16 noiembrie 1989

● Gheorghe Leahu ● Stelian Tănase ● Nina Cassian ● Sanda Stolojan

Astăzi se împlinesc doi ani de la evenimentele de afirmare a opiniei poporului la Braşov. Lumea ţărilor socialiste e zguduită de democratizarea vieţii cerută în lanţ, ţară după ţară. Evenimentele uluitoare, aproa­pe de necrezut, ne sunt tăinuite în totalitate. Oficial s-a adoptat politica stru­ţului, pe căi oficiale nu răz­ba­te nimic din ce se întâmplă în Unga­ria, Polonia, RDG şi Bulgaria. Toţi românii se informează copios cu toate ştirile de la posturile de radio străine în limba română.

Lumea întreagă a fost stupefiată de ştirea deschiderii graniţelor dintre RDG şi RFG şi de desfiinţarea de fapt a zidului ruşinii de la Berlin. TV bulgară şi rusă arată secvenţe îndu­io­­şătoare ale exodului spre RFG a sute de mii de RDG-işti care-şi fac cum­părăturile în RFG şi se întorc seara sau noaptea acasă. Revederea rudelor, reîntâlnirea unui popor for­ţat timp de 27 de ani de a sta izolat în spatele zidului.

Altă ştire uluitoare: demisia lui Todor Jivkov şi începerea demo­cra­ti­zării vieţii politice în Bulgaria ve­cină.

Altă ştire: decernarea unui premiu internaţional pentru pace şi luptă pentru drepturile omului unei ro­mânce luptătoare pentru libertate, profesoara Doina Cornea, din Cluj.

Altă ştire: deschiderea posibilităţii cehilor de a călători liber în toate ţările lumii.

Altă ştire: mari mişcări populare naţionale în Basarabia şi Chişinău, despre care Agerpres a transmis ştirea pe două mici coloane sub titlul: "Re­presiunea unor manifestaţii la Chişinău".

La noi, din toate aceste extraordi­nare noutăţi politice de primă mână nu s-a spus absolut nimic. El şi ea, marii "eroi", continuă să se împo­po­ţo­neze cu titluri şi merite inexistente: în loc să ştim clar pe ce lume trăim şi ce se întâmplă cu zeci de milioane de oameni din jurul nostru, la noi sunt rezervate pagini întregi apa­ri­ţiei unor "opere" ale geniilor în Tan­za­nia şi Venezuela, sunt ridicate osa­nale continue Epocii de Aur; izolaţi total de ce se întâmplă spre binele po­poarelor din ţările încă socialiste, "Noi" batem zilnic pieţele Bucu­reş­tiului şi schimbăm aiurea profiluri de magazine, plantând peste noapte noi şi noi magazine alimentare pe Calea Victoriei, pe Luterană, la Gara de Nord, la Matache etc.

Atât de îngust văd ei evenimentele implacabile ce le vor smulge cât de curând puterea despotică din mână, încât se agaţă acum cu diperare de aruncarea pe piaţă a alimentelor, atât înţelegând ei că ne lipseşte nouă, de 24 sau 45 de ani! În schimb, cu banderole roşii pe mânecă, ofiţeri şi chiar ofiţeri superiori de miliţie, cu zecile, păstrează "calmul".

În instituţii s-au făcut tabele cu gărzi triplate şi cvadriplate, pe toată perioada "fierbinte" din jurul Congresului XIV.

Toţi oamenii cinstiţi ai ţării sunt păziţi straşnic de sute de mii de miliţieni şi securişti plantaţi vizibil şi invizibil pretutindeni. Zeci de şedinţe de comitete de partid, de gărzi patriotice pun la cale cea mai formidabilă pază, ca nu cumva să se întâmple ceva.
Tot poporul aşteaptă cu înfrigurare să se întâmple ceva.

Acum doi ani, la Braşov, una din cele mai sincere manifestări ale clasei muncitoare din România contra dic­taturii a fost reprimată. Astăzi aşteptăm... aşteptăm să se rupă undeva, să izbucnească flacăra şi lumina libertăţii noastre, a umiliţilor de români.
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 246-247
Măsuri excepţionale în ultimele zile la Bucureşti. Pentru Congres, de­si­gur. Dublarea gărzilor şi patru­le­lor este desuetă. În fiecare instituţie, grupe de trei-cinci persoane fac de gardă permanent, toţi membri ai conducerii. S-au instituit asemenea co­man­damen­te pretutindeni. Între 15 şi 25 XI, hotelurile vor fi închise. Ni­meni nu intră-n Bucureşti. Nici ro­mâni, nici străini, în afara dele­ga­ţilor la Congres şi a forţelor de ordine. S-au înfiinţat colective de supraveghere în fiecare cartier, care circulă ziua şi noaptea prin locurile nevralgice. (...). Orice lucru-n neregulă, huliganism, se înştiinţează de îndată ce a fost observat. Un fel de stare de asediu nedeclarată peste Bucureşti. Am mai trecut prin congrese, dar nici­odată măsurile de pază şi supra­veghere n-au avut o asemenea am­plo­are.

Doi ani de la Braşov şi nimic. Că­derea noastră a continuat. Un nebun halucinat şi noi, fantomatici, pe străzi, fără nimic. O procesiune în zori prin staţii, de-a lungul vitrinelor acoperite de cozi kilometrice, când se aşteaptă câteva zile pentru frigorifica cu carne. Lumea se scoală ca somnambulă la miezul nopţii pentru a-şi lua rândul. Se fac liste de aşteptare. Cozile sunt interzise pe bulevardele centrale, marfa se vinde-n spate. Nu se aşteaptă nimic, pentru că nu există certitudinea că vine ceva şi pentru câţi va ajunge. Dar e bine să ai rând. E un fenomen halucinant, de Kafka.
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p.170-172



Am fost de acord să semnez, alături de alte personalităţi, un apel întru demiterea lui Ceauşescu. Dracu ştie ce efect poate avea.
"Jurnalul" a început să apară în revista "Minimum" pe care Mirodan o scoate la Tel Aviv. Nu mi-a cerut acordul dar, evident, mă bucur, deşi ar trebui să-mi revăd cu atenţie paginile ce se referă doar la atâtea persoane în viaţă. De pildă, acum toată lumea ştie (inclusiv preopinentul) că-l numesc pe Traian Şelmaru "personaj nefast, ulterior secretar (şi torţionar) al Uniunii Scriitorilor".
Am "second thoughts". Nu pentru că nu-mi plăteşte, ci pentru motivele de mai sus.
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2005, p. 91



Jean-Louis Pons, fostul ambasador al Franţei la Bucureşti, mi-a telefonat: ce fac românii? De ce nu se petrece nimic? Ar trebui manifestat, zeci de mii de români ar trebui să iasă în stradă la Paris! I-am răspuns că o manifestaţie este prevăzută astă-seară în faţa ambasadei române. Când te gândeşti că Jean-Louis Pons nu-i iubea pe români... Acum este excitat, participă la acţiunile noastre. În afara Parisului, alte manifestaţii sunt prevăzute în diferite oraşe în acelaşi timp, pentru România. Agi­taţia noastră contrastează cu tăcerea care domneşte la Bucureşti. Tăcerea de închisoare sau de moarte.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 309-310