x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

12 decembrie 1989

0
12 Dec 2009 - 00:00

● Monica Lovinescu ● Titel Constantinescu



Contagiunea continuă: Ange­la Marinescu vine cu un alt protest, adresat tot lui D.R. Popescu şi semnat de Anca Vasi­liu, Anca Oroveanu, Andrei Cornea, Radu Bercea, Magdalena Ghica, Stelian Tănase, Ioan Buduca, Carmen Francesca Banciu, Gheorghe Iova, Dan Ciachir, Doru Mareş, Bogdan Ghiu, Alin Teodorescu, Dan Oprescu, Liviu Ioan Stoiciu, Mariana Marin, Dan Arsene şi ea însăşi.

Telefoane o bună bucată din după-amiază: la München (cu Stroescu şi Hurezeanu), la Libération (lui Jean Stern), Ariadnei (pentru conferinţa lor de presă), lui Andrei Brezianu la "Vocea Americii" şi lui Papilian pentru France-Internationale. Totul ţine mult, deoarece la Europa Liberă Hurezeanu înregis­trea­ză scrisoa­rea lui Şora (pe care n-o avea, şi le-o citesc prin telefon), pentru a alcă­tui mâine un program de 45 de minute la "Actualitatea româ­neas­că", grupând articolul lui Dinescu, scrisorile lui Paleologu, Şora, Radu Enescu şi protestul celor 18. În tot, dacă includem şi câteva nume de scriitori mai obscuri, ajungem la vreo 34-35 de scriitori care au ridicat glasul. Pentru at­mosfera din România, e mult. Dacă n-au cobo­rât încă în stradă, scriitorii români au ieşit, cel puţin, din rezervă. Spre seară, după plecarea Angelei Marinescu, sună Anette Laborey; a vorbit cu Catrinel (Pleşu): Andrei P. se va întoarce la Bucureşti. Îi spune, straniu (sau e un cod pe care Anette l-a uitat?): "C'est fou ce qu'il y a de gre­nouil­les autour de nous".

Anette gă­seşte că avea în voce un fel de speranţă.
Logic, "les grenouilles" ar fi, mai curând, "băieţii" păzindu-le din nou casa în previziunea sosirii lui P. Dar ce mai este logic în ceea ce se petrece acum? Ne e foarte greu să ne mai aparăm de ravagiile speranţei.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 238-239
Divertisment? La un miting de protest al românilor din America, adunaţi în faţa ambasadei noastre din New York, cei din ambasadă au aruncat în manifestanţi cu ouă. Culmea ridicolului, aici, în ţară, ouăle ni se dau raţionat, prin "arondare" la alimentara din cartier, 10-15 ouă de persoană pe lună, iar "acolo", românaşii noştri aruncă ouăle americane pe fereastră! Raţia cuvenită nouă, aici, e doar pentru Bucureşti. În restul ţării, fundul găinilor a îngheţat tot mai tare, că bieţii gospodari sunt forţaţi să bată cocoşii, dar degeaba!

Aud la E.L. primul colind din acest an "O, ce veste minunată!". Doar în colinde aceste veşti! Dincolo de ele, iarna, frigul, sărăcia, neliniştea, frica, frica, frica....

Sâmbătă seara s-a dat la televizor un film despre Johan Strauss. Dans, iubire, muzică... Numai că, după terminarea transmisiei, Ceauşeasca, savanta, pură şi pudică, a telefonat directorului televiziunii, scanda­lizată cum e posibuil să se dea un astfel de film cu unul care a avut trei neveste şi care cântă şi dansează şi... A doua zi, când acelaşi film era programat în reluare, pe alt canal, nu s-a mai dat, fiind înlocuit cu o "capodoperă românească", oglindind viaţa fericită şi munca într-un colectiv de ...

La Radio, prin studiouri se pregăteşte "revelionul", adică programul vesel: cântec, dans, umor ce se va transmite în noaptea Anului Nou. Într-una din cabine, am auzit nişte actori răcnind versuri-ode cu ţara, Ceauşescu, partidul, fericirea în comunism! Romeo Chelaru, regizorul muzical, mi-a spus că acesta e doar "prologul" serbării, adică tot ce va auzi românul nostru înainte de miezul nopţii, când va vorbi El.

Mi-e teamă, ba sunt aproape sigur că nu se va întâmpla nimic. Rămâne totul la vrerea proniei cereşti. În faţa unui câine turbat n-are nimeni curajul să protesteze. Fuge. Şi turbatul, atâta vreme cât i se oferă libera acţiune pe tavă, îşi vede mai departe de misiunea lui: să muşte, să sperie, să alerge de pe o uliţă pe alta, inspectând cu ochi tulburi ra­vagiile socialismului multilateral dezvoltat.

După garduri, după porţi zăvorâte, pândeşte satul. Ca la un spectacol de care se teme. Doar atât. Şi cum câinele se tot smuceşte şi se-nvârteşte pe sub nasul lor, ei rămân mai departe speriaţi, îngroziţi, neputincioşi. Cu bolovanul aproape, cu securea aproape, cu secera aproape. Nimeni însă nu mişcă. E bine şi aşa. Atâta vreme cât încă mai avem pereţi şi garduri după care să ne ascundem.
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 344-345
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de