Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Gabriela Melinescu ● Constantin Trandafir
Un eveniment minunat şi destul de îndrăzneţ în viaţa mea. Vernisajul, la 28.09.89 şi apoi deschiderea expoziţiei de acuarele "Lumini bucureştene" la Curtea Sticlarilor. Am prezentat 54 de lucrări, toate numai din perimetrul centrului istoric Curtea Veche-Lipscani, cu toate străzile limitate de Bdul 1848, Splai, Piaţa Unirii, Calea Victoriei şi Piaţa Universităţii. O vreme strălucitoare de toamnă de aur bucureşteană muiată în miere, o participare selectă de invidiat de cei mai renumiţi artişti.
Mi s-a făcut un elogiu splendid, considerând că aşa cum medicii depun jurământul lui Hypocrat, aşa şi arhitecţii ar trebui să depună un jurământ pentru cinstirea profesiei, afirmaţie ce mi-a făcut multă cinste. Expoziţia era adresată bucureştenilor, era un manifest pentru conservarea zonei istorice Curtea Veche-Lipscani, lăsată în absolută părăsire de peste 18 ani, cu hanul Gabroveni în stare jalnică, cu numeroase case pe care anii de neîngrijire şi-au pus pecetea: console, cornişe căzute, pereţi coşcoviţi, burlane rupte, întreaga zonă lăsată în paragină, în timp ce alături noul centru înghite zeci de miliarde de lei.
Un "detaliu subversiv" pe care l-am afişat în expoziţie a fost că pe acuarelele cu clădiri care fuseseră recent demolate am lipit pe colţul din stânga sus câte o banderolă neagră, aşa cum se poartă doliu pe reverul hainei. Mulţi m-au felicitat pentru curaj, noroc că modesta mea iniţiativă de protest n-a fost observată şi sancţionată "de cei în drept".
Gheorghe Leahu, arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 244
Uniunea Scriitorilor din Suedia face o expoziţie, "Scriitori care pictează", cu gândul că marii scriitori au fost şi pictori ca: Strindberg, Karin Boye, Harry Martisson etc. Galeria se numeşte Studio 5 şi se află pe Sankt Paulsgaten 5. Sunt invitată şi eu să expun două tablouri şi două gravuri, alături de Barbro Lindgren, Kerstin Thorvall, Benkt Orberg şi alţii. Încă din prima zi a vernisajului am vândut un tablou şi cele două gravuri, scandalizându-mi colegii. Printre cumpărători: Karl Otto Bonnier!
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 279
Durere de cap, ceea ce nu mi se întâmplă de obicei, nici nu-mi mai aduc aminte de aşa ceva. Mă amăgesc în sine-mi că e totuşi o dovadă a existenţei acestei părţi corporale, măcar ca formă humanoidă... "Săptămâna", nici o silabă despre meci. Probabil aşteaptă indicaţii ce poziţie trebuie adoptată. O înlocuiesc pe Victoire la "coadă" unde "se dă" ouă, grămadă dezordonată, înjurături, jigniri, ţipete, înghiontiri. Ni s-au "dat" şi cartele, cu care se poate lua 1 kg carne pe lună, iar dacă nu e carne, se "dă" un salam "sexual", roşu şi negru, din nutrii şi din deşeuri, probabil... Obţin 15 ouă (!) şi, de bucurie, merg cu Diana la filmul "Ultimul războinic" cu Anthony Quinn în rolul indianului care bea tot timpul, se revoltă şi este ucis în final. La film vine şi amorezul Dianei, Cezărică, ochi verzi şi părul grizonat. O rudă a mea, Nicu, mi-a trimis de la Galaţi un peşte mare în colet, dar aducătorii l-au ţinut prea mult şi s-a cam degradat, dar nu într-atât încât să nu poată fi bine spălat cu oţet, prăjit şi consumat cu o plăcere ancestrală... Actualitatea literară ne aduce un mesaj al lui Mihai Dinu Gheorghiu, cum că se solidarizează cu Dan Petrescu, Doina Cornea, Liviu Antonesei, Luca Piţu etc., cei care au semnat un protest împotriva maşinaţiunilor prealabile de realegere a Cârmuciului înainte de Congres. Monica zice despre Bedros Horasangian, iar Virgil despre românii din străinătate. Adorm greu, cu pastile...
Constantin Trandafir, 1989. Vedere din provincie. Jurnal, Bucureşti, Editura Vestala, 2009, p. 193-194
