x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Istoria Comunismului Provocari si dispute

Provocari si dispute

de Cristina Diac    |    10 Aug 2005   •   00:00
Provocari si dispute

Pe langa suspiciunea ca ar fi fost turnator la Siguranta, in seama lui Foris s-au mai pus si alte "pacate". S-a inconjurat in conducere de persoane nepotrivite, a intrerupt legatura cu URSS, s-a opus luptelor de partizani si sabotajelor, a protejat alti tradatori, a dezbinat partidul. Sau cel putin asa declarau "tovarasii".

"Pacatele" si "Banda lui Foris"

Pe langa suspiciunea ca ar fi fost turnator la Siguranta, in seama lui Foris s-au mai pus si alte "pacate". S-a inconjurat in conducere de persoane nepotrivite, a intrerupt legatura cu URSS, s-a opus luptelor de partizani si sabotajelor, a protejat alti tradatori, a dezbinat partidul. Sau cel putin asa declarau "tovarasii".

Principala acuzatie care a dus la indepartarea lui Stefan Foris din functia de secretar general si mai tarziu chiar la asasinarea lui a fost aceea ca si-a tradat colegii de partid la Siguranta. Pe langa aceasta, acuzatorii sai au mai identificat si alte culpe care sa justifice drastica masura.

NEPOTISMUL. Cat timp s-a aflat la conducere, secretarul general a intrat intr-o serie de conflicte cu toti liderii de moment ai partidului. Petre Gheorghe, Constantin Parvulescu, Iosif Ranghet, Ana Toma, sotii Raceanu sunt numai cativa dintre ei. Nici unul dintre acestia nu a ajuns la inchisoare, desi fiecare dintre ei a avut la un moment dat cate ceva de impartit cu seful partidului. In plus, starea de permanenta disputa a insotit ca umbra pe om intreaga istorie interbelica a partidului comunist. Mandatul lui Foris nu se deosebeste astfel cu nimic, din acest punct de vedere, de cele ale predecesorilor sai. Noutatea, care era a doua parte a acuzatiei, o reprezenta faptul ca se inconjurase de persoane nepotrivite. Cei mai apropiati colaboratori ai lui Foris au fost Victoria Sarbu, tehnica, ulterior sotia sa, membra in Comitetul Central. Foris o "ridicase" in Secretariat fara ca aceasta sa fi fost membra de partid, fapt grav in opinia judecatorilor sai. Remus Koffler, un "mic burghez" aventuros, presedintele Comisiei Centrale Financiare a partidului o mare parte din timpul cat "Marius" (numele conspirativ al lui Foris) a fost secretarul PCdR, a jucat in tot acest timp rolul de manager al partidului. Koffler era cel care facea rost de importante sume de bani pentru "pusculita" comunistilor. De asemenea, Stefan Foris a promovat in conducere oameni tineri si oarecum necunoscuti in miscare, cum ar fi Constantin Carp si Nicolae Petrea. Un alt colaborator apropiat a fost Romeo Runcan, care l-a parasit insa in momentul demiterii din fruntea partidului.

CONTRA SABOTAJELOR. O alta piesa in dosarul Foris a fost aceea ca nu a organizat sabotarea masinii de razboi germane, ba, mai mult, chiar s-a opus organizarii sabotajelor. In ancheta la care a fost supus de confratii sai intru comunism, el si-a motivat atitudinea din anii razboiului scriind ca "situatia Romaniei ca participant la razboiul antisovietic, jaful nemtesc indirect, jefuirea teritoriilor sovietice a (sic!) dus la o imbunatatire a hranei; razboiul (era - n.r.) departe de tara". Un alt argument pe care il invoca in apararea sa a fost "lipsa cadrelor in partid si slabiciunea generala a acestuia, izolarea sa de mase la inceputul razboiului". In timpul razboiului, nivelul de trai al populatiei s-a mentinut la un nivel destul de bun. Din acest motiv, oamenii nu s-au aratat interesati de actiuni contra armatei germane aflate in Romania ca armata aliata, nu ca armata de ocupatie. Nici partidul comunist nu s-a implicat mai mult decat populatia obisnuita in sabotarea germanilor. Ca sa faci sabotaje si lupte de partizani trebuia sa mai ai si cu cine, or PCdR, dupa cum a recunoscut chiar liderul sau, avea putini membri. Slaba activitate "pe linie de tineret" - principalul rezervor pentru "munca de sabotare" in opinia lui Foris, numeroasele "caderi" din partid, lipsa legaturilor dintre provincii, lipsa legaturii cu URSS si Armata Rosie precum si lipsa legaturii cu partizanii lui Tito au fost tot atatea motive care au condus la debilitatea numerica a PCdR in anii razboiului.

