Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Mircea Zaciu ● Florenţa Albu ● Liviu Antonesei
Cursuri, şedinţe (de catedră etc.), nimic important. Stare ciudată de tensiune şi aşteptare a ceva. De la Bucureşti, veşti rele.
Eugen Simion, la Cluj. Am făcut o cină pentru el, la care i-am chemat pe cei apropiaţi: Jean, Marin, Aurel, discuţia a fost animată, am analizat situaţia dificilă a lui Mircea Dinescu, pe care ar trebui să-l ajutăm financiar. Are un plan în acest sens. Ne declarăm de acord şi vom cotiza pentru o sumă ce i se va transmite când unul dintre noi va merge la Bucureşti.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 453-454
Oraş nenorocit, capitală de flămânzi dresaţi, bătrâni cerşind prin intrânduri de zid, patrulele ordinii vigilente, brutale; şi noi, strecurându-ne, şi noi, ascultători, luându-ne tainul lunar, mai zicând şi bogdaproste.
Conştiinţa mea - a noastră - ce este, de fapt, conştiinţă azi? Un cumul de urlete neurlate ori de tăceri înăuntru, până când auzi că se surpă lăuntrul? Conştiinţa, dacă mai este, nu-i pentru contemporanii aceştia care suntem - laşi, mizeri, obosiţi, idiotizaţi, ţigăniţi, lâncezi, răbdători, fricoşi, ascultători, aplaudând şi scandând.
Toată stima disidenţilor noştri - Doina Cornea şi scriitorii, şi ziariştii protestatari, suportând consecinţele... Nu ştiu dacă aş protesta pentru contemporanii noştri, pentru degeneraţii, corciţii într-un asemenea hal cu mizeria lor, încât mizeria depersonalizată pare a fi devenit adevărata fire, fără cultători (sic!), aplaudând şi scandând.
Şi nu numai "oamenii simpli", numărul - numitorul comun, robiţi instinctelor supravieţuirii, înmulţirii... Nu numai ei, ci şi intelectualii, "intelighenţia" - regret că trebuie
să-i mai socotesc astfel, după studiile şi diplomele de specialişti. Nici aceştia nu merită sacrificiile, închisorile, calvarul asumat - jertfa altora.
Duminică, la ai mei, am cunoscut o familie venită în vizită: S. specialist în agricultură povestea amuzat cu cât a fost falsificată recolta de sfeclă obţinută într-un judeţ fruntaş: recolta-record fusese de 40 000 kg la hectar; şi ei, în familie, făcând pronosticuri, pariind pe cifra care avea să fie anunţată oficial, şi aceasta depăşindu-le pe toate: 120.000 kg.
Iar ei, specialiştii, amuzaţi de proporţiile minciunii!
Şi ea, soaţa specialistului, privindu-mă ca pe un duşman al liniştii noastre: eu nu scult posturi străine, zicea, nu am nevoie de "bărbile", de exagerările lor... Nu, ea este mulţumită de minciunile oficiale... Şi alte, şi alte discuţii, despre mastodonţii construiţi de Ştirbey Vodă: unul dintre aceştia ar trebuie să adune toate muzeele din ţară (acum şeful vrea să aibă, în exclusivitate, şi Palatul Regal); să fie la un loc, sub pază, zice intelectuala.... - Adică să fie toate strânse într-o adevărată închisoare de beton: întâi a distrus farmecul, pitorescul muzeelor mici, mutându-le pe toate în Muzeul Colecţiilor (gata să se dărâme peste exponate); acum vrea să le strângă, să le restrângă şi mai mult... Ah, şi cu câtă indiferenţă vorbeau aceşti "intelectuali" despre demolările bucureştene şi cu câtă admiraţie despre noul centru civic, despre "ctitoriile" nebunului. Şi uite că asemenea "intelectuali", care se înfruptă din funcţii şi salarii grase, chiar susţin regimul lui Ceauşescu, fără probleme de conştiinţă.
Florenţa Albu, Zidul martor (Pagini de jurnal) 1970-1990, Bucureşti, Cartea Românească, 1994, p. 427-428
După exod, după schimbările ce se tot fac în conducerea RDG-ului, după "sărutul morţii" dat de Gorby lui Honneker, după vreo două săptămâni de demonstraţii în marile oraşe (cele mai mari la Leipzig, nu la Berlin!), a căzut Zidul! E absolut de nerezumat, de nereprodus ceea ce aud la reportajele de la Europa Liberă şi BBC. Ascult şi plâng. Nu mă pot abţine. Plâng în hohote. Peste tot se schimbă, peste tot se întâmplă ceva - până şi în Bulgaria, unde nu doar partidul este frământat - a căzut Jivkov şi-am uitat să notez asta!, atât de multe se întâmplă -, dar şi gruparea Ecoglasnost devine tot mai activă. Numai la noi e linişte - şi aşteptăm Congresul! Este imposibil să accept că suntem cei mai ticăloşi din tot Estul, este absolut inacceptabil. Şi, totuşi, asta este - stăm, ascultăm pe la radiouruile străine ce se întâmplă în jurul nostru şi bineînţeles, aşteptăm Congresul! Nici nu ştiu de ce plâng - pentru că-i invidiez pe ceilalţi, pe nemţi în primul rând, pentru că mi-e ruşine de faptul că sunt român, pentru că o dată cu zidul se duce cel mai odios simbol al comunismului? Habar n-am, dar aproape că mă doare inima, fizic vreau să spun.
În trei zile, aproape două milioane de est-germani au vizitat Berlinul Occidental şi cam cinci milioane au trecut în Bundesrepublik! Cum ar putea fi împiedicată reunificarea? Deşi mai toată lumea pare prudentă în această chestiune, nu văd cum ar putea fi ea împiedicată. E numai o problemă de timp. Oare Gorbaciov îşi dă seama ce-a declanşat acum
4 ani? Nu ştiu, dar sunt convins că intenţiile sale iniţiale au fost net depăşite. Deh! Principiul "bulgărelui de zăpadă".
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 114-115
