x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

27 august 1989

0
27 Aug 2009 - 00:00

Alexandru Tatos ● Ştefan J. Fay ● C. Trandafir ● Gabriela Melinescu



Am avut ieri o discuţie cu mult stimatul tov. Dulea, care, surprinzător, după toată tevatura pe care a făcut-o, a cedat la Andrei Ralea şi la Oana Pellea. N-a fost însă de acord cu Ovi­diu Ghiniţă, pe care-l considera prea marcat estetic pentru un erou contemporan! A rămas să aleg între Dragoş Pâslaru şi Andrei Finţi. Aşadar, facerea filmului se pune iar pe tapet, ceea ce nu mă bucură foarte tare. Mi-a trecut tot cheful - pe care, de fapt, nici nu l-am avut -, iar pe de altă parte bănu­iesc că-mi va măcina mult nervii. Dar am intrat în horă şi trebuie să joc.
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 538



Întors la Bucureşti. Totul relativ în ordine. Îi citesc Voichii oraţia mamei Josefa către Doina şi Ilie, la nunta lor. I-am scris şi Mamei Josefa şi Doinei şi lui Ilie, mulţumindu-le de găzduire.
Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 285



Azi îmi impun să stau acasă, mă mustră conştiinţa de prea multă va­can­ţă. Jocul trebuie să ia sfârşit. Dar "amicii" mă iau pe sus taman la Fântâna cu Cireşi. Remuşcările trec pentru o vreme, revin şi decizia este luată: Ajunge o măciucă la un car de oale! Sunt dator cu trei recenzii, "Creangă" mai cere nişte şlefuiri, măcar că spe­ranţele pentru editare, anul acesta, s-au spulberat. şi mi-am propus să scriu cel mai straşnic studiu despre Eminescu, deşi e scriitorul care mă intimidează cel mai mult de pe lume. Şi încă vor urma  zile grele de toamnă, când suntem ameninţaţi cu o prelungită practică agricolă...
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie



Serile recitesc, pentru că pentru mine recititul e cel mai important act al creaţiei, cu o infinită plăcere, cartea lui Italo Svevo, "La conscienza di Zeno", confesiunile acestea au o legătură cu propria mea viaţă de acum. Primul capitol, "Ultima mea ţigară", îmi adânceşte şi mai mult sensibilitatea, mă consolează de "vini imaginare", mă pregăteşte mental pentru ceva necunoscut care-şi va face apariţia în felul meu de a fi şi de a scrie. Sunt mai vulnerabilă ca ori­când şi numai cărţile iubite mă pot apăra de mediocritatea şi banalitatea prieteniilor uşoare şi gregare care-mi pot deforma bunul caracter şi alunga pe acela care mă îndrumă. În suedeză poartă un nume superb: vagvisare, călăuză, un fel de Hermes, numindu-se în mod obişnuit: in­te­li­gen­ţă, înţelepciune. De altfel, acest cuvânt stă în legătură intimă şi cu poetul meu iubit (citit şi răscitit), Gunnar Ekelöf, cu titlul unuia dintre volumele sale profunde: Călăuză în subpământ.

Încercările mele de a mă dez­o­biş­nui de bunul miros al tutunului au eşuat. Citesc din Svevo pentru a-mi aminti de noua mea "pasiune", cât de serios poate să-mi intre în sânge şi de faptul că prin scris pot să-l pun la punct pe noul meu ego care m-a luat în stăpânire, insinuându-se treptat chiar pe locul pasiunilor mele capitale: scrisul.

Doctorul mi-a spus să-mi încep lucrul cu o analiză istorică a dorinţei mele de a fuma. "Scrieţi! Scrieţi! O să vedeţi cum veţi avea o imagine de ansamblu a fiinţei voastre."

Şi Zeno Cosini se pune imediat pe scris, privind înapoi spre viaţa sa, mărturisind lucruri aparent uitate despre căsătoria sa, despre aventurile extraconjugale şi începutul păcatului său major: fumatul.

Italo Svevo, pe numele său ade­vă­rat Ettore Schmitz, a fost un om de afa­ceri din Trieste. Scrisese două ro­m­­ane înaintea crizei sale cu fuma­tul, romane care fuseseră întâmpinate cu tăcere de critica literară. Numai în 1920 începe să scrie din nou "Conştiinţa lui Zeno", datorită încurajărilor prietenului şi fostului său profesor de engleză, James Joyce. Datorită marelui scriitor, cartea lui Svevo devine cunoscută nu numai în ţara sa, Italia. Opt ani mai târziu moare într-un accident de maşină, la fel ca şi Mihail Sebastian, lăsând după el confesiuni noi, tulburătoare ale unui Zeno ajuns la bătrâneţe.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 270-271
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de