nişte hârtii pe care nu au avut dreptul să le citească.

Lista “complotiştilor” începea cu ing. Alexandru Popp, fost director general la Uzinele şi Domeniile Reşiţa. În calitate de membru în consiliul de administraţie al Uniunii Generale a Industriaşilor din România în perioada războiului, era considerat şi fost colaborator al lui Ion Antonescu. Al doilea pe listă era ing. Ioan Bujoiu, care fusese proprietarul mai multor mine de cărbune din Valea Jiului, precum şi ministru în guvernul Tătărescu din 1939. Inginerii Balş şi Gheorghiu ocupaseră de asemenea posturi de conducere în industria petroliferă şi minieră. Profesorul Nicolae Mărgineanu a fost inclus în lot pentru “atitudine antidemocratică” şi pentru legături cu americanii, cărora le-ar fi furnizat informaţii despre uzinele de la Reşiţa. Pe lista acuzaţilor mai erau profesorul Bontilă şi amiralul Horia Măcelariu, precum şi patru legionari: Nicoale Petraşcu, Nistor Chioreanu, Eugen Teodorescu şi Gheorghe Manu. “Vedeta” lotului era industriaşul Max Auschnit, proprietar al mai multor întreprinderi metalurgice, printre care Reşiţa şi Hunedoara. El nu era în ţară la data procesului, părăsind România în timpul celui de-al doilea război mondial.

Citește pe Antena3.ro

Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în Vrancea

ACUZAŢIILE. Actul de acuzare este o mostră despre cum se poate fabrica un proces politic, fără ca inculpaţii să se poată apăra. Celor doisprezece li s-au pus în responsabilitate fapte imposibil de realizat în condiţiile în care comuniştii şi Armata Roşie controlau România. Spre exemplu, Popp, Bujoiu şi Gheorghe Manu erau făcuţi responsabili de organizarea unei lovituri de stat prin insurecţie armată, încă din 1945. Ei ar fi avut suportul “statelor imperialiste” pentru înarmare, dar şi resurse interne. “Martorul” Ion Tiberiu Pădureanu a declarat că depozitele inculpaţilor cuprindeau “atât arme de foc cât şi arme albe, provenite din luptele de la 23 August, din timpul rebeliunii legionare, de la generalul Rădescu şi parte cumpărate de la diferiţi ofiţeri deblocaţi, la clubul partidului naţional-ţărănesc”. În viziunea anchetatorilor-scenarişti, în paralel cu planul loviturii de stat, inculpaţii ar fi organizat şi acte de sabotaj economic: “Folosind situaţia lor de conduători ai celei mai mari întrepinderi, Uzinele şi Domeniile Reşiţa, în executarea directivelor reprezentanţilor americani, acuzatul Max Auschnit şi Alexandru Popp încep să organizeze acte de sabotaj, cu scopul de a aduce pagube industriei grele şi de a submina încrederea în măsurile luate de guvern în vederea redresării postbelice a economiei ţării. S-a constatat că în urma actelor de sabotaj executate la «Reşiţa», producţia a scăzut cu o iuţeală catastrofală; între timp, acuzaţii Popp şi Auschnit, au împeidicat prin stocări de produse, intrarea acestora în circuitul economic al ţării, sau au făcut să se producă mărfuri de calitate foarte inferioară”.

Odată elaborate aceste “învinuiri”, anchetatorii construiau o poveste halucinantă, în care cei doisprezece acuzaţi “lucrau” zi şi noapte la distrugerea “cuceririlor oamenilor muncii”. Inculpaţii legionari erau acuzaţi în general că asigurau contactul cu exteriorul, prin Eugen Teodorescu, care transmitea “imperialiştilor” americani secretele economiei româneşti.

SENTINŢA. Procesul “Marii Finanţe” a fost exploatat la maxim de propaganda regimului. “Scânteia” nota zilnic “atmosfera” de la proces, “înfierându-i” pe “sabotori”. De asemenea, “oamenii muncii” trimiteau scrisori “organului de presă” al PMR, cerând tratamente inumane pentru cei acuzaţi că se împotriveau “democraţiei populare”: “să fie schingiuiţi până la moarte”, “să fie traşi pe roată”, “să li se scoată ochii şi să li se smulgă unghiile” etc. De asemenea martorii aduşi de autorităţi au susţinut scenariul construit prin actul de acuzare, cerând pedepsirea “exemplară” a “săbotorilor”.

La 2 noiembrie 1948, Tribunalul Militar Bucureşti a dat citire sentinţei. Max Auschnit, Alexandru Popp, Ion Bujoiu, Gheorghe Manu, Horia Măcelariu, Nicolae Petraşcu şi Eugen Teodorescu au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, având de plătit şi diverse amenzi. Nicolae Mărgineanu a primit 25 de ani muncă silnică, Dimitrie Gheorghiu şi Nistor Chioreanu 20 de ani, iar Alexandru Balş şi Gheorghe Bontilă, 15 ani. Toţi aveau de ispăşit şi alte pedepse anterioare procesului “Marii Finanţe”, aşa că sentinţa s-a adăugat la anii lor de temniţă. Max Auschit deoarece nu era în ţară a fost condamnat în conturmacie, neispăşind nici un an de detenţie până la sfârşitul vieţii.

Legionarii – “Carne de tun”

Aşa cum în perioada interbelică deţinuţii comunişti erau scoşi din închisori şi folosiţi ca martori în diverse procese politice, după 1948 legionarii au fost “carnea de tun” pentru justiţia comunistă, care inventa tot felul de “comploturi”. După 23 august 1944, legionarii au fost într-un continuu joc de-a şoarecele şi pisica cu autorităţile statului. Iniţial, guvernul Rădescu i-a internat în lagăre. Apoi, comuniştii au semnat în decembrie 1945 un “pact” cu Nicolae Petraşcu, prin care legionarii recunoşteau guvernul Groza. Însă după consolidarea puterii, regimul decide arestarea în masă a oponenţilor “verzi”, prin ordinul nr. 5 din 13 mai 1948 al Siguranţei. În noaptea următoare s-a desfăşutat o acţiune de amploare, prin care legionarii întorşi din Germania după 23 august 1944, cei “integraţi” în “partidele istorice” şi restul simpatizanţilor Legiunii care se aflau în evidenţele autorităţilor urmau să fie arestaţi. Operaţiunea a fost atent plănuită, iar echipele de poliţişti şi jandarmi nu au primit numele celor vizaţi decât cu câteva minute de începerea arestărilor. Legionarii arestaţi trebuiau anchetaţi imediat, pentru a se descoperi eventuale legături ale acestora. Majoritatea legionarilor arestaţi după mai 1948 au ieşit din penitenciare la amistia din 1964. Tot în rândul lor a avut loc şi teribilul “experiment Piteşti”, gândit şi pus în aplicare de Eugen Ţurcanu.