Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Sanda Stolojan ● Titel Constantinescu ● Gheorghe Leahu ● Adrian Fetecău ● C. Trandafir
Telefon de la Yuri Orloff, disidentul rus venit de la Moscova, unde a fost autorizat să se întoarcă pentru prima oară după expulzarea lui la ieşirea din Gulag. Are accent rusesc şi englezesc; de altfel, soţia lui este americancă, am cunoscut-o la seminarul Drepturilor Omului acum două săptămâni. Voia să aibă veşti despre Doina Cornea. Yuri Orloff este un erou, întemeietorul primului Comitet de Supraveghere a Acordurilor de la Helsinki în 1975, prizonier în gulagul siberian ani de zile. E fizician, locuieşte lângă graniţa elveţiană, unde lucrează la nişte proiecte de cercetare teoretică.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 300-301
L-am asculta pe Adrian Pintea spunând versuri eminesciene la repetiţia de la Sala de concerte a Radioului. Pintea e însăşi melancolia! O durere profundă, pe care o aduce din el, din mari adâncuri de suflet, el e tristeţea, nu şi-o joacă, nu-şi încarcă versul în mod mecanic cu ceea ce a învăţat în şcoala de teatru. E o unduire care înfioară, e el, e ceva al lui, din primul ţipăt al lui născându-se. I-am şi spus asta, nu o dată, ci de multe ori. Mă gândesc şi la Caramitru. Nu! Caramitru e altceva. El are seninătate, e pur, e şăgalnic, e copilăros, e tandru, acesta e şi motivul lui Caramitru că poate spune o poezie de Eminescu, de exemplu, în zeci de variante, e şi puţin farseur în felul lui! Dar melancolia nu o are! Caramitru e prinţ înveşmântat în alb! Pintea e marele prinţ al mătăsurilor negre, al predestinatului întru rugăciune, moarte şi infern. (Dar numai pe scenă!). Doi "îngeri", unul de-a dreapta şi unul de-a stânga lui Eminescu-Dumnezeu! Două voci răscolitoare, eu însă plecându-mă spre cea a "prinţului negru"!
Titel Constantinescu, Frica şi ... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 324-325
A avut loc (în 13 iunie, n.red), sub cupola Ateneului, Simpozionul naţional dedicat centenarului Eminescu. S-a transmis la tv şirul de cuvântări: a Suzanei Gâdea, a lui Emil Bobu, ale scriitorilor, oamenilor de cultură. Cu toate că sărbătoream centenarul Eminescu, toate cuvântările omagiau conducătorul, transformând această sărbătoare a sufletului românesc într-o adulaţie cu caracter politic, rece, lipsită de modulaţia rafinată a actului de cultură. În sală n-am văzut figuri proeminente ale poeziei noastre, cum sunt Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, n-am văzut literaţi ca Zoe Buşulenga, Nicolae Manolescu etc. În schimb, am descoperit figurile tâmpite (sic!) ale câtorva "activişti" în domeniul "culturii" pe care i-am întâlnit la conferinţele pe care le-am ţinut prin capitală sub egida comitetului municipal de partid Bucureşti, activişti cu care n-am putut dialoga pe aceleaşi portative culturale în pauzele dinaintea sau de după ţinerea conferinţelor mele.
E o impietate să copleşeşti geniul cel mai strălucitor al culturii româneşti prin contrapunerea brutală a altei "personalităţi", care nici nu ştie a se exprima corect româneşte.
Emil Bobu, Constantin Olteanu, Suzana Gâdea, Dumitru Popescu "Dumnezeu" erau în prezidiu şi supravegheau sala căreia i-au oferit acest spectacol omagial.... escu. Bobu, culmea culmilor, a citit versurile Luceafărului! În telegrama adresată lui de participanţii la simpozionul omagial dedicat centenarului Mihai Eminescu, numele lui Eminescu e amintit de trei ori, iar al lui .... escu de 9 ori! Pe cine oare au "omagiat"?
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 234-235
Iată-mă într-o trecere episodică prin Buzău... Aceeaşi zbatere la Bucureşti pentru binele grupului şi mai puţin al meu... Poate (zic poate!!!) apare soarele şi pe uliţa VOUĂ dacă strângem relaţiile cu clubul de fotbal Steaua. Să vedem ce-o ieşi...
Adrian Fetecău, jurnal nepublicat
La televizor, un spectacol de teatru catastrofal, închid şi aştept o relatare filmată despre "Simpozionul Naţional Mihai Eminescu". Hai că-i ridicol, dacă n-ar fi trist de tot, bufonerie sinistră. Se dă citire mesajului eroic, se pronunţă de vreo zece ori numele lui Eminescu, de vreo 50 de ori numele Toantei de renume mondial şi de peste 100 de ori numele Paranoicului. "şi deasupra tuturora va vorbi vreun mititel/ Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el". Sunt citate versuri eminesciene cu "Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă", cu "Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul" (În epoca de aur!). şi: "Cine-a îndrăgit străinii...". Să le cităm şi noi câteva versuri: "N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi/ În aplauzele grele a canaliei de uliţi,/ Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,/ Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?" (...)
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra
Citește pe Antena3.ro
