17 iulie 1989

Marian Ştefan, Trăite, văzute, auzite (1967-1989), Bucureşti, Editura Oscar Print, 2004, p. 191-192 - Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor.Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas,1994, p. 283

Dimineaţă tristă. După masă, toropeală adâncă. Îmi spune: Toate au rămas în urmă, foarte departe, amintirile, cei pe care i-am iubit, cei pe care îi iubesc. Iau doctoriile din disciplină numai, şi nu ar trebui.

Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor.Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas,1994, p. 283

De mai bine de două luni n-am mai notat nimic. S-au întâmplat multe lucruri, pe care le voi rezuma.

De aproape două săptămâni, după o perioadă mai lungă de râcâieli (devenise cicălitoare şi plictisitoare prin obiceiuri rele la care nu voia să renunţe) nu m-am mai văzut cu Elena şi nici n-am mai vorbit la telefon. N-am sunat eu, n-a sunat nici ea, în schimb a făcut-o sora ei, Silvia, de vreo două ori, să mă întrebe de ea (se prefăcea, desigur). Poate e mai bine aşa, să punem punct acum relaţiei noastre. Deşi în ultimul timp se părea că ne înţelegem bine, pluteau în aer urme de nori ce nu prevesteau lucruri prea bune. E mândră şi fudulă, are o părere excelentă despre ea... Din ianuarie stă acasă, neavând de lucru. N-aş vrea să am dreptate, dar cred că i se pregăteşte pensionarea. Cred că e îngrijorată, dar ascunde totul cu mare bravadă... Oricum, legătura noastră s-a cam destrămat...

... Lui Lăcustă i-a apărut o nouă carte: nu mi-a plăcut la fel de mult ca prima. E. Simion i-a făcut o cronică bună.

Presiunea Secţiei asupra revistei a devenit sufocantă: Popescu-Puţuri e tot mai străin de realităţi.

Ieri, 16 iulie, m-am întâlnit dimineaţa în piaţă cu colonelul pensionar Strujan (a lucrat la Apărarea Patriei); s-a pensionat mai mult forţat de evoluţia defavorabilă a raporturilor lui cu Ilie Ceauşescu. Vorbim mult. Îl invit la mine şi bem un coniac. Între altele, îmi povesteşte şi o chestie care mi se pare o fantezie, dar o reţin cu titlu de inventar: "Îl cunoşteam pe Mihai Gafiţa şi îi aranjasem o chestie cu armata băiatului lui. I-am povestit câte ceva şi m-a îndemnat să scriu o carte. M-am apucat de treabă. Ani de zile fusesem în anturajul şi în casa lui George Oprescu (ataşat cultural la Londra, unde-i cunoscuse şi se împrietenise cu Ion Antonescu, când acesta fusese ataşatul nostru militar acolo). Mi-a povestit o mulţime de lucruri. Le-am pus pe hârtie. Am lucrat patru ani. I-am predat primele capitole lui Gafiţa, care mi-a şi dat un avans de 10.000 de lei. Când i-am dus şi restul mi-a mai dat 10.000. Apoi a început jocul. După un timp, telefonez şi întreb ce se aude cu cartea. Totu-i în regulă, mi-a zis. Apoi, iar tăcere. Sun din nou. Cartea, zice, e la vize la... Mihnea Gheorghiu! Mă rog... De câteva ori, acelaşi lucru. Apoi, trăsnetul: un coleg mă întreabă dacă am citit ultima carte a lui Marin Preda, «Delirul». «Nu», i-am zis. «Citeşte-o! Acolo am citit nişte lucruri pe care le ştiu de la tine, citeşte cartea.» Citesc cartea şi să-nnebunesc, nu alta: cartea mea, în afară de chestiile cu Siliştea Gumeşti şi «a lu' Parizianu». M-am dus revoltat la Mihnea Gheorghiu şi i-am povestit tot. El nu ştia nimic. Pune mâna pe telefon de faţă cu mine şi îl sună pe Burtică (era la Propagandă). «Tov. Burtică, e la mine un colonel; te rog să-l primeşti, să-ţi relateze nişte fapte pe care cred că merită să le cunoşti...»

M-am dus la Burtică imediat şi i-am spus toată povestea. S-a mirat: mi-a spus că avem legi, să mă adresez justiţiei; m-am dus la Uniunea Scriitorilor. Acolo m-a primit Laurenţiu Fulga. Nu s-a mirat, mi-a zis că Preda nu-i la prima faptă de acest fel. M-am enervat şi mi-am dat seama că nu pot face nimic. Ceva totuşi s-a întâmplat, pentru că după două zile m-am trezit la mine la birou cu Marin Preda şi Mihai Gafiţa, spunându-mi de faţă cu şeful meu, colonelul Olaru, că de ce sunt supărat, că de ce nu-l las în pace, că n-am decât să trec pe la ei, pe la editură, să semnez un nou contract şi îmi va apărea cartea. «Da, am zis eu, dar cu o precizare clară pe prima pagină, că asemănările manuscrisului meu cu "Delirul" nu mi se pot imputa mie, căci manuscrisul meu era predat cu mult timp înainte la editură ...»

«Fleacuri! Hai, domnule, să semnezi contractul, să-ţi scoatem cartea», mi-a zis împăciuitor Gafiţa...

Am făcut o criză de nervi, i-am dat afară din birou. M-au mai sunat de câteva ori, dar nu m-am dus. Până la urmă, m-am trezt cu o scrisoare de la Preda, în care îmi spunea că, refuzând în repetate rânduri să închei contractul, cartea a fost reziliată, dar cei 20.000 de lei plătiţi ca avans sunt consideraţi bani dobândiţi, deci nereturnabili ..."

Asta-i povestea...

La 23 iulie plec în concediu la mare. Mi-am luat bilet de tren. Mă bucur, n-am mai fost de mult la mare. O să fie bine. Tiţa şi Albeşteanu şi băiatul sunt şi ei la mare şi vor sta tot sezonul: cântă la un restaurant de la Hotel "Muntenia". După 12 zile mă întorc şi o să văd atunci ce voi face cu restul de concediu.

Cu Crăiţa m-am întâlnit săptămâna trecută de câteva ori, dimineaţa la autobuz (lucrează ca secretară la o şcoală). E frumoasă şi elegantă, fină; are rasă. Mă gândesc cu teamă la viitorul ei, căci n-o s-o pot ajuta pe cât aş vrea ...

Marian Ştefan, Trăite, văzute, auzite (1967-1989), Bucureşti, Editura Oscar Print, 2004, p. 191-192