Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Victor Felea ● Stelian Tănase ● Gabriela Melinescu
Publicul occidental descoperă, nu fără uimire, că M. Dinescu este şi un mare poet, nu doar un scriitor pus la index în propria sa ţară. E un fenomen care ar trebui să le dea de gândit, dar, cum se întâmplă de obicei, totul se consumă repede, ca un foc de paie. Interesează numai senzaţionalismul de ordin politic, iar când acesta dispare, se risipeşte şi curiozitatea pentru opera celui care l-a provocat. Oricum, însă, o carte bună, tradusă într-o limbă de largă circulaţie, constituie cel puţin o promisiune pentru alte revelaţii. Din păcate, numai politicul conduce jocul de vârf al intereselor de orice fel. Tot ce nu cade sub incidenţa lui rămâne în umbră, urmând să trăiască "larvar" şi apoi să se stingă sau, în cazuri fericite, să se afirme cu întârziere. Nu se poate face nimic hotărâtor câtă vreme nu te afli prins în circuitul viu şi fără oprelişti al schimbărilor culturale cu toate ţările lumii.
Acum în Occident se ştie, în fine, totul despre noi. Indignare, pe de o parte; compasiune, pe de alta. Opinia publică ne cunoaşte impasul şi suferinţele, şi apar multe dovezi de simpatie şi înţelegere, de solidaritate reală. Au ajuns şi francezii să înveţe geografia Europei şi să localizeze corect, ba chiar să afle de profilul concret al unor sate româneşti. E un progres remarcabil. În anii din urmă, până şi oamenii obişnuiţi din ţările occidentale au ieşit din vechiul indiferentism. Îi interesează tot ce se întâmplă în lume, da' acum îi preocupă şi soarta celor din estul Europei, unde se petrec reforme politice, alături de care însă mai dăinuie câteva "mostre" de stalinism fără cusur.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 736
Cenzura este nu doar instaurarea minciunii, ci mai ales a ficţiunii şi irealităţii în societatea civilă şi în stat. Totul este o minciună. Dar se creează şi un alt nivel, o paralelitate. Cenzura nu se mai mărgineşte să interzică, să taie nişte pasaje etc. Ea pretinde crearea unor mituri, teme etc., pe care le proiectează (ca un film pe ecran) asupra realităţii. În această ficţiune trăim de o jumătate de secol. Într-o realitate mistificată, în care adevărul şi falsul sunt indiscernabile. (...) "Limbajul comunismului este puterea comunismului". Puterea le impune cetăţenilor să vorbească în termenii ei. De aceea este atât de atent partidul la felul în care vorbesc şi scriu oamenii. Şi păzeşte toate canalele de informaţii, ca nu cumva să se vorbească într-o limbă naturală. Să nu pătrundă naturaleţea, firescul, viaţa obişnuită. Instaurarea societăţii civile este precedată de o vorbire în cuvintele realităţii. Ideologia se baricadează în propriul limbaj, şi orice ieşire în afara acestuia este fatală pentru putere. Puterea se confundă cu privilegiul ei de a monologa.
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 158-159
28 octombrie, Brigitta (Trozig) a venit în vizită îmbrăcată într-o rochie roşie, la gât cu ametistele dăruite de mine, cu braţele pline de flori. Am vorbit, printre altele, despre prezenţa celor care au murit de curând. Se auzeau din nou paşii lui René în hol şi în dreptul ferestrei. Apoi Brigitta a povestit despre o rudă a ei care trebuia să se despartă de soţul ei, divorţul era deja înaintat, dar între timp ei
s-au împăcat şi soţul s-a îmbolnăvit brusc. Trebuia operat la o ureche, un rien de tout, dar după câteva ore a murit brusc de tromboză la piciorul stâng. Nici un doctor n-a putut explica această moarte. Soţia a găsit lângă patul lor o foaie cu câteva rânduri în care el îşi reamintea viaţa lor împreună, un fel de expunere a ceea ce fusese până în clipa în care el scrisese acele rânduri de adio.
Am stat lângă Brigitta până când cele 12 lumânări au ars de tot; era chiar miezul nopţii când
s-au stins, ca şi cum o mână ar fi trecut lin peste ele. Masa la care am stat a trosnit şi un miros plăcut s-a răspândit din nou prin toate camerele.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 280
Citește pe Antena3.ro
