x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

26 august 1989

0
26 Aug 2009 - 00:00

● Ştefan J. Fay ● C. Trandafir ● Liviu Antonesei ● Gabriela Melinescu



A doua zi cu ei la Bichiş - peste fâneaţă. Suntem în romanul M.B. Casa în plină reparaţie, goală. Fotografii. În curte - care nu are mai mult decât un singur copac din ve­chiul parc - grămadă de femei şi bărbaţi din sat. Sărut zeci de femei de 70 de ani! - de vârsta mea -, vecini şi oa­meni de toată ziua. Trecem pe la Primărie, pe la Biserică, unde se află piatra cu blazonul kemenesc, apoi la Biblioteca satului şi am uluitoarea surpriză de a găsi aici pianul Erard al lui Milan Obrenovici, al Anei Catargi, al lui Tatu şi apoi al nostru. Şade pe jos, în depozitul bibliotecii, cu pi­cioa­rele demontate, dar colea, fără per­dele, cu capacul mare crăpat în două, cu tot fildeşul claviaturii smuls, cu medalia de pe capacul claviaturii dispărută, dar cu semnătura Erard, din fir de bronz auriu, intactă! M-am aşezat în genunchi şi am făcut câteva game. Gemea, dar am simţit că poate fi reparat. Aş da toţi banii pe care-i am ca să-l putem repara şi apoi să facem formele de donaţie - din partea Voichii şi a mea - către un muzeu. Un plan pe care l-am întors pe toate feţele cu Ilie Radu, căruia, de la Bucureşti, îi voi trimite hârtiile necesare. Dacă însă va putea fi scos din "inventarul" primăriei!
La Cluj vizităm biserica, acum ortodoxă, Calvaria, veche aşezare iezuită, incintă în care se petrece o parte din acţiunea poveştii lui Baldasare Keminus.
Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 285


Doru Victorian ne refuză plimbarea la Breaza, cu Gherasân şi Ghiţă. Aşa face totdeauna, din nu se ştie ce considerente. E cald, dar e bine.
Îl întâlnim pe dl Stroe, care iar a fost bolnav. Reputatul profesor ne invită la dumnealui acasă, prefe­răm să-l scutim de ospeţie şi ne instalăm la "Parc", unde se află Stan­ciu, profesorul de istorie şi bere la halbă extrem de proastă. De aceea ne mutăm la "Temperanţa", unde nu găsim decât coniac. Bem apă de la chiuvetă şi ne deplasăm la izvorul acela pentru care am şi venit. îl găsim, luăm câteva înghi­ţituri şi admirăm două fete vesele cu "picere" (aşa le zice Ghiţă) înalte, care merg la ştrand. S-au oprit, fiindcă una a fost eleva noastră, cea­laltă absolventă de la Cluj. Pentru a mânca ceva, facem o supă din găina adusă de mine şi o tochitură. La "Mon Jardin", cu o sticlă de vin în frapieră, ascultăm muzică balca­nică...
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie



Demonstraţie la Braşov. O, nu, nu-i vorba despre o nouă revoltă muncitorească, ci de demonstraţia de 23 August! Dar nu s-ar spune că aceea de acum aproape doi ani
n-a lăsat urme, o dată ce la cea oficială, de anul acesta, n-au fost convocaţi tocmai muncitorii de la Steagul Roşu şi (zvon nesigur) nici cei de la Tractorul. Deci, sistemului, ca să zic aşa, îi e teamă de eventuale noi frământări. Mai ales că din punct de vedere gospodăresc - încălzire, apă caldă, produse alimentare etc. -, nu pare să se fi înre­gistrat nici o ameliorare, aici, în cei doi ani care au trecut de la "neliniştitul (neliniştitorul?) noiembrie".
Mai interesant e alt detaliu refe­ritor la demonstraţie - participanţii au primit un "număr", în funcţie de rând şi de locul în acesta, ca să poată fi "recunoscuţi" la nevoie! Dacă e aşa de dificil de organizat o demonstraţie "fără probleme", nu era mai simplu să se fi renunţat la ea? Bineînţeles că nu - şi mai ales la Braşov - puterea are nevoie să-şi demonstreze stabilitatea, forţa, chiar puterea!
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 92



Am început să lucrez la Press Center, acolo am întâlnit jurnalişti din toate ţările, formând o lume completă, în miniatură. Restaurantul Pickwick Club e la doi paşi de centrul de presă de pe Fredsgatan şi am "confiscat" o masă, pe care fata care serveşte mi-o rezervă, fată pe care o răsfăţ cum nici un client n-o face. Şi această extravaganţă e nouă şi neliniştitoare, dar mă simt bine la "masa mea", mâncând şi bând puţin, fumând în timp ce citesc ziarele de la Press Center. Este perioada cea mai liberă din viaţa mea, când îmi văd un ego nou, inspirat, dar destul de costisitor. Sunt hotărâtă să muncesc mult, numai să pot să intru din nou, prin aceste "paradisuri artificiale" (băutul şi fumatul), în lumea creaţiei, acolo unde nu se pătrunde decât sacrificând ceva din propriul tău corp.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 269
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de