14 iulie 1989

Monica Lovinescu · Sanda Stolojan • Victor Felea

Ar fi fost, din păcate, prevedeam inutil să-i căutăm de 14 Iulie, la sărbătorirea Bicentenarului Revoluţiei Franceze, pe scriitorii români invitaţi personal - şi cum nu se poate mai oficial - de ministrul francez al Culturii, Jack Lang. În nici o tribună, la nici o defilare sau recepţie n-ar fi putut fi găsiţi, printre personalităţile sosite de pe toate meleagurile, nici Mircea Dinescu, nici Dan Deşliu, Nici Geo Bogza, nici Ana Blandiana, nici Ştefan Augustin Doinaş, nici Dan Hăulică, nici Octavian Paler, nici Andrei Pleşu, nici Alexandru Paleologu, nici Mihai Şora, nici Dan Petrescu, nici Liviu Cangeopol sau Aurel Dragoş Munteanu. (Ultimii doi adăugându-se listei iniţiale.) Ei sunt mai departe legaţi de glie, mai cu paznic la uşă, mai fără slujbă, izolaţi, interzişi de publicaţie (sic!). Puterea îi vrea la îndemână pentru a-i supraveghea necontenit. Puterea vrea să le stingă vocile. Mai e nevoie să adăugăm, pentru a nu ştiu câta oară, că tocmai în felul acesta Bucureştiul le asigură o audienţă şi mai largă? (...) Pentru pază, slavă Domnului, prididesc oamenii. E singurul sector fără penurie. Putem pune câţi băieţi vrem la uşile Doinei Cornea (unde învaţă şi metode inedite chiar şi în blocul comunist: şi anume cum să molesteze mai bine, cu mâinile şi cu picioarele, nu numai cu gura, ambasadori, diplomaţi, deputaţi străini ... O adevărată formaţie, nu numai multilaterală, dar şi multinaţională).

Îi mai instalăm şi la poarta lui Mircea Dinescu, să nu-i fugă copilaşii în lume, să nu-i citească soţia din Pasternak, mai ştii ce iese? Nu-l uităm, mai ales, pe Dan Deşliu, căruia îi aplicăm un tratament special. Pe urmele lui Andrei Pleşu ne lansăm copoii nu numai că e filosof, dar mai are şi pretenţia enormă de a vorbi liber cu nişte străini. Pe la ceilalţi, mai pe faţă, mai dosit, asigurăm supravegherea. Telefoanele, în general, le tăiem. Din când în când, mai lăsăm câte o soţie, câte o logodnică, câte o rudă sau un prieten din străinătate să ia contact telefonic cu pestiferaţii noştri. Să nu se spună că... Nu suntem economi nici cu microfoanele. Le introducem nu numai în telefoane, prin case, dar şi în veselă. Să nu vă atingeţi, de pildă, de farfuriile microfonate de la Casa Scriitorilor, că o păţiţi ca Dan Deşliu, rupere de picioare pe loc şi apoi ameninţare cu un proces de trafic. Cafea sau idei, ce importanţă are? Trafic să fie. Suntem, în schimb, extrem de avari cu paşapoartele. De ce să mai iasă cineva, dacă poate să nu mai iasă nimeni? Are, de pildă, un filosof ca Gabriel Liiceanu tot felul de invitaţii să ţină cursuri în străinătate sau să se ducă la colocvii? Şi ce dacă are? Să stea acasă. Şi Ştefan Augustin Doinaş stă acasă, în ciuda faptului că are o bursă în străinătate, că este unul dintre poeţii noştri de seamă, şi printre cei mai cultivaţi. Acasă, fără drept de semnătură, mulţi fără drept de lucru, fără drept de cuvânt, cu toate drepturile, în schimb, la mizerie şi derâdere.

Acasă, unde din nou se ard cărţile. Asta s-a întâmplat cu ultimul număr din Viaţa Românească. Din pricina semnăturii interzise a lui Andrei Pleşu? A textului lui Gabriel Liiceanu? Sau ale lui Noica, pedepsit astfel post-mortem, după ce protocroniştii se străduiseră să-l anexeze la modul "naţionalist"?

La vatră cu ei toţi! La vatră şi la tăcere. De câte ori repetăm, oare, că această tăcere se aude peste hotare mai puternic decât toate discursurile oficiale?

Monica Lovinescu, Pragul.
Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 195-199

Suntem în plin delir francez cu ocazia Bicentenarului Revoluţiei din 1789. Când te gândeşti că Franţa şi-a făcut de cap timp de secole! Ceea ce vedem azi nu este decât o palidă imagine a grandorilor de odinioară! E într-un fel un noroc pentru noi că trăim azi şi nu în epoca în care orgoliul francez domina Europa, adică înainte de războiul din 1914. Primul război a nimicit pentru totdeauna pe câmpurile de luptă Franţa clasică, întemeiată pe patriotism şi Biserică. În calitatea noastră de "meteci", de străini, e preferabil să trăim în Franţa de astăzi. Libertatea noastră este mai mare azi, într-o societate franceză devenită societate multiculturală, în drum spre europenizare.

Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian.
Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 301-302

Ziua Revoluţiei franceze. Mi-ar fi plăcut să fiu acum la Paris, unde se sărbătoreşte cu mult fast bicentenarul, să mă plimb pe străzi, să văd expoziţii, spectacole. Vise zadarnice!

Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 730