Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Titel Constantinescu ● Stelian Tănase ● Apostol Stan
Via Basarabia şi Finlanda, ne soseşte o scrisoare de la Barbu Brezianu. Ne cere să obţinem Premiul Nobel pentru Dinescu!
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 210
Ne plimbăm cu prietenii noştri din Germania, pe străzile Bucureştiului. Sunt îngroziţi de ce văd, comparând desigur capitala noastră de azi, cu aceea pe care o ştiau ei când părăsiseră definitiv ţara. Străzi întregi fără coşuri de gunoi, cetăţenii aruncând pretutindeni tot ce le prisoseşte. Şi Marianne îmi povesteşte următoarele: un grup de români, veniţi în Germania să deschidă nu ştiu ce şantier de construcţii. Cazaţi în cabane şi corturi, lângă o pădure, cu toate instalaţiile moderne posibile. Dar cum ne e obiceiul, românaşii n-au prea avut chef să facă uz de closetele înfiinţate anume pentru ei, sfânta pădure era atât de aproape!
Şi marea lor dragoste de murmur şi foşnet de frunze, de tril de păsărele şi de misterele din scoarţa copacilor i-a determinat să se "elibereze" sub cerul liber, în freamăt de codru verde. S-a terminat şi cu şantierul. La plecare însă, nemţii i-au obligat să cureţe întâi pădurea de toate cele! Ceea ce mioriticii noştri au şi făcut! Scena era de un haz grotesc, nebun. Îi şi văd cu măturile, greblele, lopeţile, pierzându-se bombănind printre păsărele şi cetini! Ar merge grozav într-un capitol de carte! Aşa, în treacăt! Mariannei îi povestise asta chiar un inginer care luase parte, personal, la marea bătălie a excrementelor pădureţe!
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 330
Mereu prevenit să-mi ţin gura, să tac. Deşi nu discut politică, nu reuşesc să am aerul cucernic şi nepăsător al altora. Mă ia gura pe dinainte aşa, când nici nu mă aştept. Îmi cam place să provoc; vanitatea mă împinge să parez, să par tranşant, atunci când sunt mai mâncat de îndoieli. Să sfidez aşa, ca să las "o impresie de neşters". Fac o proastă impresie. E şi un avantaj, mă las greu prins. Chiar dacă am necazuri. Îmi plimb mutra nesuferită şi arţăgoasă, şi-mi fac rău singur. D'aia stau acasă. Ca să nu comit imprudenţe. Băieţii sunt în apropiere. Cineva din preajmă le dă informaţii destul de precise. De unde ştia colonelul amănunte despre conversaţiile mele cu Paleologu? De gândurile mele spuse cu glas tare ştiu doar câţiva (3-4). Ce tot mă sfredelea despre manuscris? Mereu când intru-n casă arunc ochii să văd dacă am fost vizitat în lipsă. Vecinii mei sunt instruiţi să observe dacă persoane străine dau târcoale sau forţează uşa. Hotărât, cred că am înnebunit.
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 128-129
Era vorba de un delir politic, cu aceleaşi metode şi lozinci comuniste arhicunoscute, cu aceiaşi protagonişti şi cu o campanie electorală în care competitorul principal, Ceauşescu, se întrecea cu el însuşi. În acest sens, întreprinderile, instituţiile, tot ce însemna organizaţie sindicală, de partid sau obştească în general, toate, la nivel de unitate şi apoi pe trepte superioare, se reuneau să-şi desemneze nu numai proprii candidaţi sau delegaţi la congres, ştiuţi şi propuşi pe liste controlate, ci şi pentru a învesti încă de jos, cu vot imperativ, pe Ceauşescu, ca şef suprem al PCR, devenit astfel formal un reprezentant al întregii naţiuni.
Eram şi eu implicat într-o asemenea atmosferă electorală, atât la Institut, împreună cu ceilalţi colegi, cât şi ca membru de partid. În această ultimă calitate, secretarul BOB era obligat să ţină convorbiri cu fiecare membru despre activitatea lui profesională în raport cu evenimentul politic ce culmina în luna noiembrie. Astfel ajuns în BOB, împreună cu secretarul (Ion Apostol), am trecut peste indicaţia penibilă de a discuta despre alegerea "tovarăşului". I-am vorbit, în schimb, despre perestroika şi urmările ei în statele socialiste est-europene. Fusesem surprins vorbind astfel de către un alt coleg, Damian Hurezeanu, chemat şi el să dea "socoteală" aceluiaşi secretar de partid. Eram în relaţii bune cu Hurezeanu, deşi nu-i împărtăşisem multe păreri. Avea o minte predispusă la teorie istorică, din păcate deformată de exclusivismul marxist. În noiembrie 1967 - când mi-am susţinut teza de doctorat cu o lucrare despre aspectul agrar al revoluţiei de la 1848 -, Hurezeanu a fost unul dintre membrii comisiei. Cu mulţi ani de studii la Moscova, Hurezeanu s-a îndoctrinat atât de mult, încât devenise un temut teoretician marxist al istoriei noastre naţionale, cu precădere cea modernă şi contemporană. Angajat la întoarcerea lui din URSS prin anii '50-'60 la Institutul de Istorie PCR, s-a lansat pe o asemenea poziţie într-o susţinută critică istoriografică. Dărâma tot ce întâlnea în cale, printre victime figurând însuşi Dan Berindei.
Apostol Stan, Revoluţia română văzută din stradă. Decembrie 1989-iunie 1990, Curtea Veche, Bucureşti, 2007, p. 130-131
