x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

17 septembrie 1989

0
17 Sep 2009 - 00:00

● Victor Felea ● C. Trandafir ● Doina Cornea



În "România literară" (nr. 37, 1989), câteva fragmente din "Jurnalele" lui Musil, prezentate şi traduse de Doina Uricaru. Există aici două-trei pasaje semnificative pentru stilul şi modul de a gândi al prozatorului. Un stil "greoi" şi o gândire foarte analitică, aş zice "nemţească". Un autor livresc extrem de minuţios, fapt pentru care uneori denotă profunzime. Musil e desigur profund, însă nu pentru că e stufos şi complicat, ci fiindcă ia lucrurile în serios şi le cugetă până la ultimele lor consecinţe.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 733



Le invit pe fete la plimbare. Mă refuză, au dobândit o individualitate care nu se potriveşte nicicum cu principiul colectivităţii socialiste. Mă întristez şi plec cu Ghiţă "Corbul" şi cu nea Vasilică pe "Muscel", adică la restaurantul de aici. Dar cum sunt eu fire romantică, pe lângă ambrozia de rigoare, mai privesc visător pe furiş la o domniţă care nu arată rău deloc, iar natura ce se profilează prin geamurile înalte şi largi mă prăbuşeşte în melanco­lie. Nea Vasilică mă priveşte cu înduioşare, Ghiţă îmi reproşează veninos: "Nu te mai bunghi, ilustre, că se răceşte beutura!"... Dan Preda îmi aduce de la Bucureşti "Practica fericirii" de Paul Dugneanu. Îmi trebuie, tot pentru Creangă, "Spectacolul lumii", care se va tipări la Calendele greceşti. Vio pleacă la Bucureşti, o conduc, apoi trecem pe la finii Pătraşcu.
Dan pleacă mâine cu Georgel Ciută la Brăila, cu trabantul acestuia. Intuiesc o escapadă burlescă. Ceea ce am bănuit de la început, în târg s-a zvonit ce s-a întâmplat la şedinţa noastră pecere, "organili" s-au tulburat până la pierderea conştinţei şi au cerut realegeri de urgenţă. Ce-i bătaia asta de joc?... Se va lansa cu sancţiuni drastice...
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie



Într-o seară, cum trecea din nou printr-o perioadă de obnubilare, îşi făcuse treaba mare în aşternut şi îşi agita mâna cu degetele mânjite în toate părţile. Pentru că nu înţelegea ce-i spuneam anume, să nu mai mişte, enervată, i-am reţinut braţul cu forţa, strigând: "Stai locului, până voi reuşi să te pun în curat!". Degeaba. Exasperată că nu mă puteam face înţeleasă, am început s-o zgudui cu furie. După câteva astfel de manevre, simţindu-i, deodată, trupuşorul atât de mic, atât de uşor şi fără apărare în mâinile mele furibunde, m-am înspăimântat de propria-mi violenţă şi m-am îndepărtat cu câţiva paşi.
Când m-am întors, am văzut că-şi dusese mâna la cap, ui­tându-se la mine cu reproş. Totuşi, se liniştise. Era lucidă şi răspundea la întrebări. M-a lăsat s-o spăl, fără piedici. A acceptat să cineze, apoi am culcat-o.
A doua zi, mi s-a părut că respiraţia îi era puţin modificată şi la prânz a mâncat mai puţin ca de obicei.
Spre seară, l-am chemat pe Sandi, cerând în prealabil aprobarea securistului (Sandi era medicul ei curant şi singurul care a consimţit să o consulte, în ciuda Securităţii şi a restricţiilor la care aceasta ne supunea).
Mama, surprinzător de lucidă, răspundea ea însăşi la întrebările medicului, acuzând o uşoară durere într-o parte a capului. I-am povestit atunci lui Sandi cum o zgâlţâisem în ajun. Mi-a spus să nu-mi fac probleme.
Un accident vascular cerebral când e să se producă, se produce oricum, la cei în vârstă. El presupune însă pareză, or, la mama nu exista aşa ceva. Totuşi starea ei se agrava de la o zi la alta. După două-trei zile, am observat că începea să vorbeasă cu oarecare dificultate, ca şi cum ar fi avut limba îngroşată. Nu mai putea mânca, iar respiraţia îi devenea din ce în ce mai grea. Dădea impresia că se sufocă. Însă, când o întrebam dacă se simţea rău, spunea invariabil că nu.
În ultimele trei zile intrase într-un fel de agonie a trupului, dar spiritual rămânea conştientă. Respira zgomotos pe gură, şi foarte des. Chipul ei exprima suferinţa însăşi, deşi spunea că nu o durea nimic. Am desenat-o la repezeală pentru ultima dată. Mă aşezam frecvent lângă ea, pe canapea, să nu se simtă singură. L-am rugat pe pr. Matei Boilă să-i facă maslu şi o ultimă împăr­tăşanie. Mama părea perfect lu­cidă, participând la rugăciune cu mâinile împreunate.
Doina Cornea, Jurnal. Ultimele caiete - urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgeta Pop, Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, 2009, p. 94-95
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de