Doina Cornea ● C. Trandafir
Fragment de scrisoare către Ada
Pui mic şi scump,
Ne jucam când eraţi încă acasă, voi deja chiar majori fiind ... ţii minte? Ne jucam şi atunci când ceasul meu era potrivnic ... Ne jucam fără calcul, fără viclenie, fără prefăcătorie, ori cruzime. Ne jucam cu inocenţă; poate de aceea jocurile noastre erau tonice. "Prostu'!", îţi mai aduci aminte? După plecarea ta, aceste jocuri au devenit tot mai rare. Apoi, a plecat şi Tin-Tin ... De una singură nu-mi mai venea să mă joc...
Totuşi, când, într-o primăvară, o viroză cumplită m-a dărâmat, astfel încât stăteam năucită în faţa cănii cu ceai pe care nu-l mai puteam înghiţi, exasperată am recurs la vechea mea metodă, ieşită din uz, de a mă copilări. Enervat şi poate îngrijorat, Tinu mi-a făcut observaţia să nu mă mai "mâţâi". Atunci, din adâncul meu a năvălit, fără voia mea, ciudata replică: "Tinu, lasă-mă să mă joc un pic, altfel simt că voi muri!".
Făcând ordine printre cărţi am dat de Biblia tatei (Vechiul şi Noul Testament) şi de Cartea de Rugăciuni apărută în 1942 sub auspiciile P.S. Ioan Suciu. Judecând după adnotările şi sublinierile pe care le făcuse tata, îmi dau seama că "Fericirile" şi Vechiul Testament, cu evocarea atâtor situaţii existenţiale asemănătoare celor pe care le trăiam în acea perioadă de asuprire, îi ofereau tatei sprijin moral.
Nu-mi dau seama care erau limitele creştinismului său şi ale credinţei sale. Din câte îmi amintesc, în timpul şederii noastre la Reghin, mergea regulat la biserică, luându-mă şi pe mine cu el. Nu ţin minte să-l fi văzut vreodată cuminecându-se, ceea ce nu înseamnă că n-ar fi făcut-o.
Mama nu ne însoţea la liturghia de duminică (merge uneori la vecernie); în schimb, ne aştepta cu un prânz pregătit cu măiestrie: friptură stropită cu vin şi ştrudel cu mere sau vişine - foaia era mai subţire decât foiţa de ţigaretă, întinsă pe masă de mâna ei. "Doar vă rugaţi voi şi pentru mine", explica ea. "Dumnezeu ştie că pentru voi gătesc". Într-adevăr, ea mânca foarte puţin. În schimb, eu primeam tot ce era mai bun, trebuia, nu-i aşa, "să cresc...". Iar egoismul meu accepta ... să crească şi el. E dureros să constat acum, când e prea târziu (tata fiind mort, iar mama semilucidă), ce puţine lucruri ştiu despre părinţii mei, despre fiinţa lor profundă. Ce se ascundea, de exemplu, dincolo de felul tatei de a gândi şi acţiona "liber"? - sfidare deliberată a prejudecăţilor, a convenţiilor din societatea burgheză?, cum ar fi plimbările de după-amiază cu melon, baston scump, mănuşi, lănţişor de aur la ceas, dans, baluri petreceri etc. Tatei nu-i plăceau reuniunile mondene, balurile, unde îl târa mama, căci neînsoţită n-ar fi putut merge. Tata îşi făcea plimbările în zori, în natură, printre păsărele şi murmur de izvoare. Dincolo de "libertatea" lui nu s-ar mai fi putut ascunde şi un fel de timiditate, de teamă?... Când, după invazia sovietică, realitatea a devenit ameninţătoare, tata a devenit adesea omul lozincii "capul plecat sabia nu-l taie", aspru criticată de mama. Şi pe drept!
Doina Cornea, Jurnal. Ultimele caiete - urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgeta Pop, Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, 2009, p. 74-75
Marţi, de Sfânta Maria, merg iarăşi la Cozia să pun încă o lumânare şi o lacrimă pentru mama... Termalele, plaja de la Călimăneşti. Diana are mulţi prieteni, şi din Galaţi, şi de la Focşani. Nurii Alinei de la restaurant nu ne lasă indiferenţi. Pe mine din motive strict estetice, fapt pentru care ea, fire artistică, se înclină...
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie
Citește pe Antena3.ro