Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Victor Felea ● Alexandru Tatos ● Stelian Tănase ● Ştefan J. Fay ● Mircea Zaciu
Îmi vine câteodată ca într-un poem de Michaux să mă iau şi să mă dau de toţi pereţii. Sunt exasperat şi nu am pe cine să-mi descarc mânia.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 731
După aproape trei săptămâni de la premieră, când mă consolasem că este un consens general să nu se scrie (evident, dictat de sus) au apărut primele cronici la "Secretul". Cea dintâi şi care mi-a făcut, evident, mare plăcere a fost a Eugeniei Vodă (care se impune ca unul dintre cronicarii cei mai de seamă) în România literară. Mi-a făcut plăcere, nu atât pentru că este foarte laudativă, ci pentru că a înţeles şi a explicat foarte subtil filmul şi, mai ales că, probabil s-a chinuit s-o publice. Faptul c-a fost alăturată unui alt film bulgăresc demonstrează că există undeva o reţinere în a se vorbi despre acest film. Acest lucru este foarte vizibil şi în cronica lui Horia Pătraşcu din Flacăra. Să vedem ce şi dacă mai apare ceva.
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 536
Iar nu am lucrat nimic. E greu de descris anxietatea. Am învăţat cât este de periculos să aşterni gândurile în jurnal (care nu e un jurnal propriu-zis). Nici nu-l păstrez acasă. Nu cred să mai existe jurnal în ultimii 40-50 de ani. La fel, nici corespondenţă. Genul epistolar a dispărut nu datorită telefonului, ci inexistenţei secretului corespondenţei. Un ochi străin citeşte toate scrisorile.
Neliniştea provine din zgomotul de uşi trântite pe care-l aud de câte ori încerc să mă apropii de cineva la care ţin. Replica celuilat, gândul în altă parte, tăcerea. O clipă am trăit iluzia naşterii din nimic a unei poveşti de dragoste cu C. Lungă plimbare prin Bucureşti. Englezoaica ascultă istoriile, priveşte lung, se miră. Mi-a plăcut din prima clipă, cu aerul ei din altă lume. Fragilă, cu încheieturile delicate, subţiri. Cu acel ceva de neînţeles al tuturor străinilor. Vizităm Muzeul Colecţiilor de Artă, stăm în hol câteva minute cu doamna Pia Paleologu, care ne avertizează că suntem urmăriţi de doi tipi. (...)
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 92
O tăietură din L'Express, cu un articol despre Marcel. Fireşte, elogios. I s-a făcut o emisiune la France-Culture, va lua parte la festivalul de la Avignon. Cât s-ar bucura să putem fi lângă el!
La editură îi dau doamnei Croiciu dosarul cu recenziile la "Moartea baroanei": rev. Ateneu, Ioan Neacşu, "Moartea baroanei", rev. Argeş, Dan Popescu, "Pledoarie pentru adevăr", rev. Transilvania, Vasile Chifu, "Lecţia istoriei", rev. Viaţa Militară, Aurel Martin, "Remanenţa memoriei", rev. Luceafărul, Hristu Cândroveanu, "Fantomele trecutului", rev. România literară, Dorin Măran, "O cronică de familie", rev. Tribuna, Ilie Radu-Nandra, "Fascinaţia istoriei", rev. Steaua, Ileana Ulmu, "Tema Transilvaniei".
Discut cu dânsa renunţarea la romanul "Principele neprimit", dată fiind situaţia din casa mea, care mă pune în imposibilitatea de a ţine suflul lung. Îi propun un volum de 130-150 pagini cu trei povestiri din istoria Transilvaniei: cele două căzute la M. B.: "Cuirasatul guvernatorului" şi "Căpitanul de Iernut", la care aş adăuga "Bal la Castel" sau povestea lui Beldasare Keminus: "Calvaria". Este de acord, îmi cere propunerea scrisă, spre a o supune conducerii.
Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 283-284
Întors de la mare. Incapabil să scriu, acolo. De fapt, ce aş fi avut de însemnat? Voluptatea de a privi şi de a tot privi la nesfârşit, valurile, culorile schimbătoare - greu s-o redai. Discuţiile cu prietenii (a fost o vreme şi fratele meu cu mine) n-au nici un rost fără să fie notate: speranţa, mai mult ca oricând, îmi pare perversă. Nu mă pot încrede în ea, în speculaţiile ce se fac, în micile sau marile iluzii. Dimpotrivă, sentimentul unei recluziuni tot mai feroce. La demersul meu pentru călătorie - nici un răspuns. Aflu, tot la mare, că vizele se dau tot mai greu. Iorgu ar fi rămas, a reuşit să plece prinzând poate un moment de "respiro" al temnicerilor? Ar fi vorbit la radio. Nimic precis. Eu am ascultat, n-am auzit.
Am citit la mare romanul lui Blaga, impropriu intitulat - în redacţia revistei Institutului - "Luntrea lui Caron" (pornind de la un mai vechi fragment apărut în "Manuscriptum"). Nu-l cred nici autentic, nici adecvat. Mai cred (întărit de lectura voluminosului dosar primit de la N. Florescu) că romanul e neterminat. Asta susţine Mme Hélène, care deţine o copie. Originalul, la Dorli, a fost transcris (şi, zice-se, atent compulsat) de Mircea Vasilescu. Florescu mi-a dat o copie dactilo, rugându-mă să fac un fel de "prefaţă" la începerea publicării romanului în revista lor. Dar când ar putea apărea un text atât de întins în "foiletonul" unei publicaţii trimestriale? Nemaivorbind că, după al doilea capitol, încep problemele: intrarea ruşilor, deriva istorică aşa cum o vede şi o evocă Blaga şi cum, fireşte, nu convine oficialităţii de azi! Florescu e incurabil optimist, crede că va putea "aranja" cu "cenzorii" (aparent inexistenţi!), dar eu unul mă îndoiesc.
Am citit cu încântare cea mai mare parte a romanului, mi-am făcut unele note, voi scrie un fel de "prefaţă", a trebuit însă să-i restitui lui F. dactilograma împrumutată. Paralel cu mine, citeau şi Aurel şi frate-meu Radu, ne-am confruntat impresiile. Primit tot la Neptun o lungă scrisoarea de la R. Cam gongorică - iar eu nu iubesc acest "stil"; în schimb, evazivă în ce m-ar fi interesat la maximum sau ocolind cu bună-ştiinţă confesiunea? După cele întâmplate (şi declarate, simţite ca netrucate) mă aşteptam la o confirmare epistolară (şi neştiind când ne vom putea reîntâlni). N-am avut parte. Aştept acum un semn telefonic în care sper naiv (mai bine zis, ca un prost!). Eros ca drog. Dar în pustietatea mea e de mirare? Alţii s-ar fi apucat de alcool, de cine ştie ce.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 451-452
Citește pe Antena3.ro
