x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnale personale 16 octombrie 1989

16 octombrie 1989

16 Oct 2009   •   00:00

● Monica Lovinescu ● Victor Felea ● Florenţa Albu ● Nikolai Morozov



Pentru apariţia în Franţa a volumului lui Dinescu, tradus de Alain din "Moar­tea citeşte ziarul", masă rotun­dă la "Teze", cu Raicu, Iorgulescu. E mai mult un omagiu decât o dezbatere. După care, Virgil înregis­trea­ză încă o "Povestea vorbei" cu Iorgulescu.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 179-180
Întâlnirile mele cu Stella au fost plăcute. Mi-a amintit de o prostie de a noastră din copilărie: "Der braune Fuchs wältzt sich im Sand". De ce râdeam nestăpânit la faptul că "vulpea se tăvăleşte-n nisip", n-am ştiut niciodată să spun.
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2005, p. 89

Am terminat articolul despre Manolescu (la 50 de ani), dar mi-e "groază" să-l recitesc. Nu vreau să-mi descopăr slăbiciunile şi să mă "dezumflu" din nou.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 735
Mizeria a luat proporţii - măsurile din ultimul timp au "perfecţionat" controlul porţioarelor, condiţia noastră de supuşi legaţi de un perimetru - anume, de bunăvoinţa lui de stăpân aruncân­du-ne nişte oase ori slane, ori tocături scârboase. Şi să vadă că ne mai şi încăierăm pentru ele!

Într-adevăr, un sistem diabolic - nu ştiu cine l-a putut gândi într-un asemenea crescendo - totdeauna ne spunem că nu se poate coborî mai mult, că o condiţie mai mizeră, mai idiotizantă nu este posibilă; şi este posibilă! Aproape că admiri mintea genial-dezaxată care ne-a adus, în două decenii, la condiţia cerşetoarei umile, scârbavnice, din care a dispărut orice urmă de demnitate... Luăm, deci, porţioarele mizere, ne mai şi legi­timăm cu buletinele, cu numărul de deţinut, cu "dreptul de deţinut" al unui perimetreu bucureştean, şi venim acasă fericiţi: ne-am asi­gurat şi pentru azi porţia de oase, de slană, de salam.

În fiecare clipă suntem pe punctul de a izbucni - şi poate că aş urla, ca nebuna aceea, la drumul mare, la Piaţa Rosetti, care ţinea discursuri mânioase (n-am mai văzut-o de mult!).

Din nenorocire, bolesc tot timpul (a doua răceală de proporţii după mare); o infecţie a căilor respiratorii care mă istoveşte încă.

Volumul iar poticnit (Doina Uricariu m-a convins să duc selecţia din volume, reeditarea interzisă de la "Albatros", la Ed. Eminescu pentru "Poeţi români contemporani").

Apoi, sunt poemele oprite peste tot, pe unde am mai dat ("amânate", spun cenzorii); şi tăcerea jenantă a celor de la Radio, când mă mai întâlnesc - pentru că nu mi-au mai cerut nimic de un an.
În rest - sărăcia, tăcerea din jur şi o toamnă rea, ploioasă, sumbră, care accentuează griurile interioare.

... Poate trebuia să încep însemnarea de-acum anunţându-l pe el, urmaşul nou-născut, primul şi poate singurul din neamul nostru, Paul - fiul lui Victor şi al Cozetei - născut la 10 octombrie 1989. Am primit vestea cu bucurie şi teamă pentru el: în ce lume a venit, Doamne, în ce timp şi loc nenorocite! Ce se va alege de el şi cum o să crească, în atâta frig, foame, mizerie şi apăsare? Mi s-a spus că ţine ochii mai mult închişi - şi are dreptate - ce să vadă? Trebuie să fie groaznic contactul cu această realitate.
Florenţa Albu, Zidul martor (Pagini de jurnal) 1970-1990, Bucureşti, Cartea Românească, 1994, p. 423-424
Creşterea tensiunii, îmi amintesc şi acum, parcă o simţeam pe toată pielea. Îmi spuneam că a venit momentul să întreprind ceva, fie şi cu un anume risc, ca să anticipez evenimentele ulterioare. Spre un gest - nu ştiam care încă - mă împingeau atât ambiţiile profesionale, cât şi orgoliul atins de condiţiile în care lucram. Era şi o senzaţie inefabilă şi sufocantă a evenimentelor ce se apropiau necruţător.

Astfel, am hotărât să-i iau un interviu lui Mircea Dinescu, care tocmai recent făcuse vâlvă cu noul său eseu "Mamutul şi literatura" şi se afla în continuare sub arest la domiciliul său din strada Bitolia. Înţelegând că planul întâlnirii cu disidentul bine păzit era sortit eşecului, contam de fapt nu atât pe o întrevedere propriu-zisă, cât mai ales pe impresiile pe care le voi aduna în cursul încercării de a ajunge la "prizonierul conştiinţei". Cel mai trist final al acestei întreprinderi, după cum presupuneam, putea fi o notă de protest a MAE şi apoi expulzarea din ţară. Într-o seară ploioasă de octombrie am pornit spre casa lui Dinescu.
Nikolai Morozov, Corespondentul agenţiei TASS care a văzut totul, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002, p. 24-25

×
Subiecte în articol: jurnale personale