Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Radu Ciobanu ● Victor Felea
Şi, într-adevăr, ţarcul acesta suprapus peste imaginile mirifice şi ireale ale potemkiadei ni s-a părut simbolul cel mai exact al stării generale din România. Aceiaşi care încearcă să ademenească străinii, sperând că le vor obţine dolarii şi le vor impune cecitatea, se străduiesc cu tot dinadinsul să-i izoleze de restul populaţiei, interzicând acesteia să ia orice contact cu ei. Se dă chiar un decret în acest sens, dar nu se cutează a-l publica, e prea ruşinos. Un fel de decret clandestin, de parcă puterea ar fi conştientă că săvârşeşte acte ilegale, pe care nu numai acordurile internaţionale, nu numai propria Constituţie a ţării, dar până şi hârtia nu le poate răbda. Un decret fără urmă scrisă; dacă-l încalci însă eşti pedepsit.
Ziarele, posturile de radio şi de televiziune din Occident nu încetează să amintească rezultatele acestui decret, sui-generis până şi în ţările cu regim comunist. În timp ce la Moscova, la Varşovia, la Budapesta contactele cu străinii se înteţesc, ţarcul românesc tinde să se consolideze.
Nu numai la Doina Cornea nu se mai poate ajunge (miliţianul din faţa uşii nu poate fi camuflat, are şi scăunaş, să nu se obosească stând în picioare), dar dintre scriitori (adică exact categoria ce-ar trebui să întreţină relaţii cu colegii străini, de n-ar fi decât pentru a face cunoscută literatura ţării lor) câţiva au fost pedepsiţi tocmai în funcţie de acest decret care, în principiu, nu există (ca şi cenzura, de altfel). Până mai ieri prea puţini cunoscuţi la Paris, Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu sunt acum nume notorii (s-au scris articole, se înmulţesc protestele). Ei au fost izolaţi din acest motiv, ce le-a fost comunicat cum nu se poate mai oficial. Mircea Dinescu, la el în casă, fără dreptul de a mai ieşi; Andrei Pleşu, mazilit în provincie. Şi toată lumea a aflat astfel, în străinătate, că unul dintre cei mai efervescenţi poeţi ai generaţiei sale şi cel mai de seamă filosof al artei nu doar din generaţia sa se văd condamnaţi fără proces, fără urmă de judecată, pentru a fi violat cea mai absurdă, mai nelegală dintre legi. Dacă regimului îi e ruşine s-o publice, nu-i este, în schimb (părăsiţi orice logică, voi care intraţi în ţarcul românesc), să-l pună pe preşedintele Uniunii Scriitorilor să notifice o astfel de hotărâre celor nedreptăţiţi.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 169
Duminica Paştilor. Azi-noapte, ascultat la radio slujba Învierii. La 12:00 m-am uitat pe fereastră. Ploua torenţial, cu tunete şi fulgere. Totuşi, lume cu umbrelele şi circulaţie de maşini ca ziua. Farurile şi fulgerele spintecau bezna străzilor, reflectându-se în asfaltul ud. Pe urmă au început clopotele de la Catedrală, apoi cele ale bisericii de lângă noi, acoperind zgomotul ploii. Se vedeau luminiţele înconjurând biserica. M-am culcat împăcat.
Radu Ciobanu, Ţărmul târziu. Jurnal 1985-1990, Deva, Emia, p. 177
A sosit M. Şora la Cluj pentru botezul lui Mihai. A luat masa de prânz cu noi. Acum s-a întors la Hotelul "Continental", iar diseară ne vom întâlni din nou. A produs o bună impresie asupra Lidiei. Un singur lucru a lăsat de dorit: nu a adus nici măcar o floare pentru doamna casei. Gestul e considerat drept o impoliteţe care, comisă de un om de condiţia lui, a stârnit nedumerire.
E trecut de miezul nopţii. Se aud clopotele de la bisericile din preajmă. Lidia şi Cristina împreună cu Şora s-au dus la slujba Învierii de la "Calvaria". Eu am rămas acasă cu Mihai (care doarme). Mă bucur de aceste clipe de răgaz şi singurătate după o zi în care am fost mereu "al altora". După ce au revenit de la biserică, Lidia a mai oferit o masă oaspetelui nostru. Am ciocnit ouă roşii şi am mâncat mult cozonac, aşa cum cere "tradiţia". Abia pe la ora trei ne-am dus la culcare. Şora a rămas şi el la noi. Azi dimineaţă, după micul dejun, Cristina l-a însoţit pe Şora în oraş. Acum e ora 14:00 şi încă nu s-au întors. Afară s-a întunecat şi plouă. Suntem obosiţi şi aşteptăm să treacă şi evenimentul Botezului (care va avea loc mâine) şi să reintrăm în "normal".
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 724
Citește pe Antena3.ro
