x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

13 iunie 1989

0
13 Iun 2009 - 00:00

● Sanda Stolojan ● Titel Constantinescu ● Gheorghe Leahu ● Adrian Fetecău ● C. Trandafir



Telefon de la Yuri Orloff, disidentul rus venit de la Moscova, unde a fost autorizat să se întoarcă pentru prima oară după expulzarea lui la ieşirea din Gulag. Are accent rusesc şi englezesc; de altfel, soţia lui este americancă, am cunoscut-o la se­minarul Drepturilor Omului acum două săptămâni. Voia să aibă veşti despre Doina Cornea. Yuri Orloff este un erou, întemeietorul primului Comitet de Supraveghere a Acordurilor de la Helsinki în 1975, prizonier în gulagul siberian ani de zile. E fizician, locuieşte lângă graniţa elveţiană, unde lucrează la nişte proiecte de cercetare teoretică.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 300-301


L-am asculta pe Adrian Pintea spunând versuri eminesciene la repetiţia de la Sala de concerte a Radioului. Pintea e însăşi melanco­lia! O durere profundă, pe care o aduce din el, din mari adâncuri de suflet, el e tristeţea, nu şi-o joacă, nu-şi încarcă versul în mod mecanic cu ceea ce a învăţat în şcoala de teatru. E o unduire care înfioară, e el, e ceva al lui, din primul ţipăt al lui născându-se. I-am şi spus asta, nu o dată, ci de multe ori. Mă gândesc şi la Cara­mitru. Nu! Ca­ramitru e altceva. El are seninătate, e pur, e şăgalnic, e co­pilăros, e tandru, acesta e şi motivul lui Caramitru că poate spune o poezie de Eminescu, de exemplu, în zeci de variante, e şi puţin farseur în felul lui! Dar melancolia nu o are! Caramitru e prinţ înveşmântat în alb! Pintea e marele prinţ al mă­tă­surilor negre, al predestinatului întru rugăciune, moarte şi infern. (Dar numai pe scenă!). Doi "îngeri", unul de-a dreapta şi unul de-a stânga lui Eminescu-Dumnezeu! Două voci răs­colitoare, eu însă plecându-mă spre cea a "prinţului negru"!
Titel Constantinescu, Frica şi ... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 324-325


A avut loc (în 13 iunie, n.red), sub cupola Ateneului, Simpozionul naţio­nal dedicat centenarului Eminescu. S-a transmis la tv şirul de cuvântări: a Suzanei Gâdea, a lui Emil Bobu, ale scriitorilor, oamenilor de cultură. Cu toate că sărbătoream centenarul Eminescu, toate cuvântările omagiau conducătorul, transformând această săr­bătoare a sufletului românesc într-o adulaţie cu caracter politic, rece, lipsită de modulaţia rafinată a actului de cultură. În sală n-am văzut figuri proe­minente ale poeziei noastre, cum sunt Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, n-am văzut literaţi ca Zoe Buşulenga, Nicolae Manolescu etc. În schimb, am descoperit figurile tâmpite (sic!) ale câtorva "activişti" în dome­niul "culturii" pe care i-am întâlnit la conferinţele pe care le-am ţinut prin ca­pitală sub egida comitetului municipal de partid Bucureşti, activişti cu care n-am putut dialoga pe aceleaşi portative culturale în pauzele di­n­aintea sau de după ţinerea conferin­ţe­lor mele.
E o impietate să copleşeşti geniul cel mai strălucitor al culturii româneşti prin contrapunerea brutală a altei "personalităţi", care nici nu ştie a se exprima corect româneşte.
Emil Bobu, Constantin Olteanu, Suzana Gâdea, Dumitru Popescu "Dumnezeu" erau în prezidiu şi su­pravegheau sala căreia i-au oferit acest spectacol omagial.... escu. Bobu, culmea culmilor, a citit versurile Luceafărului! În telegrama adresată lui de participanţii la simpozionul omagial dedicat centenarului Mihai Eminescu, numele lui Eminescu e amintit de trei ori, iar al lui .... escu de 9 ori! Pe cine oare au "omagiat"?
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 234-235


Iată-mă într-o trecere episodică prin Buzău... Aceeaşi zbatere la Bucureşti pentru binele grupului şi mai puţin al meu... Poate (zic poa­te!!!) apare soarele şi pe uliţa VOUĂ dacă strângem relaţiile cu clubul de fotbal Steaua. Să vedem ce-o ieşi...
Adrian Fetecău, jurnal nepublicat


La televizor, un  spectacol de teatru catastrofal, închid şi aştept o relatare filmată despre "Simpozionul Na­ţional Mihai Eminescu". Hai că-i ridicol, dacă n-ar fi trist de tot, bufonerie sinistră. Se dă citire mesajului eroic, se pronunţă de vreo zece ori numele lui Eminescu, de vreo 50 de ori numele Toantei de renume mondial şi de peste 100 de ori numele Paranoicului. "şi deasupra tuturora va vorbi vreun mititel/ Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el". Sunt citate versuri eminesciene cu "Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă", cu "Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul" (În epoca de aur!). şi: "Cine-a îndrăgit străinii...". Să le cităm şi noi câteva versuri: "N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi/ În aplauzele grele a canaliei de uliţi,/ Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,/ Măşti cu toate de renume din comedia mi­n­­ciunii?" (...)
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra
Citeşte mai multe despre:   eminescu,   jurnale personale

Serviciul de email marketing furnizat de