x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

1 iunie 1989

0
01 Iun 2009 - 00:00

● Victor Felea ● Mircea Zaciu



Azi am cumpărat "Jocul privirilor" (Povestea vieţii, 1931-1937) de Elias Canetti. Mă grăbesc să transcriu o mărturisire a autorului, citată în prefaţa cărţii (de Wolfgang Gabler): "Actul scrisului are în el ceva infinit, chiar dacă este întrerupt în fiecare noapte, el reprezintă o aşternere ire­petabilă pe hârtie, concludentă în cel mai înalt grad atunci când nu se pune în scenă prin nici un fel de mijloace artistice. Dar pentru asta e nevoie de încredere în limbă, aşa cum este ea; mă mir că această încredere nu m-a părăsit încă. Experimentele lingvistice nu m-au atras niciodată... Şi aceasta din cauză că sunt subjugat complet de "substan­ţa" vieţii. Cel care se lasă în voia ex­perimentelor lingvistice re­nun­ţă la cea mai mare parte a acestei substanţe... De parcă ar apăsa necontenit pe clape cu un singur deget".
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ia­nuarie 1955-martie 1993, Ediţie în­grijită de Lidia Felea, Bucureşti,
Editura Albatros, 2000, p. 727



Întâlnit la facultate pe Berce, secretarul pe Centru. Ce fac? - Prost, îi răs­pund. De ce? Doar ştiţi, prietenul dvs. m-a respins (Îl ştiam bun prieten cu Sasu de la "propagandă"). O clipă de tă­cere jenantă, apoi el: - Fiţi liniştit, săp­tămâna viitoare veţi avea avizul. Îi mulţumesc, cam uluit de răspuns. Pe ur­mă, neîncredere: e tactica tipică de "se­dare", de profilaxie. - Ploaie toren­ţi­ală, care mă imobilizează vreo oră la Biblioteca Centrală, unde m-a adus Ro­dica B. cu maşina. Şi ei i se promi­sese că va primi avizul de călătorie (la ta­tă) refuzat întâi. Ce se întâmplă? În­cerc să mă orientez. Să fie, poate, o mă­­sură generală, mai "clementă"? Sis­­temul e plin de asemenea parado­xu­ri: când ai impresia că situaţia e mai coercitivă, mai opresantă, te trezeşti cu un acces de "liberalism"; când crezi că ai nimerit într-o pe­ri­oadă "liberală", te pomeneşti cu un bru­tal pumn în gură. Ori să fie vorba de vreo intervenţie specială? Relaţia Ni­ki-Ina? Visul meu de ieri-alaltăieri? Dar nici unul n-a dat vreun semn de via­ţă de când am revenit de la Bu­cureşti. În cele din urmă las baltă orice speculaţie, poate nici nu iese nimic.
Lungă plimbare cu Marian. (...) Pleacă diseară la Bucureşti, apoi mai departe. Mă felicită pentru "fler". Istoriseşte cum i-au dat pasul. Cu "recomandări" şi aluzii transpa­rente, la care n-a reacţionat, pre­făcându-se că nu le pricepe. - La amiază, telefon de la rectorat, să merg să ridic avizul, mi s-a dat voie să înaintez formele pentru vizita la ai mei, în Germania. Mai iute chiar decât pronosticase Berce, ieri. Decis acum să nu mă grăbesc, aşa că anunţ că voi trece abia mâine să-l iau. - După-masă, la Jean. Speranţa? Stare incertă. Tăcere totală şi de dincolo, încât mă analizez dacă doresc cu adevărat să merg. Ce voi găsi? Patru ani de despărţire ne-au modificat fără doar şi poate şi pe unii, şi pe alţii. Doresc eu cu adevărat să plec? Poate că da, poate că nu. Dar nu e această ezitare inerţia deţinutului care, obiş­nuit cu regimul în­chisorii, nu-şi mai doreşte libertatea? - Seara, din nou. Mă gândesc că toată viaţa mea i-am decepţionat pe ceilalţi. Bietul A.E. Baconsky zicea despre mine că mi s-ar potrivi versul lui Villon (în traducerea Zoei Verbiceanu, pe atunci singura accesibilă, în circu­la­ţie): "Primit cu drag, de toţi dat afa­ră..." Să fie din "Balada vorbelor"? Să controlez odată cu originalul: ar fi un bun motto pentru o carte de me­morii. Care, fireşte, nu se va scrie niciodată. Dar, revenind, am cucerit, am sedus, mi-am apropiat spontan (afectiv) o seamă de oameni, şi pe urmă i-am pierdut inexplicabil, m-au pă­răsit, mi-au întors spatele, s-au răcit defi­nitiv faţă de mine (şi e clar că, uneori, din singura vina mea! dar care?)
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 445-446
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de