● Victor Felea ● C. Trandafir ● Liviu Antonesei
În Astra (nr. 7, 1989), un interviu cu Radu G. Ţeposu, semnat de Valeriu Bârgău. Un critic inteligent, echilibrat, cu convingeri care îl situează în fluxul viu al criticii adevărate. Se vrea şi este un continuator al marii tradiţii critice autohtone şi universale, totuşi un spirit modern şi independent, lipsit de complexe vizavi de disciplina pe care o cultivă. Recunoaşte, la un moment dat, că e leneş (superior), ceea ce nu oricine e dispus să mărturisească. ("Un alt model al meu este Oblomov. E un mare deliciu să leneveşti, adică să contempli, ceea ce nu-i deloc simplu, pentru că lenea, aşa cum o înţeleg eu, presupune un mare exerciţiu spiritual, un consum de energie psihică de care acţiunea e străină. Lenea nu e un lux, e o voluptate chinuitoare, un fel de ritual complicat".)
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 731
Zile lungi de vară, din zori până-n seară. M-aş duce la Griviţa, să-i mai văd pe tata şi pe cunoscuţi. Numai mama nu mai este. Poate vin Alexandru şi Caterina de la Iaşi. La Câmpina parcă nu mai avem ce face. Să citim. Fănică îmi restituie "Bunavestire" după patru ani. O recitesc, să scriu un comentariu despre ea, de la apariţie mă tot gândesc să fac aşa ceva. Provincia acum chiar că devine monotonă, acelaşi lucru, cu hârţoagele şi cu "băieţii". La dl Luncaşu, ne confruntăm în epigrame. Mady e tristă, parcă tot suferă de o amintire sau de o realitate prezentă (...). Filmul "François Villon", în regia lui Sergiu Nicolaescu, de la noi cu Ion Marinescu, Silviu Stănculescu. Filmul e modest, dar traducerea lui Romului Vulpescu e grozavă. Premiul Oscar pentru traducere! "Dă-i zor! Dă-i zor!", "Să strigăm ura până ne-apucă ura!" (...) La Radio se povesteşte cum Jaruzelsky vrea să renunţe la funcţia de secretar şi de preşedinte. Din discuţia cu Walesa, acesta din urmă nu acceptă un guvern de coaliţie, vorbeşte despre un guvern "din umbră", "fantomă", al Solidarităţii. Eroii fac plajă, ultraviolete şi umblă prin judeţul Constanţa. Facem cunoştinţă cu o scrisoare a lui Sorin Toma, fiul lui A. Toma, fost redactor-şef al Scînteii, individul cu "putrefacţia". O demistificare colosală. Prima parte.
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie
Gândul la vals şi la Imperiu m-a trimis spre întrebarea legată de ce s-a întâmplat cu onoarea. În trecutul nu prea îndepărtat existau o mulţime de "instituţii ale onoarei", între care duelul. Cel din urmă nu s-a pierdut din cauza erodării virtuţilor militare - căci societăţile recente le-au exacerbat mai ceva decât înaintaşii -, ci în urma erodării sentimentului onoarei şi al prestigiului instituţiilor care-l prezervau. E interesant de observat cum duelul s-a refugiat în grupările sociale marginale, în lumea interlopă unde, alături de respectul pentru mamă, pare a fi rămas singurul criteriu de evaluare morală. Dincoace, în "societatea normală", sentimentul onoarei a fost înlocuit, pe rând sau concomitent, cu respectul pentru avere, pentru eficienţă şi competenţă, pentru a sfârşi în grosolănia de astăzi care nu are respect pentru nimic. Sentimentul onoarei ţine de spiritul de corp, de orgoliul temperat al apartenenţei la o grupare socio-profesională anume, de o anumită provenienţă culturală. Toate acestea trebuiau distruse pentru a putea distruge onoarea, posibilitatea de a te putea raporta la o anumită valoare. Probabil, în cuprinsul acestui curent "purificator", în felul său, trebuie privită şi recenta măsură privind desfiinţarea "caselor corpului didactic". Trebuie să li se ia profesorilor şi ultimul reper al coeziunii, apartenenţa la un "corp". Trebuie diseminat şi acest corp, aşa cum au fost împrăştiate în masa colectivistă şi alte "corpuri". Mă mir că nu le-au trecut însă prin cap să desfiinţeze uniformele militare! Logica sistemului solicita de mult introducerea unei singure "uniforme" pentru întreaga populaţie - după modelul maoist lansat în anii '60.
Liviu Antonesei, "Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană", Iaşi, Polirom, 1995, p. 88-89
Citește pe Antena3.ro