Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am plecat de acasă în jurul orei 14:30 cu intenţia de a ajunge la amicul Anastase Iordache, să comentăm evenimentele atât de importante pentru ţară. Ajungând aici, am aflat de la un vecin că în Bulevardul Magheru şi în Piaţa Universităţii grupuri de studenţi şi tineri sunt angajaţi într-o demonstraţie anticeauşistă, cerând plecarea acestuia de la putere. La început, după receptarea informaţiei, nu ne-a venit să credem. (...) După ce am băut câte un pahar de vin şi am mâncat o friptură - toate acestea aduse de la ţară, cu ocazia Crăciunului -, discutând despre o posibilă revoltă în Bucureşti, vecinii amicului - familia Lupu - au venit să ne confirme că centrul oraşului se află sub presiunea studenţilor şi tineretului.
Să fi fost ora 15:30. Auzind acele informaţii, m-am ridicat de la masă, decis să plec în acea direcţie. (...) Văzându-mă atât de decis, Iordache, încă ezitant, s-a dus să se îmbrace; am ieşit împreună din casă, îndreptându-ne spre un mijloc de transport. Am mers pe jos până la Obor, privind cu tot mai mare interes strada, să văd dacă poporul reacţionează într-un fel sau altul. (...) Am ajuns, în fine, în jurul orei 16:30 în Piaţa Sfântul Gheorghe. Coborând din tramvai, m-am frecat la ochi, pentru că nu-mi venea să cred ce vedeam. Tocmai în acel moment, o coloană de câteva sute de tineri, mulţi dintre ei tuciurii, veneau dinspre Piaţa Unirii strigând lozinci anticeauşiste care-i făceau pe unii trecători de pe bordură să rămână nu numai uimiţi, dar chiar speriaţi. Cum să se întâmple aşa ceva în Bucureşti? (...) După ce, în fine, am apreciat curajul extraordinar al tineretului, o parte a acestuia alcătuită chiar din copii, ne-am pus şi noi în mişcare, în spatele coloanei de demonstranţi, deplasându-ne uşor spre Universitate. Ce-am văzut aici? Întregul carosabil era ocupat de o mulţime de oameni. Demonstranţii, în număr mare - mai târziu am apreciat numărul lor la circa 200.000 -, o mulţime compactă, ocupau întregul spaţiu din faţa Universităţii, fiind plasaţi între grupul statuar şi zidurile instituţiei respective. Cred - pentru că mai departe nu vedeam din punctul unde eram plasat, spre Spitalul Colţea - că nemulţumiţii ocupau spaţiul acesta începând de la Librăria Eminescu, adică în jos de Universitate. În adâncime, Bulevardul Magheru era, de asemenea, înţesat de lume, precum şi scuarul din faţa Hotelului Intercontinental şi a Teatrului Naţional. Din cele auzite ulterior, întreaga zonă carosabilă până în Piaţa Romană era ocupată de insurgenţi. (...) Ce am făcut în locul ales de lângă staţia de metrou, dinspre Spitalul Colţea? Alături de Anastase Iordache, am început să scandăm cu mulţimea "Jos Ceauşescu!". Am huiduit şi fluierat elicopterele care survolau piaţa făcând un zgomot asurzitor. Şuierăturile noastre, ale mulţimii, erau atât de penetrante, încât se părea că infernul coborâse pe pământ. Încercând să disloce masa insurgenţilor, Securitatea şi Armata au început s-o atace cu blindate: tancuri şi care de luptă (taburi) încărcate cu soldaţi. Din punctul unde mă aflam, am văzut venind în mare viteză, cu intenţia de a strivi oameni, asemenea motorizate care, în Piaţa Universităţii, virând la stânga, s-au lansat pe Bulevardul Magheru cu o viteză şi mai mare într-o mulţime de oameni masaţi pe carosabil. În acest timp, huiduielile, şuierăturile şi lozincile anticeauşiste izbucneau din toate piepturile. O camionetă cu militari care s-a retras din acţiune a fost aplaudată, mulţimea strigând "Armata e cu noi!". Îndemnuri către soldaţi, care prin strigarea unor asemenea lozinci, erau tot mai des repetate.
Dar, după asemenea raiduri ale blindatelor Securităţii şi Armatei, din mulţime au început să apară primele informaţii despre consecinţe. Tineri care stătuseră în faţă, în apropierea motorizatelor, încep a vorbi despre sute de morţi. Unul spunea că a văzut un car blindat care, intrând violent în mulţime, a strivit oameni şi s-a împotmolit în trupurile acestora rămase pe caldarâm. Ascultând o atare relatare, un tip înalt, cu căciulă de astrahan neagră, cu palton negru din material de calitate, a început s-o pună la îndoială, spunându-i tânărului, pe un ton dojenitor, că nu trebuie să difuzeze ştiri nefondate! Mulţimea a văzut în el un securist şi s-a repezit spre el să-l înşface, aşa că acesta a rupt-o la fugă spre intrarea metroului. Au început apoi să fie culeşi răniţii, grupuri de tineri purtându-i pe braţe şi ducându-i la Spitalul Colţea.
Între timp, spre a disloca mulţimea, forţele represive au lansat trasoare din Hotelul Intercontinental, împreună cu salve de mitraliere care, acompaniate de zgomotul asurzitor al elicopterelor, au produs panică. Am început toţi să fugim în diferite direcţii, eu deplasându-mă cât mai aproape de intrarea în staţia de metrou. Într-un asemenea moment - să fi fost 17:30 - l-am pierdut pe amicul Iordache, care, luând-o într-o altă direcţie, spre Piaţa C.A. Rosetti, a plecat spre casă. El, de altfel, mi-a cerut în mai multe rânduri să plecăm, dar eu am refuzat. Într-un asemenea moment de panică generală m-am despărţit de el.
După ce mulţimea s-a repliat, recuperând vechile poziţii, rămas singur printre insurgenţi, mi s-a asociat o doamnă necunoscută care tocmai ieşea din staţia de metrou, fără să ştie ce se întâmpla la suprafaţă. Am rămas împreună cu ea. (...) Am mai rămas în acelaşi loc urmărind blindatele care încercau să destrame mulţimea din faţa Universităţii şi Intercontinentalului, pe fondul general al unor lozinci anticeauşiste strigate cu toată puterea, când clopotele bisericilor din jur, îndeosebi acelea ale Colţei, răsunau, vestind parcă sfârşitul unui ev şi naşterea altuia nou. (...) Pe măsură ce dintre demonstranţi cădeau tot mai multe victime, în jurul orei 19:00 m-am decis să mă retrag spre casă, deşi Piaţa Universităţii şi cea din jurul Intercontinentalului erau pline de oameni.
Apostol Stan, Revoluţia română văzută din stradă. Decembrie 1989-iunie 1990, Curtea Veche, Bucureşti, 2007, p. 143-152
Citește pe Antena3.ro