ANTISOVIETISMUL. Din cauza conditiilor de razboi, in primavara lui 1941, PCdR a pierdut orice legatura cu Cominternul. Toate "canalele" de comunicatie folosite anterior - unul fiind prin sudul Basarabiei cu corespondent in Delta romaneasca a Dunarii - nu mai erau practicabile. Astfel, o cauza de natura obiectiva a ajuns sa constituie o alta acuzatie adusa secretarului general al partidului din acea perioada. "A rupt legatura cu Internationala Comunista si apoi nu a intreprins nici un fel de masuri pentru restabilirea acestei legaturi", suna culpa in mod oficial. In 1967-1968 a avut loc o ancheta interna a partidului care trebuia sa elucideze printre altele misterul demiterii si al mortii lui Foris. Cei implicati au fost interogati din nou, au fost confruntate intre ele declaratiile lor anterioare, precum si cu cele date in momentul desfasurarii anchetei. Concluzia la care s-a ajuns a fost ca nu Foris fusese vinovat de "caderea canalului" si ca a intreprins "unele masuri" pentru restabilirea legaturii cu Moscova. Dar din diverse motive, incercarile nu au avut succes.

"LIPSA DE ORIENTARE". O mare parte din timpul unui militant comunist trebuia alocata pregatirii teoretice. Aceasta insemna ca, de la secretarul general si pana la ultimul membru, toata lumea trebuia sa stie care este interpretarea corecta a unui eveniment sau altul, care era "linia justa", dupa cum suna jargonul epocii. Justetea sau corectitudinea "liniei" era evident imprimata de Comintern. Interpretarea trebuia sa fie apoi insusita cu strictete, aplicata si explicata in documentele emise de partidele membre ale Internationalei. La capitolul teoretic, Foris statea bine. Practic, activitatea lui ca secretar al partidului s-a rezumat la redactarea unor lungi rezolutii, circulare si alte asemenea documente, neglijand total "munca organizatorica", adica masuri concrete de promovare a partidului sau de ajutorare a membrilor aflati in inchisori. Numai ca atunci contestatarii sai au identificat si aici o greseala: incorecta interpretare a razboiului. "In primele luni ale anului 1941, Foris a declarat ca Germania nu va ataca Uniunea Sovietica si in acest fel a demobilizat rezistenta partidului fata de pregatirea acestui razboi, iar dupa declansarea lui, in loc sa ia masuri ca membrii partidului sa se opuna concentrarilor si mobilizarilor (pentru ca astfel contribuiau la razboiul dus impotriva URSS - n.r.) a dat indicatii ca acestia sa se prezinte la unitati atunci cand primesc ordine de chemare", se spunea in documentele de partid referitoare la cazul Foris.

"PROTECTOR"
Un alt element care a contat in catalogarea lui Foris ca vandut Sigurantei burgheze a fost acela ca ar fi protejat si aparat persoane asupra carora plana suspiciunea ca ar fi, la randul lor, in slujba serviciilor speciale ale regimului Antonescu. Petre Gheorghe, seful organizatiei Ilfov, cel "cazut" in 1942 si care avusese un conflict cu Foris, il suspecta pe Moisescu (dupa 1944 guvernator al Bancii Nationale) de colaborare cu regimul. Secretarul general a cerut probe care sa demonstreze acuzatia, inainte de a trece la aplicarea pedepsei care era nici mai mult nici mai putin decat moartea. Din declaratiile ulterioare ale colaboratorilor lui Foris reise ca Petre Gheorghe pregatise mai multe variante pentru suprimarea tovarasului Moisescu. Una din ele era sa il otraveasca intr-o casa conspirativa a partidului. Al doilea scenariu prevedea ca banuitul sa fie aruncat dintr-o masina in timpul mersului. Banuitul (despre care Foris stia ca are misiuni speciale in calitate de agent sovietic) a fost trimis in provincie pentru a scapa cu viata. Probele nu au fost aduse niciodata, dar suspiciunea a ramas, transferandu-se si asupra protectorului. De ce s-ar fi opus Foris la pedepsirea unui prezumtiv tradator daca nu ar fi fost el insusi vandut Sigurantei, s-au intrebat acuzatorii lui? Prezumtia de nevinovatie, care cerea dovedirea culpei inainte de aplicarea pedepsei, nu exista in logica adeptilor comunismului, lucru care se va demonstra din plin si dupa ajungerea partidului la putere.
×
Subiecte în articol: partidului istoria comunismului foris