Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Titel Constantinescu ● Nina Cassian ● Sanda Stolojan
Ceauşescu şi nevastă-sa sunt în "vizită de lucru" la Iaşi, unde vrea el în persoană să facă deschiderea anului şcolar mâine, 15 septembrie. Până atunci, se plimbă de acolo până acolo, să dea sfaturi, să ajute la propăşirea neamului. Presa de azi e plină de fotografii ale activităţii "eroului" pe plaiuri moldave. Una dintre ele reprezintă următorul "peisagiu": în prim-plan, un cântar pe care tronează ştiuletele de porumb de dimensiuni cabaline, acul cântarului indicând clar, să fie văzut, 600 de grame!
Halal porumb! În faţa cântarului, ei doi, contemplativi, fascinaţi, mai ales ea, iar în spatele lor, individa care-i ghidează (probabil şefa Iaşiului), notându-şi într-un carneţel indicaţiile "preţioase" ale şefului! O altă poză: un grajd. Se văd cai sau vaci, nu desluşesc bine, şi pe jos, întins, un covor lung şi îngust de toată frumuseţea. Da, da, covor într-un grajd! M-am uitat mai atent: nici urmă de balegă! Doar ei, şefii statului, călcând printre rumegătoare, senini şi dulci ca-ntr-o poiană plină de ruşinea ţigăncii şi băşina porcului.
Într-una dintre plimbările cu Marianne prin Bucureşti am ajuns şi la "Bisericuţa lui Bucur", aproape de Mănăstirea Şerban Vodă. Cum, Doamne, de n-am văzut eu până acum o asemenea minune îngerească! Ridicată pe un deluşor, acum sufocat de blocuri încă în construcţie, această bisericuţă-casă de păpuşi e o bijuterie răsărită din vechi cronici, e ca un psalm purtat de îngeri şi sfinţi, aceştia poposind întru odihnă aici şi lăsându-ne nouă mic paraclis cât o găoace de melc, duh-porumbel abia respirând printre monstruoasele blocuri care-i stau de-a dreapta şi de-a stânga. E ca o răstignire!
O golgotă-abur pe vârful căreia a rămas doar crucea cu Fiul Mariei, înlănţuit, sufocat de ţipătul urât al unor ziduri cenuşii, reci şi vrăjmaşe.
Nu-mi vine să cred, văzând-o! O rog pe Marianne să-mi facă o fotografie cu bisericuţa şi să mi-o trimită. Va trebui acum, cât încă nu e prea târziu, s-o pornesc, vorba lui Arghezi, "cu bastonul prin Bucureşti", să-i descopăr sau să redescopăr minunile în prag de risipire.
Din "Trapezul" lui Bogza, apărut azi în România literară, punct 1406: "După ce vreo josnicie a istoriei ia sfârşit, cei care au luat parte la ea nu contenesc să se mire: Cum a fost cu putinţă?".
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 318-319
De 15 zile n-am mai scris nimic aici. Nu pentru că aş fi trăit intens - nici pentru că nu s-a întâmplat nimic. Iată, pe scurt:
Lola, prietenă tot din copilărie, de la 9 ani, a stat cu bărbat'su la mine trei zile. Bineînţeles, m-au invitat la Sao Paulo şi m-aş duce, printre altele, ca să-l revăd pe Kindy.
Întâlnirea cu Sanda Roşculeţ - are 31 de pisici, doi câini, o broască ţestoasă şi opt papagali; într-adevăr, e mare grădina lui Dumnezeu!
Ratarea unui party şi cunoaşterea unui turc, "turcul din metrou", vânzător de covoare şi n-am ratat un party la Tamara, cu Dumitru Radu Popa şi noul lui copil de 9 luni... Yvonne a fost în Europa, am vorbit la telefon cu ea, cu Miţa Constantin şi Puiu.
Cartea Life Sentence e chiar gata. Apare în ianuarie. Pozele pe care mi le-a făcut o prietenă a Barbarei sunt oribile. Vor să-mi sărbătorească cei 65 de ani de viaţă. 65? E perfect neverosimil. În mine nu s-a schimbat nimic în sens biopsihic. A, ba da, trupul meu nu mai e frumosul de altă dată - dar parcă 65 tot n-are!
Mi-au cenzurat o tabletă la Europa Liberă!!! Libertatea cuvântului? Ei, aşi!
Ce să mai notez? Că nu pot trăi fără Trunti şi Ali?
S-ar putea ca Zimra - Ana Novac - să stea la mine în octombrie vreo săptămână. Aştept întoarcerea Lydiei din România. Vreau să scriu un articol despre "Exterminarea sistematică a unui popor, fără vărsare de sânge"!
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2005, p. 88-89
La cafeneaua de la Avenue Rapp am asistat la o scenă rituală: doi intelectuali români au ales libertatea şi au hotărât să ceară azil politic în Franţa. Monica L. le-a dat sfaturi. Clipa era solemnă. Toţi ne felicitam în legătură cu acest eveniment. I-am felicitat şi ne-am felicitat. A circulat ziarul Libèration care susţine activ cauza scriitorilor contestatari veniţi din Est. Un vânticel de victorie a suflat o clipă asupra micului grup de colaboratori ai Europei Libere, strânşi în jurul mesei după emisiune.
Cioran la telefon ca să-mi spună că "Pe culmile disperării" a fost tradus integral în germană de tânărul Leopold şi că a cunoscut un adevărat succes. Îmi mărturiseşte că ar fi trebuit să accepte să traduc "Lacrimi şi sfinţi" fără tăieturi. Îmi dă de înţeles că ar fi de acord să traduc "Amurgul gândurilor". Nu i-am răspuns nimic. Nu vreau să-l mai traduc pe Cioran, mi-a trecut cheful. Apoi am vorbit despre exodul miilor de nemţi din Est spre RFG, prin Ungaria, care-i lasă să treacă. Cioran este foarte impresionat, dar este convins că asta nu poate conveni ruşilor, care vor lua măsuri. Este, de asemenea, convins că Gorbaciov nu se va putea menţine multă vreme. Discuţiile noastre au devenit repetitive, dar de fiecare dată cu uşoare nuanţe care adaugă o trăsătură minusculă portretului interior al lui Cioran pe care mi-l fac. Şi poate şi la cel pe care şi-l face şi el despre mine, dacă n-ar fi, în ultimă instanţă, indiferent la toţi şi la toate.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 304-305
