25 martie 1989

C. Trandafir ● Mircea Zaciu ● Gabriela Melinescu ● Florenţa Albu

Noi, cei care am dormit, ne deş­teptăm în zori. Se anunţă că popa vine la 7! De la o pomană, la parastas, apoi la altă pomană. E tare frig. Alerg să mă încălzesc. La 7:10, vin, într-adevăr, mai întâi bărbaţii şi apoi femeile. Părintele şi dascălii îşi fac datoria. Surpriză, a venit şi ma­ma soacră. Mă emoţionez intens la amintirea comună a mamei mele. În seria a treia se aşază la masă - în curte s-a mai încălzit - femeile care au muncit toată noaptea. Cea mai harnică este fina Caterinei, de o frumuseţe şi de o blândeţe ireale. Mă mir, în sinea mea, ce-o fi căutând pe-aici o asemenea creaţie de basm, de un alb contrastând discret cu părul negru şi cu veştmintele cernite. Meditez pe străvechea temă a vieţii şi a morţii, eu care mă fe­resc de asemenea delicate apu­cături... La televizor, un film des­pre o patinatoare care se accidentează grav...
C. Trandafir, Jurnal în curs de publicare la Editura Libra


Sosit Cori aseară, dar aflu abia azi. Îl întâlnesc, întâmplător, pe stra­dă, mergea la croitor, cu aerul cel mai "clujean" din lume! Telefonat de dimineaţă la părinţii lui, să aflu: sosise, dar dormea încă. M-am liniş­tit totuşi. - Masă cu familia Stein. Sea­ra, Lea şi Izi mă invită la "Na­ţional", ei voiau să vadă interiorul sălii. Se joacă "Patima fără sfârşit" de Horia Lovinescu. Sala e aproape goală, parterul a fost umplut cu o trupă de ţărani colectivişti, aduşi probabil cu autobuzul, dar care rămân cu totul insensibili la trama piesei. Eu, în schimb, mă simt prost pentru ostentaţia naţionalistă a finalului. Jenat.
S-a scos muzica de scenă cu naiul lui Zamfir; probabil în urma unui denunţ, ori de teamă, fiindcă Zamfir fusese, între timp, prezent la Paris şi s-a comentat la radio... - Telefon Gicu Ţeposu, care e la al XVII-lea festival studenţesc, aici. Îl chem mâine la micul-dejun.
Mircea Zaciu , Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 432


Excluderea lui Mircea Dinescu din partid şi din redacţia României lite­rare. (Nu am răbdare să intru în amănunte - evenimentele se precipită. A fost co­mentat mai ales cuvântul lui H., scandalos de "pe linie", la această exclu­dere). Tot acum este povestită - aceasta cu lux de amănunte - întâm­plarea cu "farfuria zburătoare" de la restaurantul Casei scriitorilor. Farfuria (deo­sebită de cele ale restaurantului, marcate cu monograma C.S., albastră pe fond alb), "ateriza", din când în când, pe anumite mese.
Aflaţi la restaurant în ziua cu pricina, A. Pleşu şi G. Liiceanu au găsit o servietă părăsită, la masa unde vroiau să se aşeze. Au întrebat, probabil, cui îi aparţine şi, neaflându-i stăpânul, au deschis-o; înăuntru se afla farfuria dubioasă şi un covrig; după covrig, au ajuns să-l identifice pe posesorul servietei. Într-adevăr, Dan Deşliu a venit să-şi ia bagajul şi a plecat; după câtva timp, a revenit în sala de mese, lovit, însângerat. A povestit că nu ieşise încă din curtea Uniunii, că fusese agresat de două gorile de pază (sunt mereu prezenţi acolo, câte doi): că voiau să-i smulgă servieta, probabil îi puseseră piedică şi-i mai dăduseră şi nişte scatoalce - şi toate acestea, spre a recupera farfuria pe care D.D. o lua acasă pentru a descoperi microfoanele (cu siguranţă le conţinea!). Servieta i-a fost smulsă, în ambuscadă (ca în filmele poliţiste!). Atenţie, deci, la mesele, farfuriile zburătoare de la mesele restaurantului, la cei cu care stai la mese şi vorbeşti; şi chiar dacă eşti singur, atenţie la farfu­riile cu care stai la masă...
Florenţa Albu, Zidul martor (pagini de jurnal) 1970-1990, Bucureşti, Cartea Românească, 1994, p. 407


Mă vizitează imagini din altă viaţă, din acea viaţă la început, aici, la Stockholm, când locuiam cu René în apartamentul lui Ingegerd Granlund. Ima­ginile vin deodată, când nu mă aştept, la fel ca acea lumină albă, ca o fantomă pusă peste albul vechi al dulapului cu haine, cum plin de albume de artă. Ca şi cum sufletul ar fi răspândit în aventură.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 236