x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnale personale 2 decembrie 1989

2 decembrie 1989

02 Dec 2009   •   00:00

● Monica Lovinescu ● Leonard Gavriliu ● Victor Felea



Ne sosesc scrisoarea şi textul lui Petru Creţia anunţate de Mititelu. Sub titlul "Sfârşit de veac în Ro­mânia", e printre mesajele cele mai ra­dicale primite până acum. Iar dacă lucrurile nu se schimbă şi în România, sinucigaş. În scrisoare, ne linişteşte dinainte:

"Ştiu grija voastră pentru noi; să nu vă fie grijă de mine, o să mă de­scurc, iar dacă nu, cu atât mai rău. Preţul prea lungii noastre zăbave trebuie plătit şi sunt pregătit s-o fac până la capăt".

Iată deci la ce pot duce Platon (al cărui cotraducător a fost), Eminescu şi Norii. În Cehoslovacia s-a desfiinţat Mi­li­ţia. În Germania de Răsărit, Krenz a fost huiduit de mulţimea coborâtă în stra­dă pentru a-i cere demisia. Şi la noi, intelectualii încep să facă exerciţii de răzvrătire. Dar nu e încă o epide­mie.

Azi, la Malta a fost furtună. Între­ve­derea Gorbaciov-Bush nu a putut fi continuată după-amiază. Ce mă îm­pie­dică să văd un semn, acum, când semnele par a fi pus stăpânire pe tot Răsăritul?
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 234
Prima zi... de lucru, la pagina externă, în calitatea mea de colaborator: elaborez pagina, dar cu condiţia de a avea în acea zi materiale proprii în ea, plătite mai bine decât ale "simplilor" colaboratori.

La amiază se sărbătoreşte ieşirea mea la pensie. Pe lângă un discurs, redactorul-şef a dat citire unui text frumos desenat de graficianul redacţiei, N. Oprean. Flori. Două pachete în care acasă am descoperit o fructieră de cristal roşu, plus o vază din acelaşi material, de care s-a bucurat Mihaela.

Am dat citire la două epigrame şi unei "antiepigrame". Prima epigramă era adresată lui Eugen Comarnescu, care, în cursul dimineţii, mă ame­nin­ţase că mă va "îngropa" citindu-mi nu Evanghelia, ci o epigramă făcută chiar de dumnealui: s-a prezentat, însă fără epigramă. Dar eu i-am dat citire alei mele: "Freneticul, prea prompt epigramist/ Mi-a spus că pe la prânz va să mă-ngroape/ În chefuri pân' mai ieri mare artist/ Azi din coliva-mi vrea el să se-ndoape". Apoi aceluiaşi: "El de-o vreme îşi petrece/ Nu pe la petreceri timpul;/Dar cu versu-i scris la rece/Nu va cuceri Olimpul". Apoi, adresată "Tuturor", antiepigramă: "Credeam că în această zi/ Voi da chiar totul, pe nimic/Dar trebuie să-ncerci a fi/ Chiar dacă pleci şi mori un pic".

Atmosfera a fost deosebit de agrea­bilă. Eugen Comarnescu a încercat să-mi dea o replică pe loc, dar nu i-a reuşit nimic. În această situaţie, am însăilat eu ceva: "Ca să-ţi rad ţepii de-arici/ Mă-narmasem cu un brici/ Când aco­lo, fuşi doar meduză/ Şi-mi cer cuvenita scuză".
Leonard Gavriliu, Jurnalul anului revoluţionar 1989, Paşcani, Editura Moldopress, 2004, p. 92
Aseară am avut vizita lui Bedros Horasangian; era însoţit de Al. Vlad şi de Ioan Mureşan. Trei bărbaţi agreabili. B.H. a venit la Cluj pentru a-şi face corecturile la noua carte care urmează să-i apară la Dacia. A fost găzduit de Mircea Zaciu.

Azi am primit căldură întreaga zi. Nu e, din păcate, decât o... abatere de la regulă. În schimb, apa caldă a fost inexistentă până seara.

La tv, un film iugoslav după o nuvelă de Ivo Andrici, cu un titlu "încurajator", "Şi asta va trece". Oare chiar şi asta va trece? Filmul de pe micul ecran (şi au mai fost câteva de genul acesta) îmi sugerează probabilitatea că în re­dac­ţia culturală a televiziunii există un spi­rit "maliţios" (dacă nu mai mult) care din când în când se "amuză" să-i pă­­c­ălească pe cenzori şi în acelaşi timp să ne transmită nouă, telespectatori­lor, un mesaj cu semnificaţii foarte trans­­parente, vizând situaţia noastră la zi şi destinat să ne arate ce trebuie să facem şi ce trebuie să gândim. Îmi pla­ce să-mi imaginez că există într-ade­văr un astfel de om ciudat, as­cuns în marea masă a opor­tu­ni­ş­ti­lor op­lo­şiţi la televiziune, un om care,  atunci când poate, ţine să ne averti­ze­ze prin astfel de "semne" elocvente (lip­site însă de risc pentru el) că e cazul să medităm serios la propria noastră soartă.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 738

×
Subiecte în articol: jurnale personale